Moldoveancă sucită. Cu nuanţe.

Posts Tagged "film"

10 ani de pândă: review Zero Dark Thirty

Posted by on 19 February 2013 in De zi cu zi | 1 comment

10 ani de pândă: review Zero Dark Thirty

Vorba aia: spoiler alert. Cu toții știm cum se termină filmul ăsta. Au trecut doar 21 de luni de când s-a terminat vânătoarea lui Osama.

Termenul din titlu e codul pentru “trecut cu jumătate de oră de miezul nopții”. Eu i-aș zice pseudo-documentar, alții mai isteți spun că-i docu-drama.În fine, sper că domnișoara aia a primit măcar o distincție în viața reală (că am înțeles că personajul e inspirat din a real-life tracker).

Ah, a durat două ore și 40! Stați să mă recompun, să văd pe ce mă axez, prea multe fire în ghemul ăsta. Știu c-o să par mai blondă decât m-am vopsit când zic: mi-a plăcut, dar nu-s în stare să zic în ce sens. Mi-aș fi dorit să fie ori-ori, nu o combinație între artistic și fapte de anchetă. OK, am pus o femeie în vârful piramidei, o vedem cum îi crește o pereche de cojones și cum stă ea, cu ochelarii ei de aviator și rujul pe buze și se uită la soldații care joacă chestia aia cu potcoava, care nu știu dacă are vreun nume. O singură femeie între niște băieți antrenați să ucidă. O femeie care, timp de aproape zece ani, a fost înfrântă de mai multe ori, dar regia i-a permis să-și scuture praful de pe umeri și să zică, în lacrimi de încrâncenare: “I’m gonna smoke everybody involved in this op. And then I’m gonna kill bin Laden.”

DARK-THIRTY-3

În fine, scenariul a luat premiul cel mare din partea Writers Guild of America. Și nu-i rău, nu-i rău deloc, dar parcă lipsește ceva. Parcă Dan nu e chiar așa fioros ca să scoată informații de la toți Abu Ahmezii (sau poate că m-am uitat eu prea atent la filmele japoneze despre tortura cu apă), parcă șefii ăia mari îs uneori prea ciufuți, parcă nu e justificată invidia dintre cele două jurnaliste la începutul filmului.

Chiar dacă scenariul nu mă face să o plac sau să o displac pe Maya, reușește, în schimb, să creeze momente în care pot să-mi exprim liber aversiunea față de gruparea asta și de haosul pakistanez în general.

Mai sari din scaun la explozii (și apropo de asta, niște cetățeni și-o adus copilul de trei ani la cinema, ideea asta strălucită având ca deznodământ o criză de isterie din partea celui mic, care n-a tăcut până când n-a fost plimbat cu bicicleta – cu bicicleta, da! – în cinematograf).

Și tocmai pentru că n-am reușit să creez nicio legătură emoțională cu personajul principal, nu prea mi-a păsat nici că izbucnește în plâns la final și-am luat decizia asta drept rezolvarea unui conflict femeiesc intern: pfii, mult a mai durat, sunt epuizată fizic și psihic, așa aleg să mă exteriorizez. Nici gând de vreo conexiune de genul: unde să mă duc de acum? N-am casă, n-am iubit, n-am prieteni, n-am familie, zece ani am știut numai de Osama și rețeaua lui.
Scene foarte bune: urmărirea curierului lui Osama printr-o piață aglomerată din Abottabad.
                                   scena în care Ammar, deținutul pe care îl interogau de ceva vreme, încearcă să-și țină trează conștiința rostind numele zilelor săptămânii în timp ce e înghesuit într-o cutie, murdar, dezbrăcat și umilit în fața unei femei
                                   scena în care Maya nu e invitată la masa principală unde urma să se ia decizia invadării fortăreței în care se ascundea Osama, dar decide să îi înfrunte pe șefii ei cu o replică “masculină”
E un film bun, mi-a plăcut, repet. Nu vă luați după mine că-s confuză și nu știu să zic exact ce îi lipsește.

 

Mulțumesc Oyxgen PR pentru invitație.

Read More

Review “Hoața de identitate”

Posted by on 6 February 2013 in De zi cu zi | 0 comments

Review “Hoața de identitate”

Ce-am învățat din filmul ăsta:

1. cum să dau un pumn în gât (sper că am învățat, au repetat faza asta de atâtea ori, ca să înțeleagă tot prostul).

2. că și americanii au problemele lor: își pasează infracțiunile de la o secție de poliție la alta. Sună familiar.

3. că dacă ești suficient de grăsuț, poate să dea și o mașină peste tine sau să cazi lat pe moacă și tot te trezești proaspăt ca o margaretă

4. că T.I mai bine rămâne la cântat.

5. că mai sunt oameni care știu absolut toate melodiile de la radio și le cântă într-un mod jalnic :) Yay!

E comedia aceea dusă la extrem și poate deveni ușor amuzantă prin hiperbolizare. Când ai impresia că situația nu poate fi mai încurcată de atât, îți intră un șarpe în pantaloni. Sau îți distruge un tir mașina închiriată. Sau trebuie să asiști la o scenă de sex între doi oameni care nu-s tocmai… uhm, atrăgători. Prea puține momente amuzante, cu o încercare de dres busuiocul la final – o poveste sentimentală despre abandon și singurătate, boo-hoo, I`m not a bad person after all.

Nu-i contest talentul Melissei McCarthy, m-a câștigat încă din Gilmore Girls, dar scenariul ăsta e slab.

Bonus doar pentru coloana sonoră. Și pentru “binele învinge întotdeauna”.

yes yes

Read More

TIFFul meu. Din culise (2)

Posted by on 12 June 2012 in De zi cu zi, Vlog-ul de Marți | 0 comments

TIFFul meu. Din culise (2)

Nebunie pe câmpie!

 

 

Ziua 5 de Casa TIFF. Un fel de jurnal de reality show, cu ochii picaţi în gură.

Read More

Toată lumea din familia noastră

Posted by on 4 April 2012 in De zi cu zi | 0 comments

Toată lumea din familia noastră

mai puţin un unchi de-al meu. Ăla nu.

Cât colegii bloggeri îs acu la avanpremiera celui mai recent film regizat de Radu Jude eu le fur din start că am fost la vizionare dimineaţă, cu presa. Am încurcat orele şi am băgat un film greu, de două ore bune, aşa, scurt, la micul dejun. Am şi zis la sesiunea de întrebări că ăsta nu-i film de văzut la matineu, că te tulbură toată ziua.

Mă simt aiurea acum să-mi dau cu presupusul, zic ce mi-a plăcut mie, că mi-a plăcut teribil. Habar n-aveam despre ce e, nu am văzut trailer, nu am citit nimic înainte (dacă aţi mai citit recenzii la mine ştiţi deja asta), dar am simţit de la primul cadru că nu-i a bună. Plutea o atmosferă plumburie, miroseai că Something bad is about to happen.

Un lungmetraj ce urmăreşte traseul pe care să-l înţeleagă tot prostul, şi asta-i mai puţin întâlnit la noi. Sau, în fine, să nu mă dau rotundă, ce-am văzut eu or îi fără coadă, or îi cu mult spaţiu pe care să-l umple privitorul, or îi cu tăceri grele şi cadre lungi şi filmul ăsta nu e cu momente moarte (ba chiar cu momente parcă prea tensionate, stăteam pe-o pernă de ace, mă simţeam inconfortabil, îmi rodeam unghiile, îmi ciupeam bărbia şi obrajii de emoţie). E cu joc actoricesc natural şi-o copilă ce merită tot elogiul de până acum, cu intrigă şi deznodământ şi multe puncte culminante ce te hrănesc şi te deschid şi faci Oh-uri şi Ah-uri şi cu all the fucked up situation îşi păstrează un echilibru. Fiecare cadru are echilibru, între o suferinţă cruntă umbrită de ceva rămăşiţă amoroasă, între instinctul de-a crăpa capul cuiva şi inocenţa unui copil, e un carusel ce te mai urcă şi te mai coboară.

E un Kammerspiel cu dialog aşa cum trebuie, cu roluri excelent asumate (de aceea l-am şi întrebat pe Şerban Pavlu ce proces de pregătire a avut, că prea a fost “pe personaj”), e cu un suspans revigorant şi caracatiţe şi joc împletit cu scene domestice violent în care nici nu mai ştii cui să ţii partea, aşa de bine cad toate şi-s gândite toate. S-a conchis după Q&A c-ar fi filmul de cotitură de care avea nevoie noul val de cinema românesc.

Pagina de facebok aici

Mulţumesc HiFilm şi Cristina Bazavan pentru invitaţie

Read More

Blogger oficial la NexT!

Posted by on 7 March 2012 in De zi cu zi | 0 comments

Blogger oficial la NexT!

Ia uitaţi că s-o adeverit ce-am zis eu la începutul anului. Că Filmul de Piatra o să-mi prindă bine şi că anul ăsta fac pelerinaj artistic la festivalurile de teatru şi film din ţară!

Vă anunţ cu drag şi dor că-s blogger oficial la NexT 2012, festival cu care am crescut ca voluntar încă din 2009. Mi-am făcut prieteni cu care încă rememorez petrecerile zbânţuite cu regizori străini în cluburi faine din Capitală, cu care am dormit în cinematograf, cu care am alergat după una-alta, cu care am decorat săli şi lipit stickere şi filmat şi pregătit şi cărat şi strâns şi râs şi ameţit (de fericire!). În 2009 am făcut chiar câteva bijuterii handmade din lut şi le-am pictat cu simbolurile NexT şi le-am vândut la standul NexT de la Scala.

Ia uitaţi ce moacă aveam!

Şi iată că voluntarii cresc şi ajung mari şi frumoşi şi mai puţin speriaţi şi se înscriu pe lista presei. Eh, eh? :)

Abia aştept să înceapă, să vă ţin la curent cu tot tot tot, să facem interviuri şi să vă zic lucruri de culise, că restul o să le vedeţi şi voi că doar veniţi, nu?

Read More

War Horse

Posted by on 7 February 2012 in De zi cu zi | 10 comments

War Horse

A început cu Auraş care mă întreba: De când nu ai mai avut în faţa ochilor aşa un armăsar? şi s-a sfârşit cu acelaşi Auraş prezicând o continuare cu gâsca în rolul calului.

Lăsând gluma la o parte, voiam să văd filmul ăsta (şi nu pentru că eram vreun mare fan Black Beauty în copilărie), ci datorită distincţiilor din industrie pe care le-a primit. A tot fost nominalizat la Golden Globe, acum şi la Oscaruri, dacă nu mă înşel. Iarăşi nu m-am uitat la trailer, deşi titlul spune destul de multe despre acţiunea filmului.

M-am dus cu gândul c-o să mă smiorcăi. Film despre prietenia dintre animal şi stăpân, scene de război, dar cu Auraş lângă mine nu puteam să mă cufund în niciun moment mai sensibil că tot comenta ba despre bloggeri, ba despre pişcotari, făcea paralele între cai şi pişcotari, ce mai! A trebuit să-i zic să tacă pentru că riscam să ne-o luăm pe cocoaşă de la tipa din stânga mea, care fornăia mai ceva ca mânzul de pe ecran.

Acum strict despre War Horse: nu ştiu cu ce-a fost filmat, dar imaginile erau ca nişte fotografii mişcătoare. Cu singura menţiune: Uşor cu portocaliul la sfârşit! În câteva scene mi-a dat impresia că în faţa actorilor stă cineva cu o oglindă din aia mare de se foloseşte la făcut poze, prea le licărea figura. Peisajele mi-au adus aminte de The Shire, adică Regatul din Stăpânul Inelelor şi un pic din Muzeul Astra din Sibiu. Foarte frumos alese locurile în care s-a filmat.

Apoi personajele: la cât de plimbat a fost calul ăsta de la un stăpân la altul, m-am ataşat de fiecare dintre ei. De la nemţi la francezi la băieţii din Devon.

Scena din No Man`s Land este ea însăşi de premiat. Nu mai zic nimic, spoiler alert!

Cu toate că n-am reuşit să storc nicio lacrimă, mi-a făcut plăcere să merg la filmul ăsta, atâta timp cât ştii ce te aşteaptă, în mare. Nu e un film tocmai uşor, nu e nici de durata cu care vă obişnuieşte Hollywood-ul, n-aş vedea băieţii care merg la filme cu Cichician să zică Bă, ce cal frumos! Dar hei, i-a plăcut lui Auraş, aşa că părerea mea se anulează! :)

PS: am aplaudat la final, văzându-mi companionul cât era de fericit. N-a mai aplaudat nimeni. Noi aşa am simţit. Bine că se aplaudă la Avatar! Sau la aterizarea avionului! Vorba lui Geambaşu: dacă era un câine sau o pisică în locul calului să vezi cum aplaudau toţi!

Mergeţi, e altceva pentru un cinematograf de mall. În Londra se joacă deja şi în teatre.

Mulţumesc Rogalski PR pentru invitaţie, XOXO Cristiana ;)

Later edit: am două invitaţii DUBLE de dat pentru premiera acestui film la Sun Plaza, vineri. Voi vă alegeţi ora la care vreţi să mergeţi. Ca să intraţi în posesia lor trebuie să-mi spuneţi într-o frază scurtă de ce aţi vrea să vedeţi filmul ăsta. START CONCURS! Mâine dimineaţă anunţ câştigătorii!

Mâine merg la film Cătălin Vieru şi Mădă Almăşanu. Cu mulţumiri pentru comentarii tuturor! Nu uitaţi, invitaţiile sunt duble!

Read More