Moldoveancă sucită. Cu nuanţe.

Sunday rambling

Posted by on 12 February 2012 in De zi cu zi | 6 comments

Sunday rambling

Trebuie sa recunosc că mie îmi plac despărțirile. Ador la revederile, rămas bunurile, adiourile și dezbrățișările. Iubesc golurile pe care le las în urmă și golurile pe care le iau cu mine mai departe. În aceste goluri moi, întunecoase și calde ca niște utere se zămislesc noile începuturi… Acum un an, la 15 februarie 2011, începeam o aventură împreună. Astăzi am ajuns la capătul ei, dar în golul lăsat se pregătește un nou început: o carte completă, care va apărea în librării pe la jumătatea lui aprilie. Până când drumurile ni se vor întâlni din nou, rămâi cu bine, dragă prietene. Și nu te teme de goluri. Golurile nu înseamnă niciodată sfârșitul.

Te dezbrățișez cu drag,
Sega

sursa

Pasajul de mai sus însumează tot ce nu-mi place mie. Dacă e ceva cu care nu mă pot împăca de nici un soi pe lumea asta e golul. Golul lăsat de cineva care pleacă din viaţa mea, golul pe care-l las în urmă în goana spre altceva, golul pe care-l simt pentru că nu mai reuşesc să simt ce simţeam când viaţa era mai simplă.Că acum nu mai e simplă, degeaba ne tot dăm după deget. Nu mai e şi gata. Nu mai citi porcării. Nu mai posta motivaţionale: Life is simple, you are complicated. Rahat. Ştii că nu-i aşa. În fine, înapoi la pasaj. E tot ce nu-mi place, şi totuşi e atât de frumos exprimat în cuvinte sentimentul ăsta care mie nu-mi dă pace că parcă îmi vine să-mi placă despărţirile şi dezbrăţişările şi golurile.

Vorbeam zilele trecute cu Andrei şi, ca de obicei, a ştiut să arate cu degetul unde e problema mea: înainte (şi folosesc Înaintele ăsta ca pe un AC şi BC) aveai mai puţine responsabilităţi şi eliberarea venea mai uşor pentru că terminai mai repede ce aveai de făcut. Suna ceasul dimineaţa, sufereai un pic, minim disconfort, totuşi, ajungeai la şcoală. Eliberare când te aşezai la timp în bancă. Dădeai testul, sufereai un pic, eliberare. Veneai acasă, trebuie să îmi fac temele, le făceai, eliberare. Acum parcă lista aia nenorocită de To Do şi de nemulţumiri e interminabilă şi eliberarea aia nu mai vine.

Tot zilele trecute vorbeam cu Ioana (zilele trecute am vorbit cu oameni, precum vezi) şi-i ziceam că parcă de vreo cinci ani încoace trăiesc numai din rememorarea întâmplărilor adevărate care au avut loc Înainte. Parcă de atunci nu s-au mai întâmplat întâmplări adevărate şi oamenii cu care le-am trăit tânjesc, ca şi mine, după ele. Ne întâlnim să ne lingem rănile.

Am  mai citit undeva că Gara a văzut mai multe săruturi sincere decât starea civilă. Asta ca să închei cu regretul cu care am început, cu ce zicea Sega. Gara înseamnă pentru mine despărţire, dezbrăţişare şi gol.

Voi cum mai trăiţi zilele astea?

6 Comments

Join the conversation and post a comment.

  1. Matei

    Eu ma pregatesc din greu pentru 14 februarie. E ziua pisicii mele si e foarte pretentioasa cand vine vorba de chestiile astea. Culmea, daca te gandesti ca e castrata.

  2. Matei

    Kitty. Am primit-o de la niste copywriteri care fusesera recent concediati.

  3. Calina

    E greu sa inaintezi cand te uiti constant in oglinda retrovizoare. Nimic nu va mai fi cum a fost o data, in the good ol’days, in liceu sau in generala. E atat de usor sa pui una langa alta amintirile si sa strambi nemultumit din nas cand de fapt experientele tind sa cred ca au ramas aceleasi, doar noi ne-am schimbat. Am mai crescut, privind din alt unghi tot ce ne trece prin fata. E normal sa fie asa dar golul ala ramas in urma poate fi umplut sau mai degraba e o amintire a faptului ca inca mai ai loc de alte experiente care te vor completa.
    Si da, noi ne complicam inutil viata cand gandim mai mult decat simtim sau actionam.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Anne-Marie