Moldoveancă sucită. Cu nuanţe.

Hello, ladies!

Posted by on 3 November 2013 in De zi cu zi | 2 comments

Hello, ladies!

Hello, Ladies! :) Și vouă, tipilor! Arătați bine în după-amiaza asta, mrrr, mrrr, mrrr.

Ca să trecem la subiect: am început să mă uit la serialul ăsta după ce am citit un interviu cu realizatorul său, Stephen Merchant, în Esquire. După ce-am zâmbit la câteva răspunsuri, mi-am zis, fără să am în minte vreo potrivire fizică, “ăsta e un tip isteț”. Apoi am dat play primului episod și, drept îi, nu se potrivea deloc imaginea pe care mi-o făcusem despre gagiul ăsta cu înăltocul englezoi ce mi-a apărut în fața ochilor.

E primul serial care mă face să simt o tensiune ciudată încă de la episodul pilot. E serialul care te face să te simți prost, să roșești, să-ți arzi câte-o palmă peste frunte, să-ți duci mâna la gură a uimire, căcumdracu a ajuns ăsta așa de tâmpițel și nepriceput într-ale agățatului, de nu-l mai scoate nicio carte despre Arta Seducției? Și primul serial care, deși apelează la un comic de situație ce poate părea forțat, nu-mi lasă impresia asta. Iar eu sunt aia care-și dă ochii peste cap la faze din astea. Și le taxează cu dezabonarea.

După primele cinci episoade deja-l recomand, cum recomand GIRLS. Genul de seriale mișto și serioase, care-ți stârnesc niște senzații, care generează controversă-n ideea pe care o aveai înainte despre standarde: fie ele despre morală, atractivitate sau sănătate psihică.

Hello Ladies virginity

He allows himself to be the loser all the time.

În fine, să revenim la Hello, Ladies. Îmi place foarte tare că personajul își permite luxul de a fi un fraierică tot timpul. Să-ți permiți să fii penibil fără să intri în pământ de rușine, să îi faci pe niște oameni să se simtă inconfortabil și să îi suni a doua zi, senin, cerându-le un favor, chestiile astea țin de un sistem personal bine pus la punct. Sau de naivitate, ar zice unii.

Eu spun că-i curaj, deschidere și dovadă de încredere de sine ca tu, creatorul unei serii, să fii victima propriei anecdote, cum spune și realizatorul. Adică nu te-ai gândit că, dacă ai face un film în care tu ai fi personajul principal, ai fi ălmaișmecher, arătos, bănos, inteligent și plin de succes? A?

Fără nicio legătură cu serialul, Stephen spune la un moment dat într-un interviu pentru GQ chestia următoare, care a venit ca o revelație pentru mine: Știți anunțurile alea de la garderobă, cu Nu ne asumăm responsabilitatea pentru pierderea pieselor pe care le lăsați la noi. Iar intervenția lui Stephen e touché!: Păi de ce să-mi mai las lucrurile la garderobă (uneori mai și plătești pentru asta) când, în cazul ăsta, mi le las pe bar?

N-are rost să mai zic că-l recomand.

2 Comments

Join the conversation and post a comment.

  1. Ciprian

    Stephen Merchant are o lungă și frumoasă colaborare cu Ricky Gervais. Au făcut împreună (scenariu și regie) The Office. Versiunea UK, nu US.
    Iți recomand să vezi și Extras sau The Ricky Gervais Show și te somez să te uiți la An Idiot Abroad.

Trackbacks/Pingbacks

  1. Uzura morala a telefonului mobil | Questioare - […] de utilizare intensă. Și ce înseamnă mai exact la mine utilizare intensă? Păi dacă Anne-Mare într-unul dintre clipurile ei de…
  2. Seriale de toamnă | Razvan Pascal's Blog - […] fapt îl recomand fiindcă am citit despre el de la o bloggăriţa pe care o urmăresc, The Anne-Marie. Din…

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!