Moldoveancă sucită. Cu nuanţe.

A început TIFF2012

Posted by on 2 June 2012 in De zi cu zi | 0 comments

A început TIFF2012

După un drum cu două ploi torenţiale ce m-au descurajat c-o să umblu la rochiţ în Cluj şi câteva opriri pentru pozat mascotele (MarmoTIFF şi UrsuTIFF, care sunt deja vedete aici, ca şi noi, de altfel), am ajuns în oraşul ce găzduieşte pentru zece zile crema filmului şi spuma petrecerilor cu ştaif artistic.

Eu v-am zis că am făcut opriri de pozat marmote!

Simpaticul Hurducheişăn ne-a întâmpinat la Casa TIFF, animată de muzică, oameni veseli şi multă forfotă şi ne-am luat în primire badge-ul ce are să ne asigure intrarea la toate proiecţiile, petrecerile şi expoziţiile TIFF-ului.

Cu o oră înainte de Gala de Deschidere a început ploaia, exact când maşinile oficiale aduceau vedetele pe covorul roşu. Ne-am retras într-o cafenea, în speranţa că pentru proiecţia în aer liber o să avem pături, că se lăsase destul de frig pentru picioarele mele golaşe (deh, vestimentaţie de covor roşu!). Cei de la HBO nu numai că ne-au dat pături, dar până să se adune toată lumea în Piaţa Unirii pentru ce avea să fie un recital de soundtrack-uri Star Wars şi Star Trek – foarte reuşite, deja simţeam că festivalul poate să înceapă, eram prinsă.

Cerul, oamenii, filmul, stelele pe care în Bucureşti nu le prea vezi, luna peste care treceau nori exact ca în filmul lui Mellier din 1902 (proiecţia restaurată pe care am putut s-o vedem şi noi, nu doar cei de la Cannes), râsetele la premiera mondială a Despre oameni şi melci în regia lui Tudor Giurgiu, păturile şi aburii ce ne ieşeau din gură târziu, în seară, toate au contribuit la impresia de Aşa se deschide un festival, mă!

Găsiţi o altă relatare la Korina.

Am fugit, începe ziua doi!

No Comments

Join the conversation and post a comment.

Trackbacks/Pingbacks

  1. Aberatii aproximativ utile din domeniul prezentului… » Daca ploaia va cadea/TIFFul nu va inceta! - [...] mai scris despre ieri Anne-Marie si [...]
  2. TIFF-ul a-nceput in forta! | Ciulea's Blog - [...] ziua 1 a TIFF-ului au mai scris si Psaico, Vlad, Corina, Razvan, Tibi si Anne Marie si nu in…
  3. Bloggerii noștri de vis/ Ziua unu au descris | TIFF Blog - [...] Anne-Marie povesteşte cum a ajuns la Cluj, ce-a făcut aseară şi ce mai fac mascotele pe care le-a adus…

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!