Moldoveancă sucită. Cu nuanţe.

Posts Tagged "cafea"

Bei o cafea, plantezi ceva

Posted by on 11 March 2015 in De zi cu zi | 1 comment

Bei o cafea, plantezi ceva

O idee pentru mediul înconjurător: bei o cafea și plantezi ambalajul, care conține fie semințe de flori, fie semințe pentru diferite specii de arbori.

Mi-aș cumpăra o cafea din asta doar ca să pot planta apoi ambalajul. Minunată idee, cred că e primul proiect pentru care vreau să donez! (în afară de ALS Ice Bucket Challenge, pentru care deja am donat și contribuit).

Read More

Latte art? Nu, mulţumesc

Posted by on 29 August 2013 in De zi cu zi | 2 comments

Latte art? Nu, mulţumesc

Oi fi eu de modă veche, dar mie să-mi daţi cafeaua într-o ceaşcă simplă or o cană frumuşică, fără briz-brizuri, fără citate tâmpite şi motivaţionale de Luni.

M-am săturat de moda asta cu modele în cafea până peste cap. Fă-mi, domnule, o cafea la ibric sau dă-mi un espresso lung, cu lapte (la Cluj am primit laptele într-o mini-ulcică, servirea primeşte puncte bonus), dar nu-mi recrea Capela Sixtină.

E o ceaşcă de cafea, pentru numele lui Dumnezeu, şi se răceşte! Nu vreau trifoi cu patru foi, inimioare, frunzuliţe şi alte dantelării din spumă. Am nevoie de o cafea ACUM şi am nevoie RAPID. N-am să dau vreodată telefon cu juma de oră înainte: Alo, cafeneaua din colţ? Da, vreau şi eu o cafea, cu Hello Kitty care întinde lăbuţa şi-l zgârie pe Scooby Doo pe bot, merci, ajung în 30.

Probabil chestia asta cu Latte Art e pe principiul You either love it, or hate it.

I hate the foam and caffeine out of it!

Read More

Ai plăti o cafea fără s-o consumi?

Posted by on 29 March 2013 in De zi cu zi | 13 comments

Ai plăti o cafea fără s-o consumi?

Suspended Coffee ajunge și în România.

Conceptul conform căruia mergi într-un bar, plătești pentru o cafea și o lași următorului client urmează a fi implementat în câteva cafenele din București, Iași și Brașov. Pe sistemul pay-it-forward.

Eu aș plăti o cafea pe care nu aș consuma-o doar dacă beneficiarul ar primi un bilețel cu mesajul: Anne payed for your coffee. Eventual cu o fotografie și link de facebook :) S-ar crea o rețea de iubitori de cafea foarte, foarte mișto și poate cei din grupul astfel format ar deveni clienți fideli ai cafenelei respective.

Nu știu însă cât o funcționa și la noi. Sau cum o să fie comunicată posibilitatea de-a oferi o “cafea suspendată” cuiva. De fiecare dată când mergi la bar o să ți se zică: Bună, dacă vrei să plătești o cafea pe care o s-o bea altcineva… (insert discurs aici).

Și apoi câți plătitori or fi și câți “paraziți de cafea”? Merg la bar și zic: Bună, vreau și eu o cafea moca. A mai plătit careva pentru una între timp?

Dacă ar beneficia de acest gest doar oamenii care chiar nu-și permit, poate un student de provincie care a rămas fără bani și are un examen în dimineața respectivă sau un bătrânel căruia i-a scăzut tensiunea și are nevoie de-un impuls de cafeină, ok.

Au și pagină de Facebook.

Ziceți și voi: o merge sau nu? Câți ați participa la inițiativa asta?

Read More

Înainte să te bagi la somn

Posted by on 21 September 2012 in De zi cu zi | 7 comments

Înainte să te bagi la somn

Da, eşti obosit, zi lungă, săptămână lungă, poate ai ieşit după birou la o bere, la un dans, poate-i joi, poate ai cunoscut o fată, în fine. Abia vezi să bagi cheia-n uşă, îţi pică ochii-n gură cât te schimbi de haine, ai impresia că durează o veşnicie să facă DING cuptorul cu microunde şi să mânci şi tu ceva pe ziua aia.

Oricare ar fi motivele pentru care vrei să amâni ce-ţi zic eu mai jos, dar oricaaaare, nu le amâna pentru dimineaţă. N-o să fie mai roz situaţia.

1. Spală maldărul ăla de vase, nu ai să ai unde să strecori ibricul ca să-i pui apă pentru cafea. Sau n-o să ai ibric spălat deloc. Da, o dată-n viaţă cu toţii ne-om fi turnat apă peste zaţul rămas, o poşircă de cafea cu toţii suntem datori să îngurgităm. Daaar, spală de cu seară vasele alea. Vrei ca dimineaţa să vezi grăsime peste tot şi resturi de mâncare? Nu vrei! Vrei cât mai puţine lucruri care să-ţi strice dimineaţa. Crede-mă.

2. Scoate rufele alea la întins înainte să te pui la somn. Ştii că apoi o să rămână toată ziua în cuvă şi-o să trebuiască să le mai dai o spălare, că doar nu le porţi de parcă o făcut pişu un popândău pe ele! Salvezi timp. (metaforă: şi poate-i o dimineaţă însorită, vezi soarele cum se joacă printre culorile ţesăturilor cât timp tu îţi faci cafeaua aia de care pomeneam, etc. Of, nu m-o luat nimeni copywriter la detergenţi!).

3. Fă baie/duş/spală-te pe cap, femeie, înainte să te bagi la somn. Dimineaţa or ai să ai de spălat vase şi de întins rufe, or n-o să curgă apă caldă şi-o să-ţi strici ziua că nu-ţi stă părul aşa cum vrei, or o să pleci nebărbierit din casă, băiete. Plus că somnul ăla de după ce-ai făcut o baie îi mult mai lin.

Aşadar, trage de tine încă o oră seara (nu-ţi ia mai mult să faci toate astea), ca să ai o dimineaţă fără “obstacole”.

Read More

Bloggeru` după cafea

Posted by on 17 August 2012 in Vlog-ul de Marți | 0 comments

Bloggeru` după cafea

Mă simţeam datoare să vă arăt că funcţionez binişor după primul shot de cofeină.

 

Read More

Cum ajunge să-ţi placă Bucureştiul

Posted by on 12 June 2012 in De zi cu zi | 2 comments

Cum ajunge să-ţi placă Bucureştiul

Când vine vara, dimineţile bucureştene nu sunt tocmai răcoroase. Deschizi geamul şi intră zgomotul străzii, praful, căldura de asfalt încins şi tot ce vrei e să tragi iar draperia şi să te culci la loc.

Dar când dimineaţa e însorită şi ai parte de un mic dejun inedit, parcă te-ai putea obişnui. La 9, în zori, ne-am îmbarcat în double decker-ul Belvita şi-am pornit turişti prin Capitală. Mi-a priit cum nu se poate mai bine mirosul teilor şi vântul prin plete, sucul de portocale, cafeaua, iaurtul şi biscuiţii cu afine, muzica din căşti (erau nişte coveruri foarte reuşite şi relaxante). Oamenii care se îndreptau către locurile de muncă, gură-cască, copiii din curtea şcolii, clădirile pe care le observi mai bine de la înălţime şi alte detalii pe care n-ai vreme să le observi în graba dimineţii.

Oprirea pentru suc de fructe :)

Dădeam Bună dimineaţa oricui, făceam din mână şi zâmbeam, toţi colegii mei de excursie erau relaxaţi şi parcă toţi ne doream asemenea transport şi tratament în drum spre locul de muncă, dimineaţă de dimineaţă.

Şi acum vă scriu de la birou şi nu mi-e deloc somn, în condiţiile în care dacă mă trezeşti la şapte jumate dimineaţa şi-mi dai un şut spre muncă s-ar putea să te blagosovesc vreo trei generaţii. Ce-nseamnă, domle, să ai o dimineaţă bună!

Read More