Moldoveancă sucită. Cu nuanţe.

Portret în ciment. Continuare

Posted by on 26 June 2010 in De zi cu zi | 2 comments

Via Toma, care mi-a amintit iar ce fain e să scrii despre copilărie.

(continuare)

Din momentul în care este înşfăcat, printre ţipetele disperate şi rugăminţile fierbinţi : « Nu da, tăticule ! », părintele în cauză scrâşneşte din dinţi şi bâiguie nişte binecuvântări paterne, abătând asupra lighioanei speriate o ploaie de palme. Lighioana, din momentul în care scapă, ţâşneşte în sus pe scări, are grijă să scâncească în scara blocului, poate vreo vecină mai miloasă să iasă şi să îmblânzească tatăl abrutizat: “Nu-l mai bate şi tu atâta, că e mic şi vrea şi el să se joace ».  Noi ceilalţi, martori atenţi ai scenei, ştim că după o oră respectivul va ieşi iar la joacă, de data aceasta fericit şi zâmbitor, cu stomacul plin şi faţa încă murdară de la jocul prăfuit de dinainte de bătaie şi lacrimile de suferinţă.

Orice copil care îşi câştiga dreptul de a se juca în parcare are obligaţia de a-şi deranja mama cel puţin de trei ori, strigând-o să iasă la balcon şi să îi arunce recuzită: mingea, fluierul, elasticul, bani de suc, coarda, o pătura pentru cort, păpuşa, cheile, bicicleta… nu, nu, bicicleta nu ! Dacă după prima strigare mama nu se arată la geam, « Mamaaaa ! » se transformă în « Mă-mi-caaaa ! », cu diferite tonalităţi şi piţigăieli. După ce primeşte obiectul cerut, copilul se reîntoarce în parcare.

Îmi aduc aminte că ajunsesem să îi cunosc pe copii după voci şi când mă trezeam din somnul de amiază şi mă apucam de teme, îi auzeam « Mă-mi-caaaa ! » şi nici nu era nevoie să mă uit pe geam că ştiam cine strigă. Cel mai tare mă amuza un băieţel roşcat, pistruiat şi  sâsâit pe nume Dragoş, care nu îşi striga niciodată mama, ci tatăl, dar îl striga « Tă-ti-caaaa ! ». Când am mai crescut, din gura lui am auzit primele prostii, pe care le memorase şi le recita pe nerăsuflate.

2 Comments

Join the conversation and post a comment.

  1. Ionut-Alexandru

    ”bicicleta… nu, nu, bicicleta nu!” : )

    Ăsta ar putea fi cel mai frumos subiect de pe bloguri.. dacă s-ar vorbi numai despre ciudățeniile noastre din copilarie am putea ajunge să o retraim.

Trackbacks/Pingbacks

  1. Portret în ciment « Despre noi şi lucrurile care contează. - [...] Înainte să vă povestesc de un alt simbol al copilăriei citadine, să vă descriu o scenă în care copilul…
  2. Tweets that mention Portret în ciment. Continuare « TheAnneMarie's Blog -- Topsy.com - [...] This post was mentioned on Twitter by Toma Nicolau, Toma Nicolau. Toma Nicolau said: Primul guest-post #peblog dintr-o serie…

Leave a Comment

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Anne-Marie