Moldoveancă sucită. Cu nuanţe.

Frânturi de conversație, noul tip de experiment creativ

Posted by on 30 July 2014 in De zi cu zi | 0 comments

Frânturi de conversație, noul tip de experiment creativ

Sunt o ființă auditivă, cică. Adică mă concentrez mai bine pe ceea ce aud, învăț mai bine ascultând, vizual mă pierd de multe ori și-s neatentă la detalii, dar cu urechile prind și ce vrei și ce nu vrei. Mi-am făcut la un moment dat și un test pe tema asta, tot aia mi-a ieșit.

Ieri îmi căutam un scop, ceva care să mă stimuleze creativ, afectiv, ceva. Și, cum îmi pedalam gândurile pe bicicletă, m-am gândit să experimentez: ia să văd câte fraze prind din zbor. Iată ce-a ieșit:

“Hai să mergem la trăsura aia să ne facem poze”, spunea o fată către grupul de prietene cu care se plimba prin Cetate.

“Angry birds, my love!”, n-am prins cine a spus.

“Geaca ta cu care ai fost la Paraziții, ce culoare avea?”, o doamnă de 40+ către soțul/prietenul de 50+.

“Mariposa, tu!”, nici aici nu am apucat să prind cine a zis.

“Știi că ăsta e denumit orașul bicicletelor, nu?”, un puști către prietenul cu care era prin Cetate, uitându-se cum trec eu călare pe Kunz pe lângă ei.

“Pe cine reprezintă monumentul ăsta, domnișoară?” a întrebat o doamnă care se uita la Obelisc.

“Mami, vreau și eu un cățeluș!”, o fetiță, după ce s-a hârjonit un pic cu un urecheat ce se plimba fără stăpân.

“O lăsat-o mai ușor. Să ne mai bucurăm și de viață!”, conversau două fete în echipament sportiv, ce alergau.

Mi-a plăcut ce-am auzit, mi-a dat o stare bună, m-am concentrat binișor și am putut să fac abstracție de molozul vizual din jur. Mai fac.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *