Moldoveancă sucită. Cu nuanţe.

Orașele mici și creativitatea

Posted by on 6 August 2014 in De zi cu zi | 2 comments

Orașele mici și creativitatea

Știți ce-i fain în orașele mari? Că nu te bagă nici naiba-n seamă atunci când o dai în bară. Și ideea asta am auzit-o ieri dimineață, în discuția asta din cadrul Creative Mornings.

Nu au foarte multe avantaje orașele mari (cum nu, Anne? Oportunitățile! O-por-tu-ni-tă-ți-leeee!), dar chestia asta cu datul în bară fără rușine îmi place mult. Nu suntem ființe perfecte (bă, ce platitudini scoți, lasă-te de blog, femeie, stick to video, stiiiick to videeeo!), iar când ne adunăm vreo 8.510 pe km2 (atât e densitatea populației în București, par examplă) sunt mult mai mari șansele să nu fie toți niște Bill Gates.

Dacă ai un proiect într-un oraș ca Piatra Neamț, să zicem, care are puțin peste 85.000 de locuitori, sau în Alba Iulia (care are puțin peste 70.000 de locuitori) și toată lumea se-ncuscrează (nu cred că există cuvântul ăsta, nu vă luați după mine) cu toată lumea sau măcar te-ai pupat o dată în liceu cu fiul actualului tău șef, e cam vizibil dac-o dai de gard.

Aolică, mă, ai auzit, aia a lu` Chelariu, face clipuri pe YouTube, am auzit că nu-i merge foarte bine, nu prea face bani din asta, și a mai avut și proiectul ăla cu Instagrammerii, a ieșit bine, ce să zic, dar apoi nu s-a mai auzit nimic de ea, ntz ntz ntz.

Pe când dacă te cari într-un oraș gigant ca Los Angeles, să zicem (cu numai vreo 12 milioane de locuitori în zona metropolitană), nu te știe nici naiba dacă ai avut o afacere care s-a dus în cap după trei luni și apoi ai spălat vase încă vreo șase. Și ai șanse mai mari să fie lumea mai entuziasmată când zici: băi, I make YouTube videos. You do? Ce drăguț, bravo ție, baftă, dă-i înainte.

 Cred că-n orașele mici suferim prea mult de noi (asta e o expresie mai de maidan, să-mi fie iertată) și unii de alții, prea n-avem loc de ce face vecinul, ne luăm prea în serios și ne bucurăm că suntem fruntași la noi în sat. Suntem șefi pe tarlaua noastră, care deja ni se pare mică și-o păzim ca pe blidu cu măligă și condamnăm (că doar așa mai reușești să elimini din concurență, făcându-i reclamă negativă) orice încercare a altuia de-a face ceva. Orice.

Plus că mai intervine și plafonarea. Că n-ai ce să vezi, n-ai ce să mai scoți de tine, ciu-ciu inspirație, ciu-ciu oameni care să te ridice, ciu-ciu susținere. Când te iei de guler cu frica de-a mușca mai mult decât poți mesteca, eh, abia atunci! Abia atunci găsești niște amărâți ca tine, cu la fel de multe eșecuri la activ, cu la fel de multe planuri date peste cap, și-ncepi un fel de terapie de grup.

Voi ce simțiți zilele astea, bre?

2 Comments

Join the conversation and post a comment.

  1. Alle

    Io una simt ca tu o sa faci un bine Albei Iulii asteia a mea :)

Leave a Comment

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Anne-Marie