Moldoveancă sucită. Cu nuanţe.

Și dacă mă simt mai tânără?

Posted by on 18 January 2016 in De zi cu zi | 0 comments

Și dacă mă simt mai tânără?

În ultimele două zile am dat de trei articole (unul foto, două scrise) pe tema îmbătrânirii și schimbărilor pe care le așteaptă oamenii de la tine o dată ce ai atins 30, 50 sau 70 de ani. Chiar aseară vorbeam cu colegul de apartament despre vârstă, despre ce TREBUIE o dată cu vârsta x și despre cum mă simt în urmă față de anii pe care îi am – simt că am în jur de 23 de ani, dar cu patru ani în plus de experiență cu oamenii și situații din viață.

În meseria pe care mi-am ales-o nu îmi doresc să mint, așa că atunci când mă întreabă cineva ce vârstă am, răspund: 27. Nu arăți de 27, ci mai degrabă de vreo 19, 20, e o remarcă pe care nici nu știu cum s-o primesc. Vârsta a devenit ceva ce mă deranjează – de ce s-o mai verbalizezi dacă oricum n-o simți? Doar ca să își dea omul seama dacă merită să-ți ia opinia în considerare?  Nici asta nu se mai aplică.

imbatranire

Partea îmbucurătoare e că trăim în niște vremuri în care se renunță, treptat, la TREBUIE. Fiecare se căsătorește cu cine vrea, la ce vârstă vrea, face copii atunci când se simte pregătit, orice i-ar dicta societatea sau ceasul biologic (care nu știu dacă-i invenție sau nu, mie nu îmi ticăie nimic deocamdată și, vorba aia, am 27 de ani!), banii se fac atunci când ai oportunitatea și experiența necesare, casă îți iei sau îți faci când ți se năzare.

Nu mai e musai nimic: nici să te însori, nici să ai slujbă, casă și masă până maxim la 35, că râde satul de tine, poți decide că vrei să călătorești și să dormi pe canapelele străinilor la 40 de ani și sunt din ce în ce mai puține voci care îți pot dărâma visul.

batranete

Realizările mele, până la vârsta pe care o am, sunt diferite de ale tale, dar amândoi ne bucurăm la fel de mult pentru fiecare dintre ele, nu? Măsurăm succesul în moduri diferite, asta nu înseamnă că salariul tău de câteva mii de euro umbrește ce am construit eu. Împlinirea vine în diverse forme.

Sigur, mă apucă și pe mine gândurile alea negre: dacă n-am realizat suficient? De ce nu am timp să pot avea trei cariere deodată? Ah, ce slăbuță eram! Of, ce nostalgică sunt după perioada liceului! Ce n-aș da să mai fiu copil doar pentru o zi! Dacă nu o să fac suficient de mulți bani cât să realizez toate dorințele materiale pe care le am? Dacă nu o să fiu niciodată pregătită să am copii? Dacă voi fi pregătită psihic și financiar, dar corpul meu n-o să mai vrea? Dacă-mi moare cineva apropiat? Dacă o să fie prea târziu când mă voi simți confortabil cu gândul/situația X? Nu am o soluție pentru spirala asta, decât să mă forțez să opresc vârtejul gândurilor, să conștientizez unde și ce sunt ACUM și să continui să fiu recunoscătoare pentru ce mă înconjoară și cei care mă iubesc.

cancelling-plans

Într-adevăr, era mai ușor până pe la vreo 20 de ani, când nu trăiai cu gândul că îmbătrânești. În liceu nu mi-a trecut nici măcar o singură dată prin cap gândul ăsta. Dar nici acum nu simt că-s adult. Singurele momente când îmi dau seama că-s adult sunt cele în care mă întrebă Marțienii ce fac și eu știu că tocmai mă pregătesc să fac ceva de mâncare și apoi trebuie să șterg un pic în baia aia și să mai fac niște cumpărături, iar ei sunt pe net și așteaptă ca Nava Mamă să le răspundă. Ah, și-mi imaginez tot mai des un teren cu o mică grădină și-un foișor. Și la primăvară vreau să plantez iar chestii care n-o să iasă sau pe care o să le omor, cumva, și o să râdă colegul de apartament de mine.

google

Mă simt tânără și mă bucur că am cu cine să mă prostesc în fiecare zi: omul pe care mi l-am ales are același suflet de copil ca și al meu și putem râde de noi și unul de celălalt și de viața pe care încercăm s-o descifrăm zi de zi, împreună.

 Nu îmbătrânesc, trăiesc cu mai multe nostalgii și privesc cu mai multă plăcere momentele noi.

Leave a Comment

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Anne-Marie