Moldoveancă sucită. Cu nuanţe.

Agentul grăsunel

Posted by on 25 April 2013 in De zi cu zi | 1 comment

Agentul grăsunel

Zilele astea au trecut greu, parcă trăgeam după mine un drob mare de sare pe care urma să mi-l urc singură pe sobă și să șăd sub el, așteptând să cadă și să-mi strivească și ultima urmă de speranță, și cele patru cuvinte de care încă mă mai agăț “O să fie bine”, și ultima proiecție idealizată a vieții de tânăr ce crede, în naivitatea lui, că Universul dă un șvanț pe el.

Zilele astea m-au zdruncinat destul de tare. Căutatul de apartament și alte câteva incertitudini ce mă macină mă secau de puteri. Mă culcam ca o babă, la 23, ca să refac pe cât posibil bateria și să o iau de la început a doua zi.

Ieri m-am mai liniștit un pic, a fost o zi mai bună, însă stresul din celelalte cinci și-a spus cuvântul.

Mă văzusem cu patru agenți. La unul dintre apartamente mi-a zis un tip că îmi poate arăta o variantă mișto la 350 de euro, dar putea să negocieze bine. M-am întâlnit cu el câteva minute mai târziu, eu ieșeam din blocul cu pricina, el intra. Eu eram cu un alt agent, el singur. Ajung acasă și îl sun. Îmi zice că îmi poate trimite fotografii și că mai are câteva oferte, doar că așteaptă un sms de la mine cu adresa mea de mail.

Perfect. Închid. Înainte să îi dau mesaj îi trec numărul în agendă. Scriu: Agent grăsunel. Era un pic mai masiv, tinerel, trebuia să îl diferențiez cumva de toți cei pe care i-am văzut, că mă zăpăciseră. Dau SAVE NUMBER și aștept. Și aștept. Și mai aștept un pic, până apare MESSAGE DELIVERED.

Da. I-am dat un sms. Agent grăsunel.

Încă n-am primit niciun mail :)

One Comment

Join the conversation and post a comment.

  1. ana

    trei, patru cuvinte, mai exact :)

Trackbacks/Pingbacks

  1. Cum se face un #epicfail | KorinaMS - [...] Anne-Marie ia telefonul in mana si intentioneaza sa ii salveze numarul cu numele “Agent Grasunel”. Apasa toate tastele posibile…

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!