Moldoveancă sucită. Cu nuanţe.

Să vorbim despre… dinții mei

Posted by on 30 May 2016 in De zi cu zi | 8 comments

Să vorbim despre… dinții mei

E timpul să acord atenție, din nou, acestui blog, așa că săptămâna aceasta mă voi strădui să scriu câte un articol pe zi, în speranța că-mi formez o rutină și-i fac mai mult loc în viața mea.

Mi-a zis Andrei azi: ai atâtea idei, în loc să mă bați pe mine la cap cu ele, nu vrei să le scrii pe blog? :)

Azi vorbim despre dantura mea, pentru că e lucrul care pare să le frece ridichea celor mai mulți oameni noi care ajung pe Vlog-ul de Marți (unde suntem aproape 200.000, vă mulțumesc că mă placeți sau mă acceptați, cu tot cu dinții mei!).

Nu am avut niciodată dinți drepți. Am avut niște lopățele de când au început să-mi crească cei permanenți, iar dinții de lapte au fost mereu cariați, pentru că aveam prostul obicei să țin mâncarea în gură. Uneori adormeam cu mâncarea în gură. Nu mi-a plăcut să mănânc și nu am avut poftă de mâncare până pe la vreo 14 ani. Sunt știrbă bine în clipul ăsta.

Au crescut lopețile și domnul Castor Chelariu nu mai avea loc în gură, așa că m-am trezit cu un Colț Alb, pe care m-am străduit o vreme să-l îndrept, cu tot felul de aparate dentare care încă îmi dau coșmaruri – erau din acelea cu tot cu cerul gurii, cu niște sârme pe care le fixai pe măsele (așa mi-am și distrus două măsele, să le fie țărâna ușoară, că extragerea nu a fost), am schimbat vreo două aparate din alea, până când am zis FUCK IT.

Am încercat, destul de mulți ani, să-mi ascund dințișorul, de aceea am un zâmbet destul de șui și gura asimetrică. Mi-era jenă să zâmbesc cu toți dinții.

Domnul Castoraș

Domnul Castoraș

De câțiva ani am început nu doar să le accept, ci să mă mândresc cu fasolele mele. Dar au început celelalte probleme. Cu cât am înaintat în vârstă, moștenirea genetică și-a spus cuvântul: dinții mei se cariază foarte ușor, se depigmentează și au un colorit mai gălbui ca al altor oameni. Diagnostic pus de medicii stomatologi care m-au tot consultat: nu o să ai niciodată dinți albi, așa e culoarea lor naturală. Problemele dentare și frica mea de dentist au dus la moartea domnului Nervulescu de la unul dintre dinții din față, care s-a îngălbenit de supărare, în urma pierderii. Orice albire de dinți mi-aș face (deși nu mi-a fost indicat, pentru că am destul de multe sigilii, din cauza aglomerării de dinți din gura mea – dinții sunt împinși unii în alții și fac carii interdentare), ar arăta groaznic, pentru că dintele fără nerv ar rămâne mort, iar ceilalți ar fi mai albi cu o nuanță sau două.

Nu vreau să îmi pun aparat la vârsta asta, am suferit destul în copilărie, nu țin la perfecțiune (sau nu țin într-atât de mult încât să mă supun unui efort financiar și psihic atât de mare) și mi-e tare drag de Colț Alb de câțiva ani. Nu vreau să renunț la el. Au mai fost discuții de aparat pe la vreo 17 ani, dar îmi trebuie și nu-știu-ce intervenție chirurgicală că nu am mușcătura corectă, iar aparatul mi-ar afecta fizionomia, deci fuck all that, vă obișnuiți voi cu dantura mea mai gălbuie ca a altora și cu Colț Alb.

Nu mă mai deranjează comentariile de genul: mai spală-te pe dinți, fă! Sau pune-ți un aparat dentar, nu te-ai uitat în oglindă? Sunt scrise de oameni ignoranți, superficiali, cel mai probabil, sedați de spot-urile TV și fotografiile de Instagram cu #nofilter #nomakeup și no freakin` flaws ale gagicilor care nu-și asumă responsabilitatea pentru ceea ce promovează.

 

8 Comments

Join the conversation and post a comment.

  1. Adina//SeptembrieJoi

    Soarta face sa-ti scriu din sala de asteptare a cabinetului ortodontului, eu, o “babuta” de aproape 30 de ani. Pana pe la 26 nu si-a pus nimeni problema ocluziei mele proaste, aspectul nu era chiar asa nasol. Dar cand m-au batut la cap atatia medici, am cedat si mi-am pus aparat. Sper sa il scot in jurul aniversarii de 30, sa fie cadoul meu pentru mine – ca nici eu nu prea zambeam, aveam spatii goale de la masele si alte “fericiri” din-astea. De cand cu aparatul, port ruj rosu si zambesc cu toti bracketii.
    Nu zic sa-ti pui, zic doar cum e la mine. Probabil ca daca m-ar fi traumatizat toata copilaria cu aparatul, nu eram asa de impacata acum.

    • anne

      Să-ți fie de bine! Sunt de acord cu aparatul dentar, dacă e o chestiune de sănătate orală, nu de estetică.

  2. Livia Ciobanu

    Hei, Anne! Te inteleg perfect pentru ca si eu am o problema asemanatoare. Am dantura in oglinda :))
    Adica dintii sunt asimetrici dar simetrici in oglinda. Daca poti intelege…Incisivii sunt egali si mai mari decat urmatoarea pereche de dinti, dar mai mici decat caninii. Urmatoarea pereche de dinti, la fel simetrici in oglinda, dar mai mici decat restul si tot asa.
    Presiunea sociala nu are margini. “Fa ceva cu dantura asta, pune-ti aparat dentar etc”. Doar ca de aparat nu am nevoie, poate de o pila sa incep sa ii egalez, ma gandesc :))

    Imi place dantura ta pentru ca e naturala. M-am saturat de toate vedetele astea de aolica of care investesc mii de euro pe o dantura fake, care chiar se vede de la o posta cat e de fake. E ca si cum mamaie si-ar pune cea mai stralucitoare proteza.

    Mult succes in continuare. Numa’ bine! :*

    • anne

      Heh, am văzut SUTE de fotografii cu guri, atât la cabinetele pe care le-am frecventat, cât și cât am locuit cu prietena mea, stomatolog. Niciuna perfectă. Nici dentistul meu nu avea dantura perfectă, și e un profesionist de notă maximă.

      Am vorbit cu un alt medic, recent, care a zis că dinții oricum se îngălbenesc cu înaintarea în vârstă și că e discrepant să ai riduri pe față, dar dinții de adolescent.

      Până la urmă, fiecare cum se simte bine. Dar dacă eu nu mă uit în gura ta, la propriu, tu de ce ai face-o?

  3. Irina

    Hei. Nu baga in seama rautatile astea de “Justin Bieber”. Nici macar nu merita sa faci subiect din ele sau sa dai explicatii.
    E ok sa te placa pustii dar…the smart ones.
    Am aproape aceeasi varsta ca tine si chiar inteleg ca vrei sa fii connected cu martienii insa ignora genul asta de comentarii total “clasa zero”.

  4. denisa

    bine, anne! ai scris tare fain, te-am simtit la fix de aici din brasov. si eu am un coltisor cu care m-am imprietenit. la mine e mai usor “tratabila” problema, dar buba de fond cu dintii slabi si mai galbeni decat ai lu’ becky cu parul fain (ca probabil are si dinti apetisanti, nu?) o am si eu. so, sister, i feel you. asa ca luam toti dintii si cantam ca “i woke up like this” si gata; te-am pupat! :)

  5. Laura

    Felicitari din suflet pentru ca te accepti si te iubesti asa cum esti si mai ales pentru ca abordezi subiecte de acest fel. :)

  6. Ecaterina

    O stii pe Grav3yardGirl. Are si ea un video la ea pe canal despre asta si ca de ce are dintii strambi si galbeni. Eu am ditamai spatiul in fata si zambesc cu toti dintii. La un moment dat ma gandeam sa imi pun si eu, dar cand am aflat cat ma costa si cat ar durea sa imi apropie lopetile, am zis sa stau dracu cuminte si sa zambesc mai mult, asa cu gauroiul meu din fata.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *