Moldoveancă sucită. Cu nuanţe.

Gusturile SE discută

Posted by on 19 January 2015 in De zi cu zi | 5 comments

Gusturile SE discută

Am găsit pe Facebook imaginea de mai jos și aș vrea să discut un pic cu voi pe marginea acestei afirmații:

judge

E părerea mea personală, rețineți. Nu sunt de acord cu vorba aia veche, gusturile nu se discută. Gusturile se discută (cu accent pe DISCUTĂ, nu critică sau se spală pe jos cu ele), dacă vrei să evoluezi. Că dacă îți plac blugii cu sclipici și-i asortezi cu o bluzică leopard și pantofiori de lac, oho, ce-o să se mai discute!

Nu judec pe nimeni după aspectul fizic genetic, după orientarea sexuală, culoarea pielii, dar cel mai probabil o să strâmb din nas dacă asculți regheton și te îmbraci ca pentru o apariție la Taraf TV. Am fost jignită pentru felul în care arăt și chiar și doar pentru treaba asta creierul meu refuză să reacționeze negativ la trăsăturile fizice ale cuiva. Nu mă interesează cu cine te culci (atât timp cât nu-i prietenul meu, d`oh!), ce dantură ai, cât de mare ți-e fundul sau vai, ce degete urâte ai. Poți educa felul în care îți decorezi casa, felul în care vorbești, îți poți cizela gusturile muzicale și vestimentare, modul general de gândire. Pe astea s-ar putea să le judec. Tot ce se poate modela.

Bine, acum o să ziceți că și corpul ți-l poți modela, dar dacă genetic ai nasul cârn e dificil să dai cu dalta-n el, doar pentru că cei din jur te judecă în funcție de asta. Contează tonul cu care ți se sugerează să faci câteva îmbunătățiri. Abordarea. În loc de ă-hă-hă, de unde ți-ai luat pantalonii ăia? Din Obor? poți spune Am găsit un magazin cu lucruri foarte drăguțe, la prețuri bune, poate dăm o raită zilele astea. În loc de Ă-hă-hă, cum să asculți cretinătatea aia de Tranquila? poți spune Uite, ți-am făcut un playlist cu piesele care-mi plac mie, ascultă câteva dintre ele, poate îți sună bine ceva.

 În încheiere îmi permit să afirm că românii nu sunt atât de prost îmbrăcați pentru că sunt săraci, ci pentru că sunt needucați sau prost educați. Și eu mai dau câte-o raită în magazine cu haine second hand, cu câțiva lei poți alege o pereche simplă de blugi și câteva tricouri drăguțe, un pulover sau câte-o rochiță mai de Doamne-ajută, atât timp cât ție nu-ți fug ochii după zorzoane, mărgele, imprimeuri și culori fistichii.

Na, acum ziceți și voi. Sunteți better humans și nu judecați deloc pe nimeni sau lăsați loc de mici ajustări prietenești, pe ici, pe colo?

5 Comments

Join the conversation and post a comment.

  1. Emil Calinescu

    Nu e vorba de a discuta sau nu, e vorba ca gusturile comune genereaza prietenii. Daca ai un prieten care e total diferit fata de tine, trebuie sa te intrebi de ce e asa. Nu-l judeci, nu incerci sa-l schimbi, doar ca, treptat, datorita diferentelor majore de “gusturi”, prietenia se va raci. As simple as that.

    • anne

      Când am scris articolul ăsta m-am gândit și la THAT ONE GUY/GIRL care e om bun, n-are inimă rea, are potențial, să crească și să evolueze ca om, dar nu a fost expus unor lucruri mai bune, tot manele ascultă, tot cu tricouri mulate cu ITALIA se îmbracă.
      Îl poți ajuta să vadă și altfel de lucruri și poate-ți va mulțumi într-o zi că l-ai îndepărtat de anturaj, că l-ai luat cu tine la un film bun.

  2. CristinaTM

    N-am treabă cu gusturile oamenilor. Fiecare se îmbracă cum vrea, ascultă ce muzică vrea și se comportă cum simte. Nu mă chinui să schimb gusturile nimănui, mi se pare o chestie de respect să nu impun părerile și gusturile mele, chiar dacă observ în jur calitate mediocră. Prefer să evit persoanele care-mi inspiră lipsă crasă de educație și bun simț. Poate metoda ta e mai sănătoaă și mult mai altruistă, însă recunosc că eu prefer să păstrez distanța față de cei care nu-mi plac, nu să-i ajut să devină mai buni.

    • anne

      Dacă simt că omul respectiv are o inimă bună, încerc să-l ghidez și spre alte variante. Uite, ți-ar sta bine cu asta, te prinde bine și culoarea asta, poate vrei să încerci filmul ăsta, forma corectă e înnebuni, cu doi de n, etc.

  3. MOOG

    Nu judec deloc, neam. Si nici nu interactionez daca nu treci de niste standarde. Pur si simplu nu imi pasa de tine. In alta ordine de idei, poti sa manaci rahat cu paine cu mucegai, sa-l ascuti pe Gicu de la Bulgari si poti sa te culci cu cine vrei tu , chiar si hermafrodit find. Daca-ti merg rotitele-n directia buna si esti corect, putem devenii prieteni. Deci nu te judec, te hanalizez.
    Bai da cum sa te jigneasca cineva de cum arati, poate ca n-arti destul.

Leave a Comment

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Anne-Marie