Moldoveancă sucită. Cu nuanţe.

Posts Tagged "drumul spre birou"

Rutina luni-vineri

Posted by on 10 January 2013 in De zi cu zi | 6 comments

Rutina luni-vineri

În orașele mici poți alege diverse rute pe care să ajungi la destinație, dacă destinația e aceeași timp de ceva ani. De exemplu, aveam vreo trei variante să ajung la școală, mergeam pe jos, ba pe bulivar, ba printre blocuri, ba pe la Unic, ba prin parc. Ah, deci îs patru :)

În București nu am prea multe variante să ajung în timp util de la Obor la Dristor. Metrou și aia e. Și mai pot traversa, când și când, de pe o parte pe alta a bulevardului. Adică să văd secondurile de pe dreapta sau băncile de pe stânga și apoi să intru sub pământ. Da, pot să mă trezesc la șapte și să dau o tură prin Cișmigiu și apoi să iau 66ele până la Obor și de acolo să mă duc la Unirii și apoi cu tramvaiul de la Vitan și să mă lase în Dristor. Dar asta înseamnă că-s deja o pensionară cu tulburări. Rutele pe care le alegeam pentru școală, în Neamț, luau cam vreo zece minute, toate.

Nu fac de mult timp traseul ăsta, dar deja am început să cunosc lumea cu care împart, de obicei, ultimul vagon de metrou. E băiatul cu căști Beats by Dre și mai e băiatul cu multe piercinguri în urechea stângă. Ne întâlnim cam în același interval orar. Băiatul cu căști e consecvent. Cu cel cu piercing m-am văzut și ieri dimineața, și azi. Azi întârziasem puțin. Voiam să îi zic: da, deci și tu întârzii azi.

Am o problemă. De fapt, nu știu dacă e problemă au ba: vreau diversitate. Cred că trebuie să îmi cumpăr bicicletă. Măcar se schimbă scenariul.

Read More
Anne-Marie