Moldoveancă sucită. Cu nuanţe.

Cauchemar

Posted by on 24 June 2012 in De zi cu zi | 0 comments

Cauchemar

I-am învăţat pe alţii să ucidă în timp ce sufletul meu era bucăţi. Culegeam arme de pe uliţe şi cotloane, cuţite din truse lăsate în pridvor, cuţite de jumulit, ustensile casnice şi ştiam exact cum trebuie aplicată lovitura fatală cu fiecare. Eram puternică în tremuratul meu şi-mi adunam toţi cărbunii rămaşi în privirea ce avea să-i îmbărbăteze pe toţi. Numai inima se prelingea prin cutia toracică, luându-mi parcă fiecare gură de aer. Ciudat, nu? În situaţii limită numai de inimă-rănită n-ar trebui să-ţi ardă.

Am găsit puterea de-ai face să râdă când puteam în orice secundă să ajungem numai nişte corpuri.

Un oraş-sat, mai mult o comună, în care ajunsesem să fim vânaţi din cauze necunoscute, în care pe uliţe circulam doar noi şi vânătorii noştri, iar spre gară treceau numai căruţe care nu ne ţineau pe toţi şapte.

Prima confruntare a fost de test. Nu ne-au prea nimerit, dar cu fiecare impuls cu care ne aruncam asupra câte unuia mă simţeam mai vie. Armele noastre parcă nu tăiau. Căutam să înfig adânc în carne, să produc cât mai multă sângerare. Aveam impresia că doar zgârii cu vârful cuţitului de tăiat pâinea. Îmi era frică şi-n acelaşi timp îmi şuiera în cap: Nu pot să cred! Nu pot să cred c-a făcut asta! şi aproape că mă uitam dacă nu mi-a ieşit inima pe gură de durere.

Am reuşit să opresc o ambulanţă roz condusă de două cehoaice parcă desprinse din pictorialele pentru cataloage cu tatuaje.

Leave a Comment

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Anne-Marie