Moldoveancă sucită. Cu nuanţe.

Nu mergeți în Rovinj dacă

Posted by on 22 July 2014 in De zi cu zi | 4 comments

Nu mergeți în Rovinj dacă

Dacă sunteți sămânțari și vă târâți șlapii după voi, flip-flop, flip-flop, nu mergeți în Rovinj.

Dacă vorbiți tare și dușul îl faceți direct în Adriatică, nu mergeți în Rovinj.

Dacă vreți cluburi și pițipoance, nu mergeți în Rovinj.

Dacă vreți să intrați cu mașina până pe plajă, o să vă luați o mare țeapă în Rovinj, deci nu mergeți.

Dacă vreți să băgați ceafă de porc la grătar, mici, cartofi prăjiți și o ciorbică, nu mergeți în Rovinj.

Dacă vreți să vă stingeți țigara în nisip și s-o îngropați tot acolo, iarăși țeapă, nu-i nisip în Rovinj, deci nu mergeți.

Dacă aveți copii needucați și țineți morțiș să-i cărați după voi în concediu, nu mergeți în Rovinj.

Dacă înotați ca bolovanul pe fundul mării, nasol, apa e măricică în Rovinj și nu se intră lin, ca la Mamaia, deci nu mergeți.

Dacă vă e frică de vietățile care mișună sub apă sau pe la picioarele voastre, marea din Rovinj e plină de ele, deci stați acasă.

Dacă sunteți obișnuiți să vă bateți pe burtă cu chelnerii care vă servesc la masă, nu mergeți în Rovinj.

 

Am învățat că fiecare nație are tărănușii ei, dar n-am auzit vorbuliță de românaș în Rovinj, și tare bine a mai fost!

 

În rest, dacă ești bine crescut și apreciezi și altceva decât pe Radu Mazăre, cauți civilizație, curățenie, apusuri tulburătoare, plaje grozave cu stânci, or marea ce se îmbrățișează cu păduri de pini, pește și fructe de mare incredibile, vrei să auzi numai nemți și italieni, să admiri cuplurile, el la costum, ea în rochie, plimbându-se pe străduțele pietruite, dacă vrei să ai cele mai bune condiții de cazare și să-ți omori spiritul critic pentru că nu găsești cusur, dacă vrei să ai vacanța perfectă în liniște și relaxare, mergi în Rovinj.

 

 

Mai multe fotografii găsiți pe contul meu de Instagram.

 

4 Comments

Join the conversation and post a comment.

  1. dojo

    Noi mergem a cincea oara in Croatia, anul asta. Locatia aleasa (ACEEASI) este Cavtat, un mic satuc pescaresc de langa Dubrovnik. Senzational loc.

  2. Lavinia

    Eu iubesc din toata inima Croatia si croatii, am locuit 6 luni in capitala dar si litoralul lor e minunat.

    • anne

      Ce frumos! Eu m-aș întoarce cu drag în Rovinj, dar vreau să explorez și alte stațiuni de la litoralul lor

Leave a Comment

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Anne-Marie