Moldoveancă sucită. Cu nuanţe.

Întâlnirea cu Adelin Petrişor şi seara de jazz psihedelic

Posted by on 6 June 2012 in De zi cu zi | 0 comments

Întâlnirea cu Adelin Petrişor şi seara de jazz psihedelic

Ieri am vizionat reportajul “Coreea de Nord, nimic de invidiat” în prezenţa realizatorului Adelin Petrişor (singurul jurnalist român care a filmat în Phenian după `89). După vizita din aprilie 2012 (vizită “privilegiu” cu ocazia Sărbătorilor Faraonice cu prilejul centenarului Kim Ir Sen). Spun “privilegiu” pentru că este singura dată când această ţară a primit 140 de jurnalişti străini, în ideea de spune lumii despre noul conducător de numai 28 (sau 29 de ani, nimeni nu ştie cu exactitate) şi de a lăsa impresia unei “deschideri” faţă de presa internaţională.

Pe tot parcursul vizitei, reporterul şi operatorul român au fost însoţiţi peste tot de către un diplomat coreean care le arăta ce anume să filmeze, le punea interdicţii şi chiar dădea indicaţii celor intervievaţi despre ce să spună şi ce ar da bine pe cameră. “Dacă ar fi să aleg între a locui în Afganistan sau Coreea de Nord, aleg clar Afganistan!”, declară Adelin Petrişor după o săptămână în cea mai închisă ţară din lume. “Am văzut la aeroport, în timp ce mă îmbarcam pentru Beijing (şi abia aşteptam să decolăm) cum priveau oamenii cu jind la cei cărora le era permis să le părăsească ţara”.

Control total. Clădiri moderne şi impunătoare nelocuite, construite “de ochii lumii”, pentru “impresia artistică” a puţinilor turişti străini. Mahalale pe care nu era permis să le filmezi (pentru că a fost prima dată când Coreea de Nord a găzduit atâta presă străină, nu toate echipele au putut fi controlate, astfel încât unele secvenţe le-au scăpat celor care însoţeau jurnaliştii). Un lagăr de 25 de milioane de locuitori. Doar 300.000 de telefoane mobile. Nimeni nu are drept de proprietate, primesc apartament de la stat şi nu au voie să îşi cumpere maşini. PIB de aproape 20 de ori mai mic ca al României, 5kg de cartofi lunar pentru o persoană, mâncare la gamelă, magazine unde suflă vântul pe rafturi şi o bucurie inexplicabilă a unei ospătăriţe atunci când statul i-a oferit copilului său 15 feluri diferite de bomboane.

Soldaţi care adorm în timpul paradei din cauza epuizării şi tineri care repetă dansuri “doar de două săptămâni” şi sunt înlocuiţi în momentul în care par obosiţi cu persoane ce par mai active în timpul manifestărilor. Propaganda începe în momentul în care te naşti şi încetează în momentul în care mori. Puteţi urmări reportajul pe pagina de FB a TVR.

Seara s-a încheiat cu o experienţă nouă de jazz, alături de Nils Petter Molvaer Trio din Norvegia. Spun experienţă pentru că mă aşteptam la o seară calmă şi am călătorit pe ritmuri orientale în pieţe aglomerate, în deşert sau am respirat aerul gheţarilor. Ceea ce reuşesc un chitarist, trompetistul şi toboşarul e… psihedelic. Cu sintetizatoare, percuţie şi joc de lumini ce vin în completarea senzaţiei pe care ţi-o oferă muzica, uneori crescendo-ul este interminabil. Minute în şir de explozie muzicală ce te fac să închizi ochii şi să zâmbeşti în călătoria ta. Albumul Baboon Moon al lui Nils este nominalizat la premiile Grammy norvegiene. De ascultat!

Nils Petter Molvaer

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *