Moldoveancă sucită. Cu nuanţe.

Început de poveste (1)

Posted by on 16 October 2014 in De zi cu zi | 0 comments

Început de poveste (1)

– Nu te panica, e doar un ceai, nu se întâmplă nimic dacă nu ajungi la timp!, îi strig în timp ce el deja alerga spre bucătărie, să oprească șuieratul disperat al ceainicului. Zici că era ultimul suflu al Titanicului și voia să trezească toate epavele de pe fundul oceanului. Heh, little did he know… în fine, trebuie schimbat. Prea scoate sufletul din om.

Nu stă niciodată acasă. E bine să-l ai și doar când îi vezi talpa piciorului drept, când cotește în fugă din dormitor spre hol. Pleacă tot timpul pe coclauri. Parcă-l și văd, cu barba aia neagră în care cred că și-au făcut cuib vreo trei bufnițe, cu hainele negre, veșnicul pulover, mâinile la spate și mersul tărăgănat, ca și cum toată povara zăpezilor din Apenini ar fi pe umerii lui. Știu, n-ați mai auzit din gimnaziu de Apenini, nimeni nu prea vorbește despre ei. Era cartea aia, ceva, de la Apenini la Anzi, Edmondo de Amicis.

Revenind.

Mi-a spus cineva că l-a văzut zilele trecute pe culmea dealului din apropiere. Tot așa, capu-n gânduri, mâinile la spate, privirea-n jos. Nu știu ce caută. Parcă toată viața a căutat ceva. Și când ne era bine, zâmbea, dar parcă i se năzărea, așa, câte-un gând negru și nu se putea bucura cu adevărat de nimic.

Un om ciudat, dar mi-a plăcut asta. Mereu câte ceva de descifrat. Mereu o nesiguranță cât o aventură nevinovată, nimic care să te scoată cu adevărat din ritm.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *