Moldoveancă sucită. Cu nuanţe.

Nu mai stricaţi băieţii!

Posted by on 11 May 2012 in De zi cu zi | 27 comments

Nu mai stricaţi băieţii!

Las pe luni cele două anunţuri foarte importante (pentru mine, sper că şi pentru voi, că doară în slujba cetitorului estem!) şi atac un subiect de vineri, aşa.

Şi, cum bine ştiţi că eu am un ghimpe împotriva femeilor, mai ales împotriva ălora care-i zăpăcesc pe bieţii ameţiţi cu care sunt combinate, îi uzează şi-i scot din circuit. Până ajung la mine, că aşa-mi cade mie cu tronc câte unul. Şi ajung la mine deja hârşâiţi de câte vreo nebună dinainte, care i-a făcut să mi-o toarne p-aia: Am fost băiat bun, dar mi s-au întâmplat atâtea că mi-am dat seama că nu merită.

Perfect. Bine că mi l-a stricat aia de dinainte şi trebuie să stau să repar mecanismul dacă vreau să am parte de bucăţica pe care mi-am ales-o. Deci m-am ales cu un fost băiat bun, agresat şi rutinat, care trage cu dinţii să fie un Marlon Brando abrutizat (că poate nu şi-o mai ia nici el în mufă aşa rău) şi care se ascunde sub avertismentul: Eu ţi-am zis că nu mai sunt băiat bun! şi-mi lasă mie puzzle-ul cu grămăjoare de piese.

Mie dacă-mi mai strică vreuna bărbatul… scriu pe blog de ea şi-o bag în gura lumii!

27 Comments

Join the conversation and post a comment.

  1. loredana

    Hai ca-i tare articolul. Nu stiu de ce cred asta, dar unii barbati se ascund sub aceasta fraza ” Eram baiat bun, dar m-a stricat…..”
    Bine, si femeile sunt rele. doar unele:D

    Bine ca nu sunt o “stricatoare” de barbati:))

    • anne

      Eu am scris că unii se şi ascund după asta. Femeie, eu ţi-am zis că-s nasol şi că mai bine nu te bagi, dar tu Batman!

  2. ilinca

    Dragut mod de-a pune problema. Ai dreptete. Si e valabil si pentru fete – ca si-n ego-ul lor mai intra fetii frumosi cu bocancii.

    Raman ceva sechele, dar nimeni nu ar trebui sa ramana schingiuit forever. Nu si daca are parte de o relatie care sa inverseze procesul.

  3. Raluca

    e o consecinta a maturizarii. devii mai precaut, nu stricat. priveste si invers situatia, si femeile sunt “agresate”. gen “abia am iesit dintr-o relatie, nu sunt stabila emotional” asta e o prostie a omenirii, in sine. suntem limitati de noi insine :) zic.

  4. Raluca

    Pe mine mă amuză alea care fac pe-a inabordabilele până își găsește baiatu pe alta. Atunci mai are oleacă și sare pe el. Astea mă scot din sărite: Din seria…fată da când alerga după tine precum câinele în călduri nu l-ai văzut?

  5. Cata Matei

    …eu credeam ca e invers: “eram fata buna, dar acum nu se mai poate!”… :D anyway, cred k nu te strica nimeni daca nu-l lasi tu s-o faca… si mai cred k intotdeauna vom primi ceea ce am oferit. pe bune si pe testate!!! :D

  6. Claudia

    Eu sunt chiar invers. Eu ii repar si le dau altora sa se bucure de ei, ca scosi din cutie. Crede-ma ca e mai frustrant :))

  7. Ilie

    well, well, ce-avem noi aici? :) zau ca imi place ce scrii! Apoi, da-mi voie sa te intreb asa: nu cumva astia putin “damaged” au mai mult appeal? :P Ca daca dai de un baiat bun in mod gratuit, parca nu mai e aceeasi treaba? E doar cursul firesc al lucrurilor. In plus, stau si ma intreb, ca ma pun pt un moment in papucii unui baiat “gone bad”, ce anume ai putea face tu, de exemplu, sa ma repari? Sincer, nu mare lucru, oamenii se repara singuri. Cel de langa tine poate sa iti arate eventual ca poti sa simti ceva frumos din nou.

  8. matei

    Claudia, un numar de telefon, ceva?:D Kidding.
    Treaba cu stricatul baietilor buni e o prostie, o scuza bagata pe gat unor… naive. :D
    Fiecare, in relatiile cu ceilalti sau cu o anumita persoana, alege cum vrea sa fie nu din cauza la ceva sau a unor experiente neplacute mai vechi, ci pentru ca asa vrea. Las c-om povesti la TIFF :D

    • Calina

      Eu nu sunt de acord cu “fiecare alege cum vrea sa fie”. Cred ca nu ti-ai luat-o tu suficient de tare sa sufli dupa aia si in cuburi de gheata preventiv. Si ajungi sa te “defectezi” atunci cand relatiile se termina si nu primesti lamuriri legat de ce ai facut tu rau sau de ce nu mai vrea sa stea persoana respectiva cu tine pentru ca inevitabil iti creeaza un reflex de genu’ “cand mi-o fi mai bine fix atunci o sa mi se taie craca de sub picioare”. Tot ce poti sa faci e sa lupti impotriva ta pana la un punct si sa incerci sa te schimbi, sa crezi ca nu totul se termina asa tamnesam. Nu e doar o chestie de vointa sa te comporti intr-un anume fel atunci cand ramai cu o cicatrice mai vizibila ca Marele Zid Chinezesc din spatiu. Si nici nu trebuie neaparat sa fie o intamplare mare si rea sa ajungi defect/defecta, sunt suficiente mai multe mici care sa-ti dea impresia ca de fapt asa stau lucrurile in mod normal.

  9. Ess

    Oricat de ” ranit” ar fi e de datoria lui sa se comporte ca un barbat adevarat in preajma unei posibile partenere.
    O fata nu e atrasa de un tip care da vina pe ” fosta” pentru orice actiune stupida care au facut-o sau o vor face ..de aici si preconceptia ca am avea nevoie de un ” bad boy” care de fapt e nevoia de un barbat adevarat care inspira stabilitate..chiar daca pe o alta parte ar fi instabil la randul lui.
    Desigur..depinde de fiecare in parte..ideea e ca baietii din ro. au nevoie de putina armata, se transforma in muieri.. si ne deformeaza noua imaginea.

  10. matei

    Bre, eu zic ca mi-am luat-o grav de tot. Si nu odata. Si am trecut peste, chiar daca au fost cateva saptamani sau luni. E destul de normal sa tii garda sus pentru o perioada, dar pana la sa te strici in sensul pe care-l inteleg eu, in mod voit, eu zic ca e cale lunga.

  11. steliana

    “Nu mai stricati baietii!” dar ce sunt ei, jucarii?haine SH? nu-i priviti ca si cum au fost folositi si deteriorati, daca au trecut prin mai multe cu atat mai bine. Tot ce scriu acum se aplica si pentru fete si pentru baieti: avem si noi minte, trebuie sa ne-o folosim, ce nu te doboara te face mai puternic, se numeste experienta, pe care este bine sa o ai, iar daca ai gasit o persoana ce nu vrea sa lase garda jos inseamna ca nu e persoana potrivita.
    Iar daca un baiat/o fata a iubit pe cineva cu adevarat, chiar daca a fost ranit tot o sa-i ramana in suflet, dar asta nu inseamna ca trebuie sa uite tot si sa te puna pe tine in locul ei/lui, tu o sa obtii locul tau special acolo daca incepe sa tina macar putin la tine, dupa aceea depinde doar de voi!
    Si mie mi s-au intamplat multe si stau cu persoane de la care am si mai mult de invatat, nu stiu daca sunt in masura sa dau sfaturi multora dintre voi, dar traiti-va viata! nu va abtineti, nu va ascundeti dupa deget daca va place/iubiti pe cineva. Daca va raneste asta e viata, fara suisuri si coborasuri n-ar mai fi interesanta! macar va bucurati atat cat e frumos, dupaia va descurcati voi ca sunteti copii destepti.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!