
Mi-a fost de folos anul trecut să-mi stabilesc o rezoluție pentru 2012. Acum vreau să fac recapitularea. Plus că am auzit că e și la modă să ai postare din asta de wrap-up, mai ales de Sfârșitul Lumii :)
Încă mai rumeg rezoluția pentru 2013.
Așadar, cât din ce mi-am propus am făcut?
– am că-lă-to-rit! Am bătut țara în lung și-n lat: Sibiu de vreo două ori bune (FITS – Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, unde am fost blogger oficial) și #prinSibiulmeu – un proiect în cadrul căruia am învățat că Sibiul e pionier în parcă prea multe domenii :) Timișoara la PR Beta, Oradea de două ori (la Toamna Orădeană), Piatra Neamț (Filmul de Piatra și #priNeamț), Cluj (la TIFF, zece zile!), Alexandria (la Ideo Ideis). S-a mai adăugat Alba Iulia, o tură de Brașov, un “teambuilding” la Călugăreni
– am reluat cursurile de teatru şi m-am reîntâlnit cu vremurile atât de dragi din liceu.
– am avut cea mai frumoasă aniversare de ziua mea de până acum
– am apărut în ziar, publicată la nivel naţional, să poată citi şi bunicu
– m-am ţinut un pic de video blogging
– mi-am schimbat job-ul
– am avut nişte exerciţii mari de voinţă. Care mi-au ieşit.
– am luat prima maşină în teste şi continuarea cu noul Peugeot 208, pe care încă îl mai am în teste şi despre care urmează să scriu
– am avut două întâlniri cu cititorii şi plănuiesc ceva frumos pentru 2013
– am consolidat prietenia cu patru femei extraordinare: Andra, Claudia, Pyuric şi Corina. Şi cu un bărbat: RăzvanBB
– am vizionat ceva premiere cinematografice, am prins câteva campanii frumoase pe blog, am avut abonament la teatru
– m-am îmblânzit.
2 Comments
Join the conversation and post a comment.
Trackbacks/Pingbacks
- Anul acesta… | The Anne-Marie - […] 2014, mi-a mers bine cu planurile când am pus pe “foaie” dorințele de pe 2011 pe 2012 […]
zice lumea ca anul acesta 2012 insemna si implinire pe plan sentimental pentru tine, draga. cica te-ai fi amorezat de careva bloger simpatic din ceva cetate transilava. Alba Iulia, Makavelis, something something?
de ce te-a îmblînzit?
e de rău? :)