Moldoveancă sucită. Cu nuanţe.

Posts Tagged "tiff2012"

TIFFul meu. Din culise (2)

Posted by on 12 June 2012 in De zi cu zi, Vlog-ul de Marți | 0 comments

TIFFul meu. Din culise (2)

Nebunie pe câmpie!

 

 

Ziua 5 de Casa TIFF. Un fel de jurnal de reality show, cu ochii picaţi în gură.

Read More

Gânduri la final de TIFF

Posted by on 12 June 2012 in De zi cu zi | 0 comments

Gânduri la final de TIFF

Încă de pe 7 iunie a început Clujul să fie agitat. Începeau Zilele Filmului Românesc şi avion după avion ateriza pe aeroport, după ce mă făcea să-mi lungesc gâtul, urmârindu-i traiectoria, întrebându-mă „Oare ce vedetă mai soseşte de data asta?”.

Am văzut „Crulic, drumul spre dincolo” – frumoasă animaţie, nefericit destin. Şi „Din dragoste, cu cele mai bune intenţii”. Şi „8 martie”, documentarul despre viaţa femeilor din perioada ceauşistă, care m-a făcut să fiu extrem de recunoscătoare pentru traiul pe care-l duc.

click pentru continuare

Credit foto: Adi Marineci

Read More

TIFF-ul meu. Din culise

Posted by on 11 June 2012 in De zi cu zi, Vlog-ul de Marți | 5 comments

TIFF-ul meu. Din culise

Gata, vă scriu de-acasă, TIFF2012 s-a încheiat. Zece zile în care am văzut filme, mi-am făcut prieteni sau mi-am consolidat relaţia cu unii pe care deja îi cunoşteam şi ne-am apropiat mai mult, am dansat, am stat de vorbă cu mulţi, mulţi oameni, am râs, am avut zile cu ploi în care alergam cu umbrela de la un cinematograf la altul şi zile cu soare în care ne bronzam picioarele la Casa TIFF.

Pentru că pregătesc un articol oficial pentru Vodafone newsroom, vreau să vă arăt partea “nevăzută” a celor zece zile petrecute la Cluj. Câteva filmuleţe de “culise”, sau cum te simţi când ţi-e lumea mai dragă :)

 

Read More

Twilight Portrait

Posted by on 8 June 2012 in De zi cu zi | 0 comments

Twilight Portrait

Nu are nicio legătură cu trilogia care face puştoaicele să chicotească în cinematograf, ci e un film rusesc pe care l-am simţit direct în stomac, cu secvenţe la care mi-a venit rău fizic, de compasiune, de neputinţă, de “wow, nu pot să cred”, de “Doamne!”, de “Hai, frate, pe bune?!” şi în care am crezut până la momentul Q&A, când bula mea interpretativă a fost spartă zgomotos.

Primul film care m-a făcut să încercuiesc EXCELENT pe buletinul de vot de la TIFF. Înainte să intru în sală am citit în broşură o scurtă descriere a ceea ce urma să văd: Marina, o asistentă socială înstărită, este brusc transformată într-o bizară versiune de noapte a ei înseşi când este violată de trei poliţişti. Cu Twilight în minte şi “transformarea de noapte” m-am gândit c-o fi vreo vampiroaică rusoaica. Dar cum filmul nu te lasă să te aşezi confortabil în scaun că începe cu o scenă de viol şi umilire, mi-am uitat prejudecata din primele minute.

Am crezut până la final că victima ajunge dependentă de agresor. Că bătaia, sexul violent, mizeria şi umilinţa sunt doar o gură de aer în existenţa ei rutinată. Convingerea îmi era tulburată de momentele în care Marina repeta, în timpul sexului, că îl iubeşte pe poliţistul care a abuzat de ea. Cu fiecare Ya lyublyu tebya şi fiecare scatoalcă ce-i stingea lumina în mansardă simţeam că un şurub e mai bine înfipt în creierul agresorului. Pentru că a avut şansa să se răzbune, iar scena se încheiase cu sex oral în loc de mutilare.

“E mai rău în Rusia contemporană”, declară la final actriţa principală.

Ce m-a făcut să strâmb un pic din nas a fost explicaţia Olgăi Dykhovichnaya (co-scenarist şi actriţă principală) că scopul Marinei în film era nu să se răzbune, şi să ajute “monstrul” ce se culcuşise în agresor de atâta vreme. Umanizarea asta excesivă mi s-a părut exagerată şi m-a întors un pic din drumul bun, dar am rămas cu energia pe care mi-a dat-o un film bun.

Vi-l foarte recomand!

Read More

Zilele filmului românesc la TIFF2012

Posted by on 7 June 2012 in De zi cu zi | 0 comments

Zilele filmului românesc la TIFF2012

Ziua bună să aveţi, dragilor!

Astăzi încep să apară toate figurile importante ale filmului românesc la Cluj, iar de dimineaţă ne-am întâlnit cu cei 10 pentru TIFF (bine, plus 2), actorii selectaţi pentru proiectul ce-i va aduce în lumina reflectoarelor şi-n atenţia regizorilor, producătorilor şi publicului. Cristian Balint, Colin Buzoianu, Lari Giorgescu, Cristian Grosu, Lucreţia Mandric, Maria Obretin, Pethő Anikó, Elena Popa, Olga Török, Raluca Vermeşan – și cele două „tinere speranțe”, Vlad Bălan şi Mădălina Ciotea, care vor avea întâlniri cu regizori, cu producători români și străini, actori, agenți de casting, și vor asista la proiecții. Un fel de “incubator” pentru cei care, deşi extrem de talentaţi, nu reuşesc să aibă şansa de-a lucra la potenţial maxim.

Preferaţii mei sunt Lari Giorgescu şi Vlad Bălan (pe care-l ştiu din festivalurile pentru tineri la care m-am perindat şi care-i ca un şoricel sfios ce încă nu pare conştient de puterea pe care o are asupra publicului. Îi joacă ochii-n cap şi zâmbeşte larg când spune că vrea să crească cel mai mult ca om, pe plan personal şi să înveţe de la cei cu care îi e dat să se întâlnească prin intermediul proiectului în care a fost selectat.

Au avut trei minute să îndeplinească ceea ce li s-a transmis înainte de începerea conferinţei: Faceţi-i să vă iubească!

Doamnelor şi domnilor, Vlad Bălan!

Doamnelor şi domnilor, Lari Giorgescu!

S-a vorbit despre posibilităţile insuficiente de promovare ale actorilor în România, de la simpla poză pe care trebuie s-o trimită la un casting (headshot pe care şi-l aleg singuri sau pe care uneori nu au suficiente fonduri ca să-l realizeze profi), la showreel-urile atât de necesare şi grăitoare în momente decisive. Mulţi dintre ei nici nu au o colecţie cu toate spectacolele în care au jucat (şi care ar cântări greu la o selecţie) sau o pagină de Facebook pe care s-o folosească în scop profesional, strict pentru promovare.

După trei zile de proiect – asta îşi propune 10 pentru film – să îi facă mai cunoscuţi pe cei selectaţi (din 80 de propuneri) şi să le faciliteze întâlniri cu oamenii de care au nevoie în carieră. Pentru că, într-adevăr, trebuie să Know the right people şi să fii proactiv ca să ajungi pe marele ecran.

Read More

Întâlnirea cu Adelin Petrişor şi seara de jazz psihedelic

Posted by on 6 June 2012 in De zi cu zi | 0 comments

Întâlnirea cu Adelin Petrişor şi seara de jazz psihedelic

Ieri am vizionat reportajul “Coreea de Nord, nimic de invidiat” în prezenţa realizatorului Adelin Petrişor (singurul jurnalist român care a filmat în Phenian după `89). După vizita din aprilie 2012 (vizită “privilegiu” cu ocazia Sărbătorilor Faraonice cu prilejul centenarului Kim Ir Sen). Spun “privilegiu” pentru că este singura dată când această ţară a primit 140 de jurnalişti străini, în ideea de spune lumii despre noul conducător de numai 28 (sau 29 de ani, nimeni nu ştie cu exactitate) şi de a lăsa impresia unei “deschideri” faţă de presa internaţională.

Pe tot parcursul vizitei, reporterul şi operatorul român au fost însoţiţi peste tot de către un diplomat coreean care le arăta ce anume să filmeze, le punea interdicţii şi chiar dădea indicaţii celor intervievaţi despre ce să spună şi ce ar da bine pe cameră. “Dacă ar fi să aleg între a locui în Afganistan sau Coreea de Nord, aleg clar Afganistan!”, declară Adelin Petrişor după o săptămână în cea mai închisă ţară din lume. “Am văzut la aeroport, în timp ce mă îmbarcam pentru Beijing (şi abia aşteptam să decolăm) cum priveau oamenii cu jind la cei cărora le era permis să le părăsească ţara”.

Control total. Clădiri moderne şi impunătoare nelocuite, construite “de ochii lumii”, pentru “impresia artistică” a puţinilor turişti străini. Mahalale pe care nu era permis să le filmezi (pentru că a fost prima dată când Coreea de Nord a găzduit atâta presă străină, nu toate echipele au putut fi controlate, astfel încât unele secvenţe le-au scăpat celor care însoţeau jurnaliştii). Un lagăr de 25 de milioane de locuitori. Doar 300.000 de telefoane mobile. Nimeni nu are drept de proprietate, primesc apartament de la stat şi nu au voie să îşi cumpere maşini. PIB de aproape 20 de ori mai mic ca al României, 5kg de cartofi lunar pentru o persoană, mâncare la gamelă, magazine unde suflă vântul pe rafturi şi o bucurie inexplicabilă a unei ospătăriţe atunci când statul i-a oferit copilului său 15 feluri diferite de bomboane.

Soldaţi care adorm în timpul paradei din cauza epuizării şi tineri care repetă dansuri “doar de două săptămâni” şi sunt înlocuiţi în momentul în care par obosiţi cu persoane ce par mai active în timpul manifestărilor. Propaganda începe în momentul în care te naşti şi încetează în momentul în care mori. Puteţi urmări reportajul pe pagina de FB a TVR.

Seara s-a încheiat cu o experienţă nouă de jazz, alături de Nils Petter Molvaer Trio din Norvegia. Spun experienţă pentru că mă aşteptam la o seară calmă şi am călătorit pe ritmuri orientale în pieţe aglomerate, în deşert sau am respirat aerul gheţarilor. Ceea ce reuşesc un chitarist, trompetistul şi toboşarul e… psihedelic. Cu sintetizatoare, percuţie şi joc de lumini ce vin în completarea senzaţiei pe care ţi-o oferă muzica, uneori crescendo-ul este interminabil. Minute în şir de explozie muzicală ce te fac să închizi ochii şi să zâmbeşti în călătoria ta. Albumul Baboon Moon al lui Nils este nominalizat la premiile Grammy norvegiene. De ascultat!

Nils Petter Molvaer

Read More