Moldoveancă sucită. Cu nuanţe.

Suntem oglinda părinţilor noştri

Posted by on 17 June 2013 in De zi cu zi | 5 comments

Suntem oglinda părinţilor noştri

Chiar cred ce-am zis în titlu.

Suntem oglinda părinţilor noştri.

Fără să ne legăm de vreo teorie evoluţionistă, cred în monkey see, monkey do.

Desigur că-i permis şi să observăm metehnele pe care le au părinţii noştri şi să alegem să le corectăm la noi înşine, că poate ne trag în jos, dar, în mare, suntem suma comportamentelor celor care ne-au crescut, până la o anumită vârstă.

Aşa că vreau să-i mulţumesc mamei mele c-a fost o rebelă. O nebunatică. C-a vrut să facă lucruri. C-a avut încredere în ea. Că are gusturi impecabile la haine, accesorii, decoruri, design interior. Că are fire de actriţă. Că-i o luptătoare şi-o încăpăţânată. Că a profitat, de tânără, de orice contact cu străinătatea. Că îi place să călătorească. Că îşi mai poate asuma riscuri. Că n-a avut probleme să iasă din zona de confort niciodată. Că are un spirit colorat şi un simţ al umorului de care mi-e drag. Că a ştiut ce cărţi să cumpere şi la ce filme să mă ducă. Că-i isteaţă şi volubilă.

Îi mulţumesc şi tatălui meu că e un om care a luat ce-i mai bun de la părinţii lui. Că e muncitor. Că a avut plete. Că a ascultat rock. Că a fost vedeta liceului. Că i-a plăcut cartea. Că era un Don Juan în liceu. Că e cel mai curat bărbat pe care îl cunosc, cel mai obsedat de curăţenie şi poate cel mai bun bucătar.

Sigur că nu le urmez paşii întru totul şi sunt lucruri cu care nu sunt de acord, dar esenţa, esenţa e bună. Am fost ca un ogor necultivat, pământ bun, peste care ai mei au presărat seminţele cele mai de soi. Mai ies şi buruieni, dar de-aici e treaba mea.

Aşadar, Monica şi Eugen, vă mulţumesc că aţi fost şi sunteţi mişto :) Vă datorez şi vouă mult din firea mea de acum.

Să-mi trăiţi!

5 Comments

Join the conversation and post a comment.

  1. cotos

    :) Frumos! Ce ne-am face fara parinti? Eu le multumesc cand am ocazia pentru tot ceea ce au facut pentru mine, modul in care m-au crescut m-a facut omul care sunt azi.

  2. Moog

    Daca as fi oglinda parintilor m-as sparge singur!

  3. Moog

    Daca nu crezi pana nu vezi , vino sa vezi ca sa ma crezi! … si ai sa fugi!

Leave a Comment

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Anne-Marie