Moldoveancă sucită. Cu nuanţe.

Duke Ellington Orchestra la Bucureşti

Posted by on 14 November 2011 in De zi cu zi | 0 comments

Două ore de jazz de la mama tata lui! Am scris o cronică mai detaliată la Ruxa pe blog (acesta fiind şi primul meu guest-post), aici mă voi concentra pe feeling şi călătorie. Mulţumesc că Events i-a adus pe minunaţii ăştia şi la noi.

Piesa mea preferată de jazz îi asta:

De joia trecută ascult doar jazz. Mi-am dat seama că e bun pentru muncă, bun pentru gândit, bun pentru scris, bun pentru iubit. Ce-am simţit eu când a început Orchestra? Am simţit cum toate firele de păr de pe corp se ridică şi cum degetele încep să bată ritmul, cum picioarele nu mai vor să stea liniştite, cum faţa mi-e toată un zâmbet şi ochii-mi strălucesc.

Câteodată îmi vine să mă bat pe umăr când las o zi întreagă un playlist să curgă şi am ureche pentru piese pe care le-am descărcat la un moment dat şi n-am avut când sau cum să le ascult. Bună-i muzica asta!

Duke Ellington însuşi a spus aşa: You`ve got to find a way to say it… without saying it. Am zis că bărbatului meu o să trebuiască să-i placă jazz-ul. Dacă ai impresia că-i doar muzică de lipit muşte, te-nşeli, amice. Tot Duke zice că, în mare, JAZZ-ul este ca genul ăla de bărbat cu care nu ţi-ai dori să umble fiică-ta. Deci nu-i pentru pămpălăi. Dar ţi-am mai zis şi înainte că nu ştiu (sau mă fac că nu ştiu) să vorbesc despre lucrurile care-mi plac.

Am sărbătorit deja 112 ani de la naşterea sa (superficial ar fi să-i zic Maestru sau Legendă) şi mă frământă nu faptul că nu l-a mai egalat nimeni, ci că n-am apucat să fiu şi eu o secundă în Cotton Club. Înainte să ajung la Sala Palatului fredonam aria aia din Pisicile Aristocrate cu Everybody, everybody, everybody wants to be a cat! şi-am ajuns să cunosc the real jazz cats.

Şi cum m-am mai boldit de plăcere când au zis de New York şi de A train! Cum m-am transpus acolo şi am intrat în bucata aia de film alb negru cu o orchestră ce cântă într-un metrou din The Big Apple. Îmi place mult şi slang-ul ăsta folosit în jazz, cu termeni precum hip, cat, daddy-o, precum şi felul în care se poartă fiecare cu fiecare, ca şi cum în orice secundă trebuie să-i “faci loc” cuiva care are în gâtlej sau în degete o notă magică ce poate da naştere unui groove.

Am fost atentă la ce eram atentă şi-am înţeles că sunt foarte atentă la contrabas. Corpul meu se mişcă în funcţie de cum dictează instrumentul ăsta. Piesele lui Duke Ellington sunt de ascultat mai mult decât de swing/mişcat în paşi de dans (pentru că el spunea că jazz-ul e muzica, swing-ul e business). Vă las cu un sample din C-Jam Blues (cu tot cu prezentarea lui Paul Mercer)

Şi un solo jucăuş

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.