Moldoveancă sucită. Cu nuanţe.

Ce m-a învăţat Ideo Ideis

Posted by on 23 August 2012 in De zi cu zi | 0 comments

Ce m-a învăţat Ideo Ideis

În primul rând am simţit că am crescut. Biologic, adică. Sigur, a fost interesant să povestesc cu juriul, să ciocnesc câte-un pahar cu trainerii, să mă învârt printre oamenii mari, dar când m-am dus în cămin am ştiut că locul meu nu mai e acolo. Mă vedeam la la cinşpe ani, la şaişpe ani, prin Bacău, Braşov sau Timişoara, cu trupa din care făceam parte. De data asta nu mai simţeam nevoia să demonstrez nimic. Stăteam liniştită pe gard şi urmăream, tăcută, şi simţeam că am încheiat un capitol frumos. Poate că Peter Pan a decis să crească.

Mi-am amintit cât de legaţi sunt copiii ăştia între ei şi că asta-mi lipseşte şi mie. Se respectă, se îmbrăţişează, se încurajează reciproc şi vorbesc foarte frumos unii despre ceilalţi. Trupa din Botoşani (Drama Club) e exemplul perfect, bravo lor! Au şi-un coleg de 12 ani, Şerban, de care au mare grijă şi pe care-l iubesc ca pe-un frate mai mic.

Mi-am amintit ce-i bucuria aia sinceră, care vine de la sine, fără s-o cauţi, fără să încerci s-o stârneşti, fără s-o zgândări. Şi-am luat toată energia pe care o împrăştiau tinerii ăştia către public.

Am văzut trei spectacole foarte bune (Brainstorming din Bucureşti cu 7 dintr-o lovitură, de Lia Bugnar / Drama Club Botoşani cu Sssst!, adaptare după Îmblânzirea scorpiei / Atelierul de Teatru din Botoşani cu Deşteptarea Primăverii) şi-am ochit următoarea generaţie care-o să ne încânte.

Am vorbit despre greutăţile pe care le întâmpină Trupa NOI din Constanţa, care ar trebui să aibă mai multă susţinere din partea şcolii şi chiar Municipalităţii în activitatea artistică pe care o desfăşoară. Când te duci cu trupa la un festival naţional reprezinţi şcoala şi oraşul. În liceul meu, trofeele câştigate de trupa de teatru erau la loc de cinste în holul cancelariei, iar direcţiunea făcea tot posibilul să ne deconteze măcar transportul şi taxele de festival, lucru ce nu se întâmplă şi la Constanţa.

Am ieşit din zona mea de confort încă o dată şi-am încercat să intru în vorbă cu oameni care mă intimidează. M-am trezit într-o seară în capul mesei cu traineri, regizori, actori, membri din juriu şi toţi vorbeau despre domeniul lor. Ca să par tâmpă a trebuit să găsesc soluţii să mă integrez. Am reuşit.

Dimineţile de la Alexandria erau cele mai frumoase – la Conciato, cu pâine cu gem, ochi căzuţi în cafele şi muzica ce-ţi căptuşea găurile de nesomn.

Am reţinut replici frumoase, am întrebat, mi s-a răspuns, am înţeles, am inspiraţie.

Mulţumesc, Nicoleta Gavrilă, pentru bunătate şi grijă.

Pe anul viitor!

foto: Vlad Bîrdu

No Comments

Join the conversation and post a comment.

Trackbacks/Pingbacks

  1. Cum a fost 2012 : The Anne-Marie - [...] Piatra Neamț (Filmul de Piatra și #priNeamț), Cluj (la TIFF, zece zile!), Alexandria (la Ideo Ideis). S-a mai adăugat…

Leave a Comment

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Anne-Marie