Moldoveancă sucită. Cu nuanţe.

Posts Tagged "teatru"

Nu-ţi place? Nu aplauda!

Posted by on 4 July 2012 in De zi cu zi | 5 comments

Nu-ţi place? Nu aplauda!

Cum dacă nu-ţi place ce gust are mâncarea pe care ai comandat-o la restaurant, nu te obligă nimeni s-o mănânci (doar pentru că ai dat nişte bani pe ea).

Revenind la aplauze. În ultima perioadă se perindă numai aplaudaci pe la spectacole, aplaudaci care nu fac decât să coboare standardul. Dacă se cer trei ieşiri la rampă atât la un spectacol slab, cât şi la unul excelent, n-o să mai înţeleagă nimeni nimic: publicul mai neiniţiat o să aibă impresia c-a văzut ceva extraordinar (Băi, şi cât s-a aplaudat! Am aplaudat şi eu, că doar nu era să stau jos cât toată sala era în picioare), actorii or să aibă impresia că au prestat magnific şi toată lumea se duce acasă înşelată.

Înţeleg, într-o oarecare măsură, bunul simţ. Că “băi, totuşi au muncit, nu mi-o fi plăcut mie, dar mă ridic în picioare”, cu toate că mult mai folositor zic c-ar fi s-avem o reacţie vehementă. Nu mi-a plăcut, nu mă ridic, aplaud din politeţe două rânduri şi-am plecat. Aş îngheţa, ca actor, să închei spectacolul şi să n-am reacţie. Da, n-aş ieşi din casă vreo două săptămâni, dar aş pune mâna şi-aş cerceta ce-i greşit, ce nu iese bine, la ce mai trebuie lucrat.

Dar dacă toată lumea aplaudă până i se înroşesc mâinile, fie că-i bun, fie că-i prost, o ţinem în spectacole de duzină şi ne dăm culţi.

Nu mai cedaţi presiunii, oameni buni! Dacă aplaudacii din dreapta şi din stânga asudă deja de extaz şi voi staţi apatici în scaun, nu înseamnă că, în momentul în care privirea lor se blochează asupra voastră spunând: Cum?! Nu ţi-a plăcut? tu o să te ridici şi-ai să arunci nişte false bătăi din palme.

Şi ce-i de făcut, oameni buni? Când publicul, care ar trebui să fie barometrul calităţii unui spectacol e cotropit de aplaudaci?

Read More

În weekend la Sibiu

Posted by on 24 May 2012 in De zi cu zi | 0 comments

În weekend la Sibiu

Iacătă, am ajuns şi la săptămâna mult aşteptată! Începem pelerinajul la festivaluri! FITS (Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu) îşi deschide porţile vinerea aceasta. Adică mâine! Mamă dragă, că uliţarnică m-ai mai făcut!

Plec la drum în zorii zilei şi ajung în Capitala Teatrului la timp pentru primul spectacol pe care nu vreau să-l ratez, şi anume Ispita Cioran, la Muzeul Astra (de care m-am îndrăgostit iremediabil în toamna anului trecut).

Vor urma trei zile (atât pot eu să stau, deşi m-aş fi mutat acolo pe perioada festivalului) de spectacole, dans, concerte şi, sper eu, momente de şampanie!

O să vă ţin la curent cu tot ceea ce observ, fotografiez şi vizionez pe conturile mele de Facebook şi Twitter şi aici, pe blog.

Să-nceapă FITS!

Read More

Emoţia emoţiei de dinainte

Posted by on 9 April 2012 in De zi cu zi | 0 comments

Emoţia emoţiei de dinainte

Bună dimineaţa! (m-am apucat de scris cu trei minute înainte de ora 12, deci încă se pune!)

Ştiţi că am reluat de cursurile de actorie că v-am tot zăhăit la cap cu asta. Şi că mă entuziasmează de când eram prin clasa a 6a orice fel de manifestare artistică ce implică actorie. Şi cum învăţ tot mai mult cu fiecare săptămână ce trece devin un spectator destul de dificil, întrucât mă familiarizez cu procesul “din spate” şi ajung altfel intenţiile la mine.

Şi am prieteni şi amici studenţi la actorie. Zilele astea au fost Uşi Deschise la UNATC şi s-au jucat spectacole pe bandă. Am prins ieri un fragment din Unchiul Vanea de Cehov şi, având pile în distribuţie (Yoyo juca Doica) am reuşit să intru în sală când încă se pregăteau.

Ştiu de la fiecare spectacol pe care l-am jucat cu ai mei înainte că există un “ritual”: fie că faci un exerciţiu de grup ca să mai scapi de emoţii sau rosteşti ceva sau sunt încurajări reciproce, sau alergi sau spui o rugăciune sau o poezie sau faci flotări, există ceva. N-am să pot să vă zic ce au făcut oamenii ăştia, dar era atâta emoţie sinceră în comportamentul lor că mi se ridicase părul pe mine. Regizoarea mai că făcuse gaură în podea plimbându-se, să-i mai scadă tensiunea. Domnişoara cu turban de la lumini revizuia frenetic fiecare mişcare, verifica prizele, căuta o legătură să nu se încurce publicul în instalaţie, într-un colţ se făceau ultimele exerciţii de dicţie, câte unul dintre actori mai venea să ceară aprobări cu privire la vestimentaţie, să fie totul pe placul regizorului. Băieţii mai îmbărbătau domnişoarele frecându-le uşor braţele sau îmbrăţişându-le “O să fie bine, o să fie bine!”.

“Dă-mi o palmă, tare! Nu mi se linişteşte inima!”

Şi se sting luminile. Publicul intră în sală.

Read More

Merg la Ideo Ideis!

Posted by on 5 April 2012 in De zi cu zi | 3 comments

Merg la Ideo Ideis!

Adică am şansa să-mi retrăiesc adolescenţa :) Perioada în care hoinăream pe la festivaluri prin ţară cu Teen Act şi luam premii şi ne împrieteneam şi stăteam la băute în cămin şi discutam metode şi roluri şi repetam şi dansam şi… pfiii!

Pentru că m-am reapucat de cursurile de teatru şi tot am setat ca New Year`s Resolution să fac pelerinaj pe la toate festivalurile de renume din ţară (ca blogger), ajung la Ideo Ideis la Alexandria cu titulatura “Blogăru` Actor”. Pentru că nu vreau să fiu pur şi simplu Press şi mă bag cu siguranţă la traininguri (mi-e dor de nişte traineri de la care am învăţat mult, iar anul acesta o să fie şi profu` meu de actorie trainer, Alex Pavel) şi-o să mă duc la trupele pe care deja le ştiu să văd cum e lumea nouă şi ce face lumea veche (că tot m-am întâlnit în Bucureşti cu foşti membri Heavenly Hell din Timişoara).

E ediţia a şaptea a festivalului. Eram încă în trupă când dădeau ăştia de la Alexandria drumul la festival şi tocmai ce ne sfătuiam cu ce spectacol să ne băgăm :) Mă bucur de ciclicitatea evenimentelor, sunt sigură că o să găsesc aceeaşi Enimeri cu care mă prezentam în festivaluri, doar că una care are mai multe de spus şi de scris.

Apropo, au început înscrierile. Până pe 10 iunie daţi de veste! Pentru a participa la ediţia de anul acesta a Festivalului Național de Teatru Tânăr Ideo Ideis de la Alexandria, trupele de tineri actori trebuie să completeze formularul și dosarul de înscriere disponibile pe www.ideoideis.ro.

 Taxa de participare este de 200 RON/ persoană, sumă care acoperă cazarea, masa pe durata festivalului (3 mese/zi, 10 nopţi cazare) şi accesul gratuit la toate atelierele, seminariile, conferinţele şi evenimentele speciale din cadrul festivalului.

 Numărul maxim de membri ai unei trupe este de 14 persoane ( 13 participanţi si un coordonator).

Ehe, ce amintiri, dom`le! Festivalul începe la o zi după ce voi împlini 24 de ani (la naiba, e imposibil!) şi am promis că ajung mahmură la Festivitatea de Deschidere. Glumesc, îs om serios, mă duc la muncă, nu la distracţie!

Read More

Nefericiţii

Posted by on 22 November 2011 in De zi cu zi | 0 comments

Nefericiţii

Ţi s-a întâmplat vreodată să-ţi doreşti ca o piesă de teatru să nu se termine? Să-i simţi momentul final, dar să vrei ca actorii să înceapă să improvizeze şi să se joace, să se joace, să se joace! Piesa de teatru Nefericitii de Füst Milán se joacă la Sala Atelier din cadrul UNATC şi e o productie a studenţilor de la Master Anul II Regie Teatru. Eu n-am mai văzut demult aşa chimie între personaje. Aşa reacţii de Doamne, Dumnezeule, te urăsc atât de mult că-mi vine să te strâng de gât, dar în acelaşi timp transmiţând publicului o pasiune amoroasă nebună şi interdependenţă. Kovács Zsuzsánna e regizoarea. Fantastic lucrate rolurile, n-am niciun reproş din perspectiva unui spectator nu tocmai începător. Şi-s actori tineri toţi. Şi-au asumat atât de bine personajele că parcă joacă piesa asta de decenii. Spaţiul în care se joacă contribuie şi el la starea în care îţi e dat să intri. E intim, simţi când Roza e învolburată şi trebuie “stinsă” cu sifonul. Pândeşte când se mai joacă şi-ţi garantez două ore jumătate de teatru foarte bun!

textul îl găseşti şi în Zile şi Nopţi

Read More

Muzică şi Teatru. SoNoRo şi Nefericiţii

Posted by on 15 November 2011 in De zi cu zi | 0 comments

Muzică şi Teatru. SoNoRo şi Nefericiţii

Sâmbătă seara am ajuns la concertul de la Ateneu din cadrul festivalului SoNoRo (mulţumesc ex-colegelor de la Borţun-Olteanu pentru invitaţie!), iar duminică am fost la teatru, la Nefericiţii (piesă care, contrar titlului, a avut un efect tare plăcut asupra mea), dar despre care o să scriu o postare separată.

La Ateneu n-am fost decât o singură dată înainte, la un concert care mi-a zbârlit fiecare fir de păr din creştet până-n picioare. În afara faptului că mi-aş dori ca toată muzica de calitate să fie cântată în Ateneul Român (care e singurul loc în care poţi să te bucuri de o experienţă auditivă pe măsura banilor pe care-i dai şi singurul loc în care talentul de pe scenă e cu adevărat pus în valoare), sala oferă şi aerul acela aristocratic/regal pe care-l caut cu atâta fervoare şi-l găsesc tot mai greu. Şi anul acesta festivalul s-a pregătit cum se cuvine pentru oaspeţi. Artişti, săli, primire, surprize, vin, găteală şi primenire.

Concertul pe care am avut plăcerea să-l ascult s-a numit Zoom In şi a cuprins creaţii de-ale lui Antonin Dvořák în interpretarea unui cvintet de coarde despre care o să vă povestesc imediat, urmate de o bucată pentru saxofon şi cvartet de coarde (la saxofon a fost Daniel Schnyder), iar după pauză am ascultat o compoziţie de-a lui Ernst von Dohnanyi pentru pian, vioară, violă, violoncel, clarinet şi corn.

Cvintetul care a deschis concertul era compus din frumoasa rusoaică Alina Pogostkina la vioară (care cântă la o vioară Stradivari Cremona din 1709 pe care i-a pus-o la dispoziţie Fundaţia Deutsche Stiftung Musikleben din colecţia de instrumente a statului german), violonistul de origine româno-japoneză Erik Schumann (pe care am avut ocazia să-l cunosc pentru că-şi căuta loc în sală după reprezentaţie şi l-am invitat să ia loc lângă noi), Lars Anders Tomter la violă (cântă la o violă Gasparo da Salo din 1590), Răzvan Popovici la violă (pe care-l ştiţi drept implicat în organizarea SoNoRo încă de la început) şi Benjamin Schmidt la vioară.

Cum am ajuns să stau de vorbă cu Erik? Prin amabilitatea mea nativă :) I-am spus că locurile de lângă noi (am fost împreună cu Toma şi Claudia) sunt libere şi-am intrat în vorbă. Mi-a plăcut reacţia lui când i-am spus că suntem bloggeri, parcă s-a bucurat, aşa. Mi-a spus că tatăl său e român şi l-am întrebat dacă a apucat să viziteze ceva din ţară. Mi-a răspuns că nu şi l-am redirecţionat către alte oraşe, spunându-i că Bucureştiul nu e deloc reprezentativ pentru cultura şi tradiţia românească. Părea foarte interesat de subiect şi a adăugat că vrea să ajungă în oraşul natal al tatălui, Timişoara. Am mai schimbat câteva vorbe despre online şi mi-a spus că vioara la care cântă e un împrumut (are un Stradivarius din 1713), că are 28 de ani şi se simte nu mai în vârstă de 23, iar Toma a fost inspirat şi ne-a fotografiat. Mulţumesc şi la mulţi ani, dragule!

În seara aceasta am ocazia să merg la un alt concert din cadrul SoNoRo, Interferenţe 2011, în cadrul căruia o să ascult piese de Rahmaninov, Şostakovici, Brahms şi Dvorak.

Read More