Locuiesc într-un apartament cu patru camere. Îl mai împart cu trei moldovence. Patru camere, patru moldovence. Cu vizite răzleţe ale vreunui iubit sezonier.

Nu ne încălcăm teritoriul, întâlnirile au loc la bucătărie sau în “bar” – o cameră mai mică pe care am transformat-o în spaţiu de depravare şi, mai nou, pe balcon (c-avem vedere la bulivar).

În unele zile am senzaţia că nu e nimeni acasă. Fiecare butonează la laptopul propriu sau învaţă sau se uită la filme în camera ei. E o linişte de nu s-aude nici musca. Seara se mai animă niţel atmosfera, mai ales dacă primim vreun pachet de-acasă.

Dar! O dată la lună avem parte de-un eveniment de care ne ferim cât putem de mult şi pe care-l simţim ca  ameninţare cu sabia lui Damocles. Fix deasupra capului. Nu, nu plata chiriei. Nici a întreţinerii. E momentul în care găsim câte-o namilă de gândac în baie.

“Norocoasa” ce dă prima ochii cu el scoate un ţipăt sfâşietor şi ieşim toate ca potârnichile din camere. Aoleu, gândacul! Ţopăieli şi tremurici şi urlete şi panică mai mare ca la noi nu vezi la nimeni. Ne adunăm în faţa băii şi urmărim namila, gândind câte-o strategie. “Dăm cu spray!” “Eşti nebună?! Nu moare cu spray! Mutantu` naibii, că acuma a învăţat să şi zboare!”

Şi-i urmărim antenele şi ne scârbim şi ne gândim “Doamne-ajută să nu iasă din baie că leşin aici!”. Cumva, cumva, câte una dintre noi (alta de fiecare dată) îşi face curaj şi pândeşte momentul în care să iasă repede din ascunziş, să apucă un pantof mai greu şi mai nimicitor şi să-i ardă una namilei. Apoi, verde la faţă, să le roage pe colege să strângă rămăşiţele “că mie mi-e greaţă”.

Ieri seară namila a fost căsăpită de-un bărbat. Bine că era prin preajmă!

]]> http://theannemarie.ro/toti-pentru-unu-toti-pentru-gandac/feed/ 14 http://theannemarie.ro/nefericile-sunt-aceleasi-la-orice-varsta/ http://theannemarie.ro/nefericile-sunt-aceleasi-la-orice-varsta/#comments Tue, 15 May 2012 08:29:12 +0000 anne http://theannemarie.ro/?p=2793 Vorbeam ieri cu o amică în tramvai şi ne plângeam una alteia (ca femeile, na, şi voi acuma!) de probleme, de emoţii, de tot felul de obstacole pe care ni le mai punem şi singure ca să nu ne plictisim.

Şi mi-a spus că cei mai în vârstă ar râde de ceea ce considerăm noi acum probleme. I-am spus că nu-s de acord. Că problemele nu se compară între ele, starea de nefericire fiind aceeaşi, de fapt.

Dacă la 14 ani mă macină faptul că nu trec la chimie, la 17 ani mă macină faptul că nu mă place băiatul de la B, la 23 mă gândesc cum să îmi asigur o carieră şi mai încolo m-oi gândi ce mă fac cu deşteptu` de bărbatu-miu, starea de angoasă, frustrare, tristeţe, nefericire e aceeaşi. Nu compari micimea sau importanţa problemelor de la o vârstă la alta, compari felul în care te fac să te simţi. Şi-i cam the same şniţăl, cum ar zice americanu`.

Aşa că voi, ăştia bătrânii şi trecuţi prin viaţă şi prin “probleme mult mai grave, mai mari şi mai importante”, shush. Starea-i aceeaşi. Te simţi rău şi n-ai chef de comparaţii.

]]> http://theannemarie.ro/nefericile-sunt-aceleasi-la-orice-varsta/feed/ 1 http://theannemarie.ro/aproape-o-luna-de-teatru-si-film/ http://theannemarie.ro/aproape-o-luna-de-teatru-si-film/#comments Mon, 14 May 2012 07:22:38 +0000 anne http://theannemarie.ro/?p=2776 Bine v-am regăsit după weekend!

Ţin vestea asta de ceva vreme şi bucuria primei reacţii s-a consumat (am ţopăit, am telefonat, am chiuit în telefon, m-am bucurat că sunt tot mai aproape de împlinirea dorinţei ăsteia), dar o să mai fie un val de euforie cu câteva zile înainte de începerea evenimentelor. Pentru că:

1. Sunt blogger oficial la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu – ca mărime şi ca amploare FITS este al treilea festival de arte ale spectacolului din LUME! Anul trecut am fost la conferinţa de presă a festivalului şi-am constatat cu mare plăcere că şi autorităţile se implică, că Ministerul Culturii bugetase bine partea de cultură, chestiune ce nu s-a repetat deloc anul acesta. Cum, tăticule? Niciun ban? Branding de ţară pe moca, adică? România culturală pe moca? Turişti cu ghiotura şi oameni de calitate aduşi pe banii cui? Oricui, numai ai Ministerului Culturii nu! Ironic, mai ales în contextul temei de festival de anul acesta: Crize. Cultura face diferenţa. Sunt supărată rău pe tema asta, dar prefer să vă povestesc despre spectacolele la care am ales să merg (o să prind în sfârşit Faust-ul de la Sibiu!) şi atmosfera de festival, mai ales că e prima dată când merg şi am acces peste tot. Peste 2500 de invitaţi din aproape 50 de state, peste 300 de evenimente şi peste 60 de spaţii de joc în zece zile. Mă găsiţi la Sibiu de pe 24 pe 28 mai (iar Festivalul are loc între 25 mai şi 3 iunie).

2. Sunt blogger oficial la Transilvania Film Festival – TIFF 2012. Nu am văzut Clujul în viaţa mea, n-am mai fost la TIFF. Îmi doresc de vreo trei ani şi poate că a fost destin s-o întâlnesc pe Flavia :) Religia si credința sunt puse in discuţie anul acesta la TIFF, printr-o selecţie puternică de filme pe această temă şi printr-o campanie de promovare inspirată de ideea ca filmul este religia TIFF-ului. „Campania de imagine pleaca de la o simpla constatare: la TIFF, filmul a devenit o religie. Spectatorii nostri, cei care au crescut cu noi si cu filmele festivalului, sunt credinciosii nostri. Si noi, si ei – devotati suta la suta TIFF-ului”, explica directorul artistic al festivalului, Mihai Chirilov. Mă găsiţi la Cluj între 1 şi 10 iunie şi revin cu mai multe detalii după ce urmăresc toate cele 69 de trailere ataşate în mail-ul oficial :)

Şi, cum bine ştiţi că eu am un ghimpe împotriva femeilor, mai ales împotriva ălora care-i zăpăcesc pe bieţii ameţiţi cu care sunt combinate, îi uzează şi-i scot din circuit. Până ajung la mine, că aşa-mi cade mie cu tronc câte unul. Şi ajung la mine deja hârşâiţi de câte vreo nebună dinainte, care i-a făcut să mi-o toarne p-aia: Am fost băiat bun, dar mi s-au întâmplat atâtea că mi-am dat seama că nu merită.

Perfect. Bine că mi l-a stricat aia de dinainte şi trebuie să stau să repar mecanismul dacă vreau să am parte de bucăţica pe care mi-am ales-o. Deci m-am ales cu un fost băiat bun, agresat şi rutinat, care trage cu dinţii să fie un Marlon Brando abrutizat (că poate nu şi-o mai ia nici el în mufă aşa rău) şi care se ascunde sub avertismentul: Eu ţi-am zis că nu mai sunt băiat bun! şi-mi lasă mie puzzle-ul cu grămăjoare de piese.

Mie dacă-mi mai strică vreuna bărbatul… scriu pe blog de ea şi-o bag în gura lumii!

Unii dintre voi aţi cerut mai multe video-uri, deci vă anunţ cu mândrie că m-am apucat serios de asta. Proiectul se numeşte parodiez şi ultima năzdrăvănie e asta

Vesel nevoie-mare, moşuleţul îmi trage câteva ocheade, mă întreabă unde cobor şi începe să cânte “C-aşa beu oamenii buni”, strofă cu strofă, vers cu vers, zi a săptămânii cu zi a săptămânii.

“Până la vineri ştiu, atât. Cu sâmbătă nu mai ştiu”, spune el după ce a terminat de cântat.

Cât am avut fundal sonor mi-au umblat ochii în căutare de detalii. Mustăcioara băbuţei părea la fel de fină ca firele unui penson. A încercat să-l oprească pe trubadurul cu care-şi împărţea viaţa de cine ştie câţi ani, dar fără noroc. S-a lăsat bătută după câteva: “Taci, măi, că ne aude tot autobuzul”, dar moşuleţul îi trăgea cu “Şi-aşa beeeeu oamenii fraţi, aşaa beu oamenii fraţi”. Pe la strofa a treia băbuţa l-a secondat timid, aşa că mie mi-a rămas toată ziua-n cap această perlă a muzicii româneşti.

E genul ăla de fată cu lipici la toate fetele, şi la cele mai slabe de înger, dar şi la alea războinice (că şi femeile sunt oameni, mă!), care te pupă şi te îngrijeşte şi pe care poţi s-o suni la orice oră şi ţi se pare cea mai mişto.

Ei bine, pe fetele astea dulci ca savarinele care-s magnet pentru semenele lor eu nu le suport! Pentru că una din asta n-o să poată fi niciodată doar a mea. Şi eu îs super egoistă cu prietenii mei, adică nu-mi place să-i împart. “O arzi exclusivist, Anne”. Da, mă, cam aşa. Măcar îs loială cu ai mei. Sau ale mele, în fine.

Dar mor de ciudă când, prin puterea magică cu care au fost înzestrate confidentele astea cu lipici mă fac să mă destăinui şi eu, la rându-mi. Şi pac, se creează o legătură frumoasă şi-mi imaginez că gata!, e a mea!, şi dacă întorc capul deja e alta la rând şi râd împreună şi se ating pe braţ, aşa cum fac femeile.

Devin orgolioasă şi-mi vine s-o iau deoparte şi să-i zic: Scuză-mă, dar ce naiba crezi că faci?

Voi aveţi fete din astea în jur? Pe care le-aţi vrea doar pentru voi, dar nu-i chip?

Până să ajungem la reprezentanţa BMW, întâmplare haioasă. Eu nu mă înţeleg deloc cu administratorul blocului în care stau. Normal că nu! El e fost securist, eu sunt moldoveancă. Şi mare mi-a fost satisfacţia când am coborât cu bagajul din bloc şi m-am urcat în Z4-ul decapotat care mă aştepta în faţa blocului (Răzvan îi mai şi ocupase locul de parcare, ntz ntz ntz). Vă daţi seama ce-a fost în capul omului! Acuma aştept să mă treacă cu dublul sumei la întreţinere :)

Bun, luat BMW, preluat Hoinar, pornit. Drumul spre Timişoara e la un moment dat parcă rupt din poveste: am prins un apus din ăla demn de Pe drumuri de munte de Calistrat Hogaş. Cu dealurile ce se odihnesc sub razele aurii şi vitele ce pasc nestingherite şi apa ce susură şi oamenii ce îşi duc liniştiţi traiul în satele de pe marginea drumului. Mi-a plăcut tare mult, mai ales că tot peisajul ăsta avea şi coloana sonoră perfectă (mulţumesc iară Hoinarului pentru playlist).

Sar peste nişte ore, sar şi peste ziua de conferinţă şi mă duc direct la petrecere :) Despre PR Beta citiţi AICI. Ne-a luat Nebuloasa şi ne-a dus la Curtea Berarilor Timişoreana, care-i cea mai faină berărie în care am fost eu vreodată. Într-o fostă închisoare, cu berile aduse pe nişte roţi imense, cu multă voie bună şi diverse artificii decorative de descoperit. Am inventat două “drinking games” cu Ale, Cristi (gazdele mele) şi Pyuric şi ne-am hăhăit copios, cum face moldoveanul după ce simte că i se umezeşte gâtlejul numa` bine.

Când credeam că e cazul să plecăm acasă, numai ce ne pomenim luaţi pe sus de Ştefan care ne trânteşte fix în D`arc club, că tot prezentaseră ei frumos la conferinţă evoluţia acestui lanţ şi voiam să văd “Păi ce-i aşa lăudat, domnle, D`arc-ul ăsta?”. Şi am fost trataţi ca la VIP şi-am rupt opincuţele pe muzica fix pe placul meu. Cu mulţumiri!

A doua zi am mâncat pe malul Begăi şi m-am dus într-o zonă romantică cu filme din alea de adolescenţă şi studenţie şi plimbări şi suspine pe sub sălcii. Apoi am ajuns în D`arc pe mal, pe-un vaporaş cochet pe care am băut cea mai gustoasă limonadă din câte se fac în lumea asta. Nu făceam nimic, mă minunam cât e de curat, de civilizat şi de frumos totul.

Seara a culminat cu un concert de jazz în Jazzissimo (care s-a deschis recent, aşa că am venit la ţanc în Timişoara, ne-a plimbat Nebuloasa prin locurile HOT).

Şi mi-am dat seama încă o dată că online-ul mi-a dat unii dintre cei mai inteligenţi şi simpatici oameni pe care-i cunosc şi pentru asta-s recunoscătoare! Timişoara, pe curând!

PS: drumu spre Bucureşti a fost cu ocoliş pe Clisura Dunării, ceea ce m-a făcut să mă îndrăgostesc iremediabil de Dunăre. “Bună, sunt Anne şi iubesc Dunărea!”. Atât :)

Până mai ieri, când am revenit de la PR Beta, conferinţă regională de comunicare de brand pentru companii, dar se discută mult PR şi ceva social media, all in all util. Găsiţi tot ce s-a vorbit aici. Şi acum să vă zic pe scurt ce mi-a plăcut mie, ca apoi să trecem la lucrurile din culise, adică cine ce spune atunci când e într-un oraş nou cu oameni noi şi bere bună :)

CONFERINŢA: în ordinea prezentărilor, mi-a plăcut Dragoş Alexa, a cărui carte o şi am, dar n-am apucat decât s-o frunzăresc, promit să remediez această problemă. Ce-am reţinut e că prin mâna lui Dragoş au trecut vreo şase milioane de euro buget de la client, deci omul îi puternic pe ceea ce face. A avut o analogie frumoasă între brand şi foc (brandul e focul din produs, invenţia care îi minunează pe oameni), cum facem focul, cum îl întreţinem, cum îl vânăm şi a conchis cu Lumină/Căldură vs Mistuie şi Distruge, adică ai grijă cum foloseşti focul ăsta şi vezi-ţi de lungul… brandului.

Sorin Psatta a fost atât de fermecător că mai că m-a convins să vreau să mă fac publicitar :) Atât de relaxat şi de bine pregătit, ne-a trecut frumos prin poveşti personale cu tâlc de advertising, prin Eminescu şi Facebook şi ne-a lăsat cu gura căscată şi-un ropot de aplauze.

Alina Crâncău ne-a vorbit despre Farmec şi m-am oferit voluntar în experimentul cu parfumurile. M-am ales cu esenţă proprie, mă gândesc la un nume. Brandul comunică frumos în online, clientele sunt tratate ca prietene, bloggeriţele sunt implicate în campanii, Chinezu este ambasador la J.O de la Londra, se face CSR, au aplicaţii, sunt mereu online, mereu prezenţi, jucăuşi şi vorbăreţi.

M-au cucerit prin carismă Ştefan Szakal de la X3 și Caius Mersa, owner D’arc, reţea de baruri şi cluburi de care nu ştiam până zilele trecute, dar al cărei muşteriu am devenit. Şi-am să rămân! Am dat like paginii de Facebook încă din timpul prezentării şi-am avut noroc să le şi trec pragul în aceeaşi seară, la invitaţia lui Ştefan. Jos pălăria!

Flavius Bunoiu (directorul Casei de Cultură din Oradea) a prezentat studiul de caz al Festivalului Toamna Orădeană (poate ajung şi eu anul acesta) şi ar trebui clonat în fiecare judeţ, că prea face lucrurile să se mişte!

Asta mi-a plăcut din conferinţă. Plusuri mari pentru pasiune la speakerii noi, abordarea aerisită şi seriozitate, cât şi pentru informaţie, care e mai concentrată şi poate mai bine livrată datorită lipsei de… rodaj.

Îi foarte mulţumesc Nebuloasei pentru invitaţie şi o felicit iară pentru organizare, mi-am dat seama că e foarte îndrăgită şi m-am simţit ghidată de un fel de guru local. Bravo, Nebu, ne vedem la PR Beta 2013!

Revin cu partea a IIa, masa şi dansul!

]]> http://theannemarie.ro/pr-beta-prima-mea-conferinta-regionala/feed/ 1 http://theannemarie.ro/recomand-jocuri-in-curtea-din-spate/ http://theannemarie.ro/recomand-jocuri-in-curtea-din-spate/#comments Wed, 02 May 2012 08:36:15 +0000 anne http://theannemarie.ro/?p=2716 Că-s zăpăcită cu teatrul, asta ştiţi. Că mor dacă nu merg săptămânal şi stau acolo, la buza scenei, cu capul în mâini, gata să surprind tot ce au de oferit cei din spectacol, şi asta mai ştiţi. Dar că unul dintre prietenii mei din Teen Act (trupa de teatru din care am făcut parte la rându-mi) e deja regizor şi are spectacol minunat la Teatrul ACT, asta oare ştiţi? Şi mai merge cu acelaşi spectacol şi la FITS Sibiu, chestie care e Uau!

Mă chinui să-i văd spectacolul de licenţă de vreo doi ani. Adică de când a terminat. Despre Bobi Pricop e vorba, şi ale sale Jocuri din curtea din spate. Mereu intervenea câte ceva: Da, Bobiţă, ştiu că am promis că vin, dar… Bobiţă, de data asta vin! Şi s-au aliniat planetele şi s-au eliberat străzile şi am pus totul pe hold sâmbăta asta. Ca să merg să-l văd.

Şi bine am mai făcut! Habar n-aveam despre ce-i vorba. Citisem fugitiv afişul cât am aşteptat +1-ul cu care am fost. Ştiam doar că-i cu Ioana Manciu, pe care o plac mult de când am văzut la UNATC prima oară, nici nu mai ştiu în ce spectacol. O copilă, patru băieţi, un viol. Habar n-aveam ce-a reuşit Bobi să facă cu textul ăsta, cât de bine i-a modelat pe actori ca să îmi ridice mie părul pe mine de emoţie, de tensiune, de puternic ce era totul.

Când am ieşit m-am aruncat la Bobi şi i-am zis, strângându-l în braţe “Eşti bun, bă băiatule! Eşti foarte bun!”. E foarte reuşit, de la trecerile dintr-un personaj într-altul, de la saltul aproape mortal între situaţii, la actoria simplă, trăită, curată şi limpede. Asta s-a transmis. Atâta energie cum n-am mai primit demult tare la un spectacol. Mergeţi de-l vedeţi!

credit foto: Oglinda de Argint