Moldoveancă sucită. Cu nuanţe.

Domnilor Cătălin Ștefănescu și Dan C. Mihăilescu

Posted by on 28 November 2013 in De zi cu zi | 0 comments

Domnilor Cătălin Ștefănescu și Dan C. Mihăilescu

Domnilor, faceți-vă un blog, vă roagă un copchil fără prea multe repere intelectuale-n jur și fără acces la dumneavoastră decât cu ocazia Festivalului Ideo Ideis de la Alexandria și a Festivalului Dilema Veche de la Alba Iulia sau Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

Eu îmi imaginez numa` cum vă întâlniți la un vin bun cu prietenii dumneavoastră curați sufletește, dar și ca apariție, și cum mă transform într-un Neghiniță, sorbind tot ce dezbateți: cărți, filme, documentare, întâmplări, trecut, stradă, fotografie, călătorii, facultate, școală, politică. Şi-i o atmosferă din aia de întâlniri vechi de conac (or de conac vechi, deşi mă gândeam că întâlnirile noi îs cu smartphone), cu mâncare bună şi poate şi-o Canastă, un cor de greieri în fundal or ceva magiun în sobă.

Di-va-ghez. Blog. Dumneavoastră, individual. Mu-sai.

Omul care aduce cartea sau Garantat 100% (or rubricile din Dilema) nu-s suficiente! Dumneavoastră sunteți grupul Creangă, Caragiale et al. la nivel de ani 2000. Şi noi putem avea acces la grupul cu pricina, din motive de… Internet! :) #vrem #vrem #vrem

 Nici de textu` ăsta nu-s mulţumită, că mă simt un neica nimeni pe lângă domniile voastre.

(textul a fost scris după ediţia Garantat100% care l-a avut invitat pe Vintilă Mihăilescu, iar despre domnul Dan C. am mai scris pe blogul acesta, pentru că mi-i drag de numa`!)

Leave a Comment

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Anne-Marie