Moldoveancă sucită. Cu nuanţe.

A-nceput Ziua de Mâine la Alba

Posted by on 17 November 2012 in De zi cu zi | 0 comments

A-nceput Ziua de Mâine la Alba

Pe-o ceaţă şi-un frigău de codru ne-am adunat pe la şepte fără ceva, asară, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, că începea festivalul de folk la care am plăcerea să fiu blogger oficial, Ziua de Mâine.

Eu, tăt critic, am zâs că-i rost de dârdâială într-o sală de provincie, obişnuită ca la Neamţ, şi-am luat pantalonu de stofă, ca să ajung să curgă tăti apele pe mine, c-or băgat hamsterii sub sală să dea din lăbuţe la centrala termică.

Concursul a început cu o apropiere neaşteptată unii de alţii, că am început a ne pupa cu partenerul de scaun când o căzut curentul. Glumesc. Bine, glumesc doar la partea cu pupatul, curentul a căzut, dar parcă după asta am avut parte de o atmosferă mai intimă, cum le şade bine unor oameni ce-au venit să mângâie suflete.

Să vă zic ce aşteptam eu: pe Baniciu, normal, că v-am zis că-s foarte fan Pasărea Colibri, dar înainte de asta m-a amuzat teribil talentatul Daniel Iancu.

Naşul meu virtual, Marius Matache, a intervenit la a doua pană de curent şi mi-a amintit de un cântec din copilărie, ăla cu Haili, Hailo, de-l cântam ca să ni se împleticească limba-n gură.

Mircea Baniciu (pe care lumea cică încă îl salută “Ce mai faci, băi, Vintilă!”) a urcat pe scenă alături de Vladi Cnejevici şi Teo Boar şi-au început concertul cu Diligenţa de Bizanţ, trecând prin Eşarfă în dar, Dealul cu dor şi storcându-mi lacrimile la Scrisoare de bun rămas. Nu prea îmi place mie noua orchestraţie a pieselor, mai ales că le ştiu pe de rost, acord după acord, dar na, aiestea-s vremurile. Sala s-a ridicat în picioare pentru bis, am cântat împreună, am bătut din palme, ca la Cenaclurile din anii ceia de glorie.

Domnul Alifantis ne-a încântat cu un proiect nou, pe care nu l-a mai scos de la naftalină din 2004, orchestrat frumos, cu vioară, chitare şi voce caldă, iar seara s-a încheiat bine după miezul nopţii, când am dat iară cu nasul de frig şi ne-am culcat fericiţi în paturile călduţe.

Gata, mergem să ascultăm pe Alexandru Andrieş. Revin cu veşti. Nu uitaţi de livestream!

Organizatori: CJ Alba si Cultur’Art

Parteneri în organizare: Casa de Cultura a Sindicatelor Alba IuliaCasa de Cultura a Studentilor Alba IuliaAsociatia RYMAMuzeul National al Unirii Alba IuliaArt Café Downtown

No Comments

Join the conversation and post a comment.

Trackbacks/Pingbacks

  1. Cea mai frumoasa ziAugustin Radu - [...] concurenti, castigatori, recitaluri si culise puteti citi la Make, Razvanbb, Nebuloasa, Auras, Anne si pe Forever [...]

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!