Moldoveancă sucită. Cu nuanţe.

Afaceri ce se duc în cap: azi, Mama Luta

Posted by on 4 August 2014 in De zi cu zi | 1 comment

Afaceri ce se duc în cap: azi, Mama Luta

Îți faci o afacere, investești frumos timp, bani, pasiune și ce mai ai tu, îți faci o clientelă, se duce vorba, faci profit, te mai extinzi, apoi, după câțiva ani, o lași să pice-n cap și speri ca românul să nu se schimbe peste noapte, adică să nu vocifereze. Oricum noi stăm cu mâinile-n sân și comentăm numai la masa noastră proprie din bucătărie, deci o să se schimbe ceva fix când s-or menține afacerile locale la standardele de la început, deci niciodată.

Ca să vorbim pe subiect: prima dată am fost la Mama Luța în 2012 și nu mi-au plăcut plăcintele. Toată lumea vai, plăcinte pe lespede, ce miracol, ce minune, nu locuiam încă în județ și n-am vrut să fac pe sclifosita din București care strâmbă din nas, așa că am zis Sărumâna, am plătit și-am plecat. Ce mi-a plăcut a fost, însă, cadrul: curtea mare și verde, cu mese răsfirate printre copaci, la care nu am prins niciodată loc. Curtea e mereu plină, iar ospătarii nu prea fac față (nu știu dacă numeric sau profesional).

După ce m-am mutat în Alba am început să vin mai des și doar o singură dată am prins plăcinte decente, adică mi-au picat bine. Ieri am poposit din nou și mi-a stat în gât și mi-am promis că nu mai calc pe-acolo.

Să le luăm pe rând: dacă ai o pensiune și un produs care ți-a făcut un nume local, nu-l strica. Locul e mereu plin, plăcintele-s 4.5 lei (și-i mai mult apă cu făină, o umbră de umplutură am prins ieri, aluatul necopt pe alocuri – o fi fost lespedea defectă sau ceva) și nimeni nu comandă doar o plăcintă, cred că-și pot permite patronii să angajeze un om în plus ca să nu stai 40 de minute pentru o amărâtă de comandă (n-am comandat chateaubriand, spumele mării!). Când e festival în Cetate, îs unii care aduc un aragaz amărât și fac aluatul acolo, pe tarla, și durează trei minute plăcinta și-i mult mai bună. Și, repet, au un singur aragaz și-i mereu coadă, dar mai mult de zece minute nu am stat niciodată, și-a meritat (plăcinta lor cu urdă e yummy de tot).

Amețita aia care ne-a servit (și mereu am avut probleme cu ospătarii acolo) nu a debarasat masa, așa că am stat printre mucuri de țigară, firimituri, sticle goale de bere, pet-uri și alte cele, le-am mutat noi pe jumătatea liberă de masă.

După ce m-am dus de două ori să le amintesc că rage-un bou la etaj (boul eram eu, desigur) și că au o comandă în așteptare de patruzeci de minute (comandasem șapte plăcinte doar), a venit amețita și le-a adus, pe rând, cum le-am descris mai sus. Seci, necoapte și cu o umbră de umplutură. Alea cu gem înseamnă aluat gol și câteva linguri de gem într-un castronel, adică să ți le ungi singur, fraiere.

Știți ce-i mai nasol? Că din cei peste 100 de oameni de pe acolo sigur mai erau nemulțumiți, dar unul n-ar fi zis: băi, ia plăcintele astea înapoi, că-ți dai cu firma-n cap, mai lasă-le la copt, debarasează masa asta, șterge un pic scaunele, etc. Dacă nu comentează nimeni, ăia o să creadă că Bă, ce biznis șmecher avem!

A fost prima dată când am lăsat plăcinte-n farfurie, am luat banii și voiam să coborâm să plătim când, al naibii, a apărut amețita: Plecați?! Da, plec, în puii mei, cum naiba că 40 de minute n-am dat de tine în toată curtea asta și fix când să mă car ai apărut ca soacra?

Am lăsat bacșiș măricel, deși eu militam împotriva acestei idei, băieții s-au gândit că dacă mai așteptăm încă 40 de minute până vine restul ne prinde noaptea (eram cu bicicletele).

Păcat de curtea aia cu multă umbră, de spațiu, de aerul (încă) rustic al locului și de renume. Plăcintele pe lespede numai asta nu-s, iar de băgat un pic de disciplină-n staff nu cred că-i lucru complicat, mai ales în sezon. Plus că sunt o grămadă de fătuci ce pierd vremea-n drum de pomană și poate vor să facă un ban pentru niște oje noi, trei luni de zile pe an le-ar face bine la buzunar.

Un alt review (cu multe greșeli, dar părerile bat), aici.

Citesc la colegul de apartament că s-a dus în cap din 2010 (nu mi-ar fi zis și mie!).

One Comment

Join the conversation and post a comment.

  1. Iulia

    Am fost astazi ” La mama Luta”. Am plecat flamanda, nervoasa si cu 50 de lei dati.
    1. Am cerut un meniu la bar, iar doamna care a spus ca o sa mi-l aduca m- a ignorat cu nesimtire ulterior. Am luat meniul de la masa vecina in final
    2. Masa a fost debarasata tarziu, dar nu a fost schimbata fata de masa care era foarte murdara
    3. Am comandat pastrav la gratar si l- am primit la tigaie, aproape crud, si cu un gust de mal
    4. Domnisoara care ne-a servit a fost foarte nepoliticoasa:
    – A adus paine fara sa comandam, iar cand i-am atras atentia a spus ca a presupus ca ne trebuia si paine pe langa cartofi (portia jumatate fata de cea primita in mod normal la ei, si fara branza- cum cerusem);
    – Am intentionat sa nu ii las bacsis, ca si forma de exprimare a nemultumirii, dar mi-a spus ca nu are sa imi dea rest si a plecat fara sa ma intrebe daca e ok sau nu;
    – Cand prietenul meu a spus ca doreste sa vorbeasca cu managerul localului, a spus ca domnisoara cu care avuseseram “placerea” sa vorbim anterior era responsabilul pe local. Abordand-o (politicos) a primit raspunsul “sa va bucurati ca ati fost serviti!”.
    Eu nu o sa mai calc acolo in viata mea, cu toate ca sunt din judet.

Leave a Comment

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Anne-Marie