Portret de prieten

“Cum Toma Nicolau e iubitul Claudiei Tocilă, aşa eşti şi tu prietenul cel mai bun al lui Anne-Marie Chelariu!” i-o torn eu lui Tudor zilele trecute, în timp ce ne îndreptam spre metrou.

“Ai dreptate, băieţii ca noi stau pe spatele PR-ului unor fete ca voi”, se resemnează prietenul meu cel mai bun şi mă loveşte în ego.

Cred că-l ştiu pe Tudor de vreo şase sau şapte ani, dar nu ne-am împrietenit decât abia vara trecută, la Lecturi Urbane Piatra Neamţ, când normal că EU am făcut primul pas. În liceu era cel mai bun prieten de-al unui coleg de clasă şi mi-a atras atenţia doar că-i frumuşel. S-a speriat de mine că am o metodă cam sălbatică de abordare (practic Stilul Smuls când îmi doresc ceva sau pe cineva), dar ne-am împrietenit în două zile cât alţii în ani. A urmat o vară cu nopţi petrecute în BASE, pe Lipscani, cu muzică bună, întrebări şi răspunsuri şi încercări de-a ne descifra, cu pact şi cu teste, cu obiective spuse cu voce tare şi pe faţă şi înnodat degete mici sub formă de Aşa facem!

Se entuziasmează la orice îi spun că fac, îşi ia energie din lucruri atât de mărunte că nici nu le conştientizez şi-i singurul om care-i la un telefon distanţă şi ar lăsa orice face în momentul respectiv pentru că eu am un gândac în baie de care mi-e frică (nu, asta n-a făcut, trebuia să-l taxez :) ).

La ora actuală mi-e cel mai bun prieten şi-mi demonstrează zilnic că-i acolo pentru mine, că-i my safety net, că-i sincer şi cu o doză fatală de bun simţ. Plus că mă invidiază gagicile care-l plac de numa-numa :)

N-am ştiut ce cadou să-i fac de Moş Nicolae, aşa că asta e.