Moldoveancă sucită. Cu nuanţe.

Nu băga mâna la urs!

Posted by on 27 September 2012 in De zi cu zi | 0 comments

Nu băga mâna la urs!

Dar mai întâi haideţi să urmărim un filmuleţ educativ de la fratele Chris.

“That tiger didn`t go crazy, that tiger went TIGER!”

Dragi părinţi, ce ne învaţă fratele Chris? Că nu e util să lăsăm copiii să bage mâna la ursuleţ, tigrişor şi alte vietăţi ce nu prea au ce căuta între gratii. Că s-ar putea să fiţi prea retardaţi pentru gradul de suportabilitate al animalului şi că, la un moment dat, după ce v-aţi maimuţărit, aţi vorbit cu voce din aia pisicoasă cu el, v-aţi încercat norocul molfăind tot felul de chestii în faţa cuştii, aţi făcut poze cu blitz, v-aţi strâmbat ca nişte giboni şi v-aţi chemat prietenii ca să le arătaţi curajul cu care v-a adus mămica voastră pe lume: Uă, uă, filmezi?, animalul îşi bagă picioarele şi zice: Bă, o să fac un bine omenirii şi-o să-l mănânc pe fraierul ăsta.

Eram la Rezervaţia de zimbri de la Vânători Neamţ şi numai ce aud: Adiţa, nu pune, mami, mâna, dar cu o voce din aia de “dacă vreţi, dacă puteţi”, nicidecum autoritară, să înţeleagă şi plodul că nu e tocmai indicat să mângâi cerbul, cu tooate că se uită relativ blând la tine.

Dragi părinţi, astea îs animale SĂLBATICE. Exact, nu stau pe ouă, nu le plimbăm în lesă şi nu ne învăţăm copiii că Ui ce pufos îi Moş Martin!, că dacă aude că-i pufos o să îl vrea acasă. Care parte din animal SĂLBATIC n-o înţelegeţi? Adică dacă are chef să-ţi dea o labă peste ochi, mă scuzaţi, n-aveţi cum să vă supăraţi pe el.

Tot într-un ton glumeţ, să vedem un pic lucrurile din perspectiva animalului:

Pe bune, terminaţi cu Aoleu, urşii atacă românii (când ştim cât de inteligenţi îs unii, vezi pe youtube) sau cu “Un copil a fost atacat la Grădina Zoo din localitatea X” şi mai treceţi o dată prin clasele I-IV, deschideţi atlasul zoologic şi citiţi naibii ce scrie în dreptul ursului, lupului, tigrului şi altor animale sălbatice.

Leave a Comment

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Anne-Marie