Moldoveancă sucită. Cu nuanţe.

Posts Tagged "dan c. mihailescu"

Domnilor Cătălin Ștefănescu și Dan C. Mihăilescu

Posted by on 28 November 2013 in De zi cu zi | 0 comments

Domnilor Cătălin Ștefănescu și Dan C. Mihăilescu

Domnilor, faceți-vă un blog, vă roagă un copchil fără prea multe repere intelectuale-n jur și fără acces la dumneavoastră decât cu ocazia Festivalului Ideo Ideis de la Alexandria și a Festivalului Dilema Veche de la Alba Iulia sau Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

Read More

Noul tip de Having Fun

Posted by on 2 September 2013 in De zi cu zi | 2 comments

Noul tip de Having Fun

Aoleu, aoleu, aoleu.

Da, e un început bun pentru a descrie noua perioadă prin care trec. Și sunteți îndreptățiți să ziceți Ehe, târziu, Chelăreaso, târziu, eu la vârsta ta deja atinsesem Nirvana de trei ori. Și nu cu lingurița.

Destul cu introducerea. Situația-i așa: mi-am dat seama că mi-am schimbat, aproape pe nesimțite, modalitatea prin care I have fun. Adică simt deschiderea aia și bucuria sufletească atât de intensă de-mi dau și lacrimile, uneori, nu atunci când ciocnesc o nouă halbă cu prietenii la terasă or când dăm pe gât al treilea shot și începe și piesa noastră preferată în club, ci… atunci când e vorba de mobilat mansarda. Eu simt că am prea puțină mobilă și prea mult loc. Zău. Iar durerile de cap nu-s de la prea mult, ci de la curent, de la șuieratul vântului printre urechi.

Nu mă înțelegeți greșit, nu arunc la coș vechile obiceiuri de distracție și nici nu-i blamez pe cei care-și găsesc energia în practicarea lor. Nu m-am pocăit nici eu. Cu o sutică de Iegăr m-oi mai pune și eu în cap, dară!

Dar liniștea și exaltarea (cu toate că par antonime) pe care le-am simțit participând la câteva dezbateri revelatorii din ultimele zile mi-au deschis și mai tare apetitul pentru hăpăit biblioteci, rumegat idei și căutat numai compania distinsă a oamenilor pe care nici nu știu să-i abordez.

Am tot scris pe unde am apucat că îl iubesc tare pe Dan C Mihăilescu, că-l consider adorabil și îmi unge rotițele de fiecare dată când citesc un interviu, îl ascult sau îi recitesc cărțile. Ei, e incredibil cât de MAI OM mă face senzația asta.

 Aleg, la 25 de ani abia împliniți, să-mi locuiesc altfel castelul, cu mai mult respect, mai rotund, mai puțin grăbit, mai periat de superficialitate.

Și acum, în încheiere: am eu impresia sau avem prea puține prilejuri de a-i asculta pe cei care încă scriu și gândesc bine în România?

Read More

FITS Ziua 2

Posted by on 27 May 2012 in De zi cu zi | 0 comments

FITS Ziua 2

A început cu amabilitatea cuceritoare a chelnerilor de la Hotel Continental Forum, care mi-au adus gem de prune, doar pentru că mi-au văzut moaca dezumflată contemplând borcanul gol.

O cafea în Piaţa Mare şi câteva cioace mai târziu mă îndreptam spre Centrul Habitus pentru conferinţa cu Dan C Mihăilescu: Caragiale şi criza ca lux. “Caragiale e vioi, dar nu mai râde nimeni la el!”, îl aud pe invitat spunându-i unuia dintre participanţi. Delicioasă infuzie de cultură la ceasul dimineţii!

Până să înceapă conferinţa şi publicul să se dezmorţească, invitatul întreţinea atmosfera. Am văzut o latură jovială pe care n-o ştiam la Dan C Mihăilescu, e un adevărat personaj! Mi-a plăcut cum a reacţionat la întâlnirea cu directorul festivalului: “Poţi să-mi spui Excelenţă, meştere, bre, maestre!”. Nu-l ştiam atât de şugubăţ ca personaj pe domnul care aduce cartea, care a declarat către audienţă: Sunt un fel de Păunescu cu Piersic :)

Discuţia propriu-zisă a început cu  povestea ce l-a determinat pe Dan C Mihăilescu să scrie despre Caragiale, şi anume şocul pe care l-a avut în anii 90, pe când lucra la Cotidianul, şi un student la Teologie l-a întrebat de ce a murit Caragiale în exil. Apoi au fost punctate câteva idei la care nu m-am gândit niciodată, comparaţii Hyperion-Rică Venturiano-Cătălin explicate şi dezvăluiri despre aspecte din viaţa personală a lui Nenea Iancu, în realitate obsedat de carierism şi având complexul originilor şi-al sărăciei. Supărat că pe coperta cărţii apare fotografia dumnealui, Dan C Mihăilescu ne amuză: “Mănânc o pâine pe Caragiale şi apare tot moaca mea”.

Şi începem să dezbatem problema crizei: Criza este senzaţia de preaplin ce ascunde un gol enorm, punctează invitatul şi face comparaţii cu diverse personaje şi situaţii din opera lui Caragiale, domnul Goe, coana Ruxiţa, şi reversul, Năpasta, sau golul ce ascunde plinul (forma vasului depinde de golul dinăuntru). În cele două ore de conferinţă am învăţat mai multe decât în ultimul an la un loc, dar mai păstrez din secrete şi pentru discuţiile personale în care trebuie să impresionez :)

Conchidem cu ideea că domnul Caragiale era un lux al secolului XiX, că e o dovadă de mare putere socială ca să etalezi viciile unei societăţi care a dat un om ce o desfigurează – “Dacă nu ai bufonul, regele e moft”.

Ziua a continuat cu premiera spectacolului Scrisori de dragoste către o tânără prinţesă chineză, în regia lui Cristi Juncu şi cu scenografia lui Cosmin Ardeleanu. Cu toate că textul nu mi s-a părut ofertant şi probabil sună mai bine în franceză, momentele mai slabe au fost salvate de artificii de regie, cu toate că mi-ar fi plăcut să se fi mers mai mult pe “cioacă”, având în vedere că nu văd cum s-ar fi rezolvat la nivel emoţional situaţia. Ca interpretare n-a ajuns la tensiunea pe care mă aşteptam s-o transmită, dar, repet, e de văzut în ideea în care descifrăm cum pot o regie şi-o scenografie bine gândite să ridice un spectacol relativ slab.

A urmat prânzul prelungit, datorat în primul rând chelnerului/voluntar la Festival, Istvan, care ne-a distrat cu poantele lui, cu refuzul constant de a-mi dezvălui parola de la wifi şi cu jongleriile cu tava, pe care a şi scăpat-o într-un final. Fundalul sonor ne-a fost asigurat de Fanfara de la Cosmeşti, ce patrula pe Bălcescu, în frunte c-o dansatoare verde îmburicată.

Seara ne-am delectat cu un one woman show în regia minunatei Lia Bugnar, “Fata din Curcubeu”. Tania Popa, prostituata din cinematograf, cântăreaţa tristă cu accese de veselie şi cu apetenţă pentru filmele geniale, face un spectacol complex, cu treceri de la agonie la optimism molipsitor şi glume dulci-amărui.

Am ciocnit paharele obligatorii la Clubul Festivalului la miezul nopţii, aşa cum cere tradiţia.

Read More

Numai ce poate fi citit există cu adevărat

Posted by on 5 September 2011 in De zi cu zi | 0 comments

N-am zis eu vorba din titlu, ci Ana Blandiana în Cărţile ce ne-au făcut oameni (volum în care Dan C. Mihăilescu a adunat recomandări de lectură de la 19 personalităţi din România). Recomand.

Câteva idei ce mi-au plăcut şi care mi-au mai dat o palmă peste obrazul de ignorantă pe care l-am îngrijit în ultimii ani.

“Cititul între 8 şi 14 ani este echivalentul din viaţa oamenilor al deprinderii vânatului la feline” – Liiceanu (comentaţi cu privire la tura a doua de BAC).

Tot acelaşi Liiceanu spune că A deveni cititor asta înseamnă: să creşti fără să se vadă. – e atât de concentrată şi frumoasă ideea asta că nu vreau să-i ruinez esenţa comentând-o.

Ca să rămân totuşi ignorantă şi să nu credeţi că m-am trezit cumva din somnul superficialităţii, permiteţi-mi să nu-mi mai aduc aminte cine a zis asta: Cărţile care, necitite, te-ar putea face să ratezi ceva esenţial din viaţa pe care ai trăit-o.Şi da, rămân superficială pentru că am tomuri şi tomuri care mă pot duce în locuri în care visez să ajung şi pe care mi-i prea lene să le deschid. Rateu. Să mă aresteze cineva! Arest cultural.

Şi acum că m-am dat un pic isteaţă, vă avertizez: A recomanda o carte e un act de maximă răspundere şi de mare intimitate (Andrei Pleşu). Aşa că musai să ştiţi că pe răspunderea mea vă recomand Cărţile care ne-au făcut oameni. Ca să nu ne mai preocupe gazonul de pe National Arena :)

Read More
Anne-Marie