Moldoveancă sucită. Cu nuanţe.

Obsesia pentru life-hacks

Posted by on 18 February 2015 in De zi cu zi | 4 comments

Obsesia pentru life-hacks

De când mă uit cu sfințenie pe YouTube (adică de vreo doi ani de zile, minim o oră pe zi) am descoperit tot felul de tutoriale care-ți fac viața mai ușoară și cred că devin obsedată să acumulez cât mai multe trucuri de curățenie.

Compensez pentru puținul talent la gătit, ce să zic și eu? Vreau să devin o Martha Stewart a ponturilor de curățenie, minus timpul petrecut la închisoare, #sămăajuteDumnezeu.

Am aflat zeci de întrebuințări pentru bicarbonatul de sodiu, știu cum să curăț și cele mai bătrâne rosturi, azi am aflat că te poți spăla pe cap cu detergent de vase, ca să scapi de toate produsele acumulate-n firele de păr și să scârțâie de plăcere. Tot cu detergent de vase îți poți curăța și periile de păr, cleștii și pieptenii. Să nu începem discuția despre pudra de talc!

Cum unii vor să fie vraci ai timpurilor moderne și să poată da leacuri băbești pentru dureri de stomac, de cap, dureri articulare, răceli sau depresie, eu vreau să pot da formule pentru orice vrei să cureți în casă: podele? geamuri? mucegai? frigiderul? ai purici de plante? ți-a ruginit caloriferul? îți miros urât pernele? Am soluții!

La fel și cu organizarea spațiului: am zile în care scot totul afară din dulapuri, încep să arunc din haine și lucruri inutile (de când m-am mutat cu Makavelis am aruncat 40% din posesiile adunate de-a lungul timpului), să reorganizez sertare și tot nu e suficient de aerisit spațiul în care locuim.

Puteți să vă îmbunătățiți meseria de gospodină de-aici și de aici.

4 Comments

Join the conversation and post a comment.

  1. Reka

    Eu mereu fac curat in dulap. Nu mai cred ca e obsesie, ci obisnuinta :)

Leave a Comment

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Anne-Marie