Cafelele zilelor mele

În dimineţile leneşe te dai jos din pat doar mânat de gândul că pui de cafea, c-o miroşi, că-i torni lapte şi-o laşi să-ţi încălzească trupul pe dinăuntru. Mmm!

Beau cafea din prima sesiune. Anul I de facultate. Zilnic. Cu excepţii adunate de maxim o săptămână în cinci ani. Vreo durere de stomac, vreun test la care te supui ca să vezi dacă eşti dependent sau nu, vreo răceală.

E cafeaua pe care ţi-o faci tu la ibric, în apartamentul de student.

E cafeaua pe care ţi-o face mama acasă şi-o bei în aerul curat de Piatra Neamţ.

E cafeaua pe care ţi-o dă bunica la ţară şi-o bei pe scări, mângâind pisica. O face slabă şi se sperie că mai ceri una. A crescut nepoata noastră.

E cafeaua pe care ţi-o face iubitul şi-o bei cu el.

E cafeaua pe care i-ai făcut-o tu lui şi-ai întrebat de multe ori dacă e în regulă, dacă-i pe gustul lui, dacă mai vrea zahăr, lapte, miere.

E 3in1, e combinată cu ness, e pe fugă. E hibrid, nu merită.

E cafeaua pe care o bei în vacanţă, la micul dejun, cu gândul la ce urmează să vezi şi să faci în ziua respectivă.

E cafeaua pe care o bei cu mama într-o cafenea vieneză.

E cafeaua pe care-o sorbi din ceşcuţele alea bune, în vizită la bunica de la Iaşi.

E cafeaua care te surprinde atunci când călătoreşti.

E cafeaua cu care te obişnuieşti când stai mult undeva. Cineva ştie deja ce bei, cât bei, cum bei.

E cafeaua pe care-o bei pe scări la Ateneu.

E cafeaua la oală, un fel de poşircă, pe care-o bei după un Revelion greu.

O să fie cafeaua pe care-o bei la birou.

O să fie cafeaua pe care i-o faci soţului.

O să fie cafeaua pe care le-o dai copiilor în primul an de facultate.

O să fie cafeaua cu care-ţi serveşti nepoţii veniţi în vizită.

Oricum ar fi, e

foto: www.dearcoffeeiloveyou.com