Moldoveancă sucită. Cu nuanţe.

Cine a creat cutia?

Posted by on 15 October 2014 in De zi cu zi | 1 comment

Cine a creat cutia?

We do the best that we can with what we know and have.

Multe discuții pornesc, în vremurile noastre, de la noțiunea de normalitate și nevoia altora de a te încadra în această normalitate. I relate to that, cum spun cei străini de noi, pentru că am ales un drum un pic diferit de cel al majorității. Dar nu pot să nu mă întreb: cine a creat cutia în are toți trebuie să încăpem?

Îmi plac, în schimb, tinerii care se caută pe ei înșiși: în gări, în aeroporturi, în valize în care-și aruncă ani din viață, în relații neacceptate, în meserii mai puțin bănoase, în greutăți, în pasiuni incomode, în gesturi care ies din tipar, în revolte personale și frământări publice.

Râdeam dimineață de replicile pe care ți le-ar spune orice părinte în momentul în care vii cu o idee care nu se încadrează în normalitatea cu care au fost ei obișnuiți: bagă-ți mințile-n cap, of, ce mă fac eu cu tine, noi nu mai trăim mult, numai bazaconii ai în cap, ascultă-mă pe mine, că știu. Aseară citeam un fragment din cartea Lenei Dunham (creatoarea serialului GIRLS de la HBO) și mi-a plăcut foarte mult:

misiune

Mă intimidez, la rândul meu, când văd că cineva știe mai bine decât mine ce vrea să facă în viață, când un cunoscut și-a găsit vocația, să-i zicem, a găsit chestia aia care îi place atât de mult încât nu va fi nevoit să muncească o singură zi de acum încolo (în engleză sună mai bine, știu). Mă intimidează pentru că eu nu-s acolo deocamdată. Nu văd clar în fața ochilor care-i linia. Știu care nu-i. Știu ce nu vreau să fac. Știu cum nu vreau să ajung. Dar de la intimidare la răutate e un drum lung și nu vreau să mă schimbe nimic într-atât de mult încât să simt nevoia să pedepsesc pe cineva, fie că știe prea bine ce are de făcut, fie că n-are nicio idee.

Apoi am mai citit asta:

pig

Și-am început să cred și mai mult în teoria aia cu atragi ceea ce simți și ceea ce gândești. E reconfortant să știi că și alții vor să trăiască diferit, sau să consume etape “normale” (știi tu, facultate, job, căsătorie, copil, concedii în Grecia, nepoți, pensie, moarte) la vârste diferite. Se întâmplă tot mai des ca tinerii să amâne multe dintre etapele astea pentru că simt că trebuie să trăiască altceva acum. Vrei să-ți iei rucsacul în spate și să bați Asia, în timp ce lucrezi cu ziua ca să poți merge în următorul oraș? Perfect. Vrei să te culci cu cât mai mulți bărbați ca să-ți dai seama cu cine te potrivești pentru pasul final? Sau să-ți potolești ceva instincte care nu te lasă-n pace? Iar perfect. Vrei să trăiești cu bani puțini, dar să ajuți animalele exotice? Minunat.

Știu că și tu, cititorule, ai momente în care te simți pierdut, dar fericit. Fericit în liniștea și confuzia ta. Ți-e bine, ai timp, ronțăi un măr și visezi. Plănuiești. Rumegi. Citești, te inspiri, ieși la soare, inventezi un proiect în care a doua zi nu mai crezi. E OK. Suntem mai mulți :) E nedrept să fii judecat pentru alegerile tale, dar așa se întâmplă. E nedrept ca cineva să-ți desconsidere părerea, sentimentele sau să-ți minimizeze eforturile, doar pentru că nu le văd ei concret.

Fii egoist! Ai destui ani în care să fii în rândul lumii. Asta dacă vei fi vreodată în rând cu lumea.

 Și, crede-mă, nimeni nu și-a pus speranțe mai mari în tine decât tu însuți, deci te rog să nu te simți vinovat.

Primul citat e de aici.

One Comment

Join the conversation and post a comment.

  1. Adrian Nechita

    Fuck normal life! Fii cine vrei tu să fii, fă ceea ce îți place. Life is one time offer, use it well. :)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *