Înainte să încep să colind ţara pe la festivaluri mi-am rezolvat treburile prin metropolă şi-am făcut câteva drumuri, cu ce altceva?, cu tramvaiul! Ştiţi de pe blogul ăsta că-mi place de mor să călătoresc cu mijlocul ăsta de transport pentru că e o sursă inepuizabilă de poveşti. Stau şi mă boldesc la oameni şi ciulesc urechile, doar-doar oi prinde ceva conversaţie suculentă, ca apoi să vin acasă şi să v-o torn vouă aici.
Imaginaţi-vă acum doi moşuleţi: unul cu şapcă de bunic, din aia mai veche, cu care mergi la pădure după bureţi. Pielea foarte întinsă şi păr fin, ca de pui, răsărindu-i de sub cozoroc. Celălalt, mai hârşâit, cu pălărie gri în carouri, cu pielea ridată de parcă a stat la afumătoare într-un salon cu domni ce fumează trabucuri, cu un radio alb pe care-l ţinea aproape de ureche. Era ceva meci.
Înainte să intrăm în Pasajul Victoria, semnalul radioului moşuleţului cu pălărie e bruiat.
“E de la ăştia de la Guvern, au ăştia tot felul de antene, e bruiat!”, îi spune moşuleţului cu păr fin. Mă apropii, simţeam că cei doi aveau să-mi ofere câteva momente amuzante. Îi aud că vorbesc despre un prieten comun care, din câte înţeleg, are o amantă.
“Are una la ţară, tot pleacă din Bucureşti, că nu m-am mai întâlnit cu el!”
“Atunci are două!”
“L-ai întrebat tu?”
“Păi ce, pot să-l întreb aşa, ca la poliţie? Tu obişnuieşti să întrebi aşa, ca la poliţie! Eu nu-l întreb că-i pute gura”.
Trecem apoi prin faţa spitalului Colentina. Cei doi privesc curtea goală din faţa spitalului:
“Bolnavii ăştia nu ies pe-afară să se plimbe?”
“Nu ies, că nu-i lasă în curte”.
“Hai că s-a terminat pauza”, încheie moşuleţul cu pălărie brusc, dând mai tare volumul la radio.
Recent Comments