Moldoveancă sucită. Cu nuanţe.

Lejer.

Posted by on 3 November 2011 in De zi cu zi | 2 comments

Merg pe stradă cu căştile-n urechi de cele mai multe ori. Şi ca să acopăr zgomotul, şi că-mi fac tot felul de filme pe muzică şi tind să-mi reglez şi cadenţa paşilor pe ritm. Îmi place să am un fundal sonor cam pe oriunde mă duc.

Mi se descarcă bateria de la player mereu când sunt în oraş. Uneori plec de-acasă cu căştile-n urechi şi mă prind că n-am baterie doar în lift. Şi cum îi semn rău să te întorci, continui drumul aşa. Şi atunci ascult poveştile. Poveştile de pe trotuar, din staţia de tramvai, din tramvai (nu ştiu cum, dar în Bucureşti lumea-i mai vorbăreaţă în tramvai decât în autobuz sau troleu), din supermarket (mai vorbesc casieriţele una cu cealaltă, mai câte-un gagiu cere lămuriri la telefon Iubita, suc cu pulpă sau fără?).

Azi eram în tramvai şi n-aveam muzică. Doi puşti s-au postat lângă bara de care mă ţineam eu şi vorbeau pe un ton ridicat despre greutăţile de la sala de forţă. Să tot fi avut vreo 16 şi adidaşi mişto. Ambele perechi Osiris, dacă mă mai ţine tinereţea :) După ce au terminat cu “8kile n-aveai tu cum să ţii singur, mă, te-am ajutat eu primele trei dăţi, ţineam cu o mână, apoi te-am ajutat mai mult că deja nu mai puteai. Da, şi eu mă duc duminică dimineaţa de la 10 şi apoi mă culc. Nu fi fraier! O să faci febră musculară şi n-o să mai poţi ţine paharul” au trecut la chestiuni mai profunde şi-au dat şi-o dumă bună că m-am apucat şi eu de râs. Cică: oare cât îţi ia să numeri până la 7 miliarde? Şi după ce s-au pus de acord cam în câte secunde rosteşti optimilioanedouăsutecincizecişitreidemiitreisutezece au scos calculatorul. 60 de secunde, 3600, 365 de zile – să le tot fi dat vreo 843 de ani. Ăla cu buze mari şi ochi de ghindă a rămas siderat: Băăă, laşi moştenire peste generaţii număratul până la 7 miliarde! Să fiţi prima familie care a reuşit performanţa asta! – na, mie mi s-o părut o dumă bună, că l-o dus capu` la generaţii şi moştenire.

Cea mai acută problemă pe care-au atins-o a fost însă Devastarea apartamentului părinţilor în timpul unei petreceri cât ei nu sunt acasă. Şi povesteau că lipsea o şipcă din parchet, că pervazul era ars, că aşternutul a fost pătat, că patul a fost rupt, că mirosea în bucătărie nu ştiu cum, că măcar s-au combinat cu nu ştiu ce colegă. Eu n-am îndrăznit să dau nicio petrecere în casa mamei că ştiam că dacă vine o ceată la tine şi faci puppy eyes şi-i rogi: Ateeeenţie la covor, nu vărsaţi nimic, aveţi grijă să nu spargeţi nimic, vă rog să puneţi toate lucrurile la loc – nu te bagă în seamă nici naiba. Atunci care să fie strategia pentru vandali? Bă, bine-aţi venit la mine, faceţi ce vă taie capul? Rupeţi casa-n cinşpe, mă doare-n paişpe?

Serios, voi cum aţi făcut cât au lipsit ai voştri?

2 Comments

Join the conversation and post a comment.

  1. Cosmin Andreescu

    Tari pustii !
    O singura data am facut petrecere cand au lipsit ai mei ,dar a fost de ajuns si pentru alte dati! si petrecere fara bautura multa sau scandal,lucruri sparte nici nu vorbim….deh.. asta e noua generatie… noi ramanem cu amintirile noastre care sunt frumoase pentru noi…chiar daca astia mici din ziua de azi rad de noi daca le povestim cum ne distram noi…

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!