Moldoveancă sucită. Cu nuanţe.

Posts Tagged "excursie"

Exerciţii de voinţă (2)

Posted by on 3 September 2012 in De zi cu zi | 0 comments

Exerciţii de voinţă (2)

Sâmbătă. Am pornit cu mama şi cu domnul Lucian într-o “plimbare uşoară” prin Cheile Bicazului. Domnul e un fel de “capră neagră”, aşa l-am poreclit după ce-am văzut cât e de sprinten şi curajos şi mai că nu a trebuit să-l ţinem de picioare cât se zgâia în prăpastie să facă fotografii.

Plimbarea s-a dovedit un traseu în toată regula pe munte, vreo zece kilometri dus-întors, cu aer de-ţi crăpau plămânii de fericire, panorame splendide, umbra pădurii şi boncănitul cerbului la rut.

Acum pot să le arăt prietenilor pe care-i duc prin Cheile Bicazului locul în care am chiuit şi din care m-am simţit, pentru jumătate de oră, stăpână peste toate fricile. Vă las cu două clipuri scurte şi câteva fotografii.

Cum se vede de jos

Mai vreau!

Ia, c-a ajuns Anne-Marie pe vârful Maria

 

Read More

Exerciţii de voinţă (1)

Posted by on 3 September 2012 in De zi cu zi | 4 comments

Exerciţii de voinţă (1)

Exerciţii de voinţă. Şi putinţă/putere. Asta fac zilele astea.

M-am retras la Piatra Neamţ şi-mi antrenez psihicul, dându-i câte-un scop pe care, în condiţii pufoase, corpul nu l-ar putea duce la final. De exemplu, vineri: am luat bicicleta şi-am ieşit la drumul mare, setată să pedalez până la Barajul Bicaz. Îi întrebasem pe-ai mei, în maşină, câţi km sunt până acolo şi mi-au cam râs în nas: Hah, stai tu liniştită, sunt 18 doar dus, n-ajungi.

N-ajung? Ba ajung. Nu fac sport de cinci ani de zile şi tocmai ce mi-a trecut o tură de febră musculară pe care-am căpătat-o în urma unei ture amărâte de călărie. Fizicul îmi era adormit, vai de capul lui. Mi-am pus căştile în urechi, am dat volumul la minim cât să aud maşinile şi n-am renunţat până când nu am ajuns la Baraj. Au fost mai mulţi km decât am fost informată, eram la baza barajului şi ceasul de pe bicicletă arăta că făcusem deja peste 20km. Doar dus.

Ca să-mi îngreunez sarcina am plecat fără telefon, fără bani şi fără apă. Da, mi-a venit să renunţ de multe ori, urcuşul nu era ceva cu care aveam unde să mă obişnuiesc la Bucureşti. Simţeam că mi se umflă muşchii picioarelor şi că dacă mă dau jos o să tremur şi-o să mă sperii, de aceea m-am ambiţionat să nu cobor nicio clipă, nici măcar când aveam să ajung la baraj.

Am plecat pe la 15:00, soarele m-a bronzat cu urmă de maieu, transpiram în dâmburi, mă răcoream când intram în pădure, îmi clăteam ochii cu frumuseţea locurilor, lacurilor, pâraielor, curţilor, copacilor încă verzi. Muzica din căşti mă făcea să mă simt ca-n videoclipurile alea cu excursii şi fete frumoase ce zâmbesc din maşini.

La dus era să mă capseze un javret ce-a ieşit dintr-un şanţ, eu eram obosită după ce urcasem o pantă lungă şi am simţit exact cum îşi mai ia corpul putere atunci când semnalul e frica. Am început să pedalez ca şi cum abia plecasem de-acasă.

La întoarcere îmi ardeau buzele, îmi era sete, ştiam cât mai am de tras, dar nu vedeam decât cum cobor de pe bicicletă şi-i zic mamei, triumfătoare, “Am ajuns până la Baraj!”. În dealuri am vrut de vreo două ori să cobor, pe drumul de întoarcere, dar ştiam că mă dezamăgesc şi nu puteam să-mi fac una ca asta. Când simţeam că inima mi-e în gât îmi spuneam cu voce tare, hai, hai, hai că poţi. Un taximetrist a încetinit lângă mine şi aud: Hai, ţine-te de oglindă. I-am zâmbit şi, ştergându-mi faţa plină de praf, refuz politicos.

La întoarcere lumea se retrăsese în case. Era soarele de cinci după amiază, în ultima zi de vară. Toropea. Puteam să mă opresc oricând să cer o cană de apă, să rog pe cineva să mă lase să folosesc telefonul şi să abandonez, dar ştiam că dacă termin “cursa” asta şi încă rămân în picioare o să pot face mult mai multe lucruri pe viitor.

Ajuns acasă, 40km, cu un psihic mai tare şi-un fizic potrivit vârstei.

Dar să vedeţi ce excursie am tras sâmbătă!

Read More

De ce să nu mergi în excursie cu 50 de lei

Posted by on 7 January 2011 in De zi cu zi | 6 comments

*da, in poza asta-s eu, cand eram in trupa de teatru a liceului.

Cu mare drag o să vă povestesc despre excursia de pomină din clasa a 9a. De cele din I-IV nu îmi amintesc foarte bine, dar mi-a rămas în cap plăcerea cu care mă uitam noaptea pe pereţi înainte să adorm, căci aveam nişte emoţii de numa-numa! Şi-un trening roşu de la IREXIM, unicat pe naiba, cam cinci copii din autocaru ăla apărem în poze îmbrăcaţi la fel. Nu mai ţin minte decât că ne-am distrat cu profu` de geogra (multă sănătate, domnule Atudosiei!) şi cu o clasă de la Roman, unde erau mulţi băieţi simpatici :)

Dar excursia de pomină a fost cu dna Strochi. La Buşteni. Şi câte n-am făcut acolo! Ca să nu vă plictisesc cu detalii, datele problemei stau în felul următor: eu cu pretena Simona, două pişpirele vai-our-star, degeaba eram la liceu că nu ştiam pe ce lume trăim. Se pare că nici mamele noastre habar n-aveau pe ce lume trăim, că ne-au trimis în excursie trei zile la Buşteni cu 50 de lei de căciulă. Na-ţi-o bună! Cum aşa, când în clasa mea erau nişte venituri pe cap de elev de puteai să ridici încă o şcoală! Se pare că făcusem eu vreo tâmpenie înainte de excursie (probabil vreun 6 la vreo teză la mate sau vreun 2 la domnu Haralamb la fizică), altfel nu-mi explic cum m-a trimis mama cu trei firfirei :) Şi cum pe Simona a întrebat-o acasă: Lu` Anne cât îi dă?… iată-ne cu 1 milion la Buşteni.

Am cheltuit în prima zi 30 de lei – fiecare! – pe o friptană la Bran (şi ne-am luat şi salată, că suta de grame de friptană era 10 lei, ţin minte şi-acu, doar că hălcanu ce ne-a fost adus se pare că ne-o ars niţel mai mult la buzunare). Şi-am rămas cu 20 de lei de căciulă pentru încă două zile de excursie. C-am devastat hotelu ăla de la Buşteni, că ne-a urmărit doamna dirigintă şi ţipa după noi Fetele să rămână la ele în cameră, băieţii la ei în cameră!, dar îi era frică să urce la ghiavolii ce se destrăbălau cu un etaj mai sus… asta-i altă poveste. Nu ştiu de-i bine să povestesc de-a amănuntul ce s-a întâmplat acolo, cu atât mai puţin să mai dau şi nume, personajele încă mai trăiesc şi se întâmplă să ne avem şi pe Facebook, aşadar mari şanse să citească şi să mă linşeze :)

Doar că am suferit din lipsă de bani, ne-am luat ca suvenir din Braşov o pereche de cercei şi am luat eu unul, Simona unul, ne-am comandat amândouă o pizza mică, fără ketchup, că era scump, ne-am luat un Cola la doi litri pe care l-am vărsat în autocar fiindcă am alergat după el că rămăsesem la pipi şi nu aveam bani să plătim intrarea în toaletă… Şi că am ajuns acasă flămânde şi ne-am apucat de plâns, fiecare la mama ei, cum ai putut să mă trimiţi aşa în excursie, că uite, fiecare şi-a luat ceva, au mâncat pizza, au fost la biliard, şi ce-or mai fi făcut ei… iar noi nici măcar să evadăm din hotel n-am reuşit (că plănuisem asta după ce ne-a luat frumuşel de-o aripă doamna dirigintă, fix la 12, din discotecă). Am zis că ne culcăm, dar ne punem ceasul la 3 dimineaţa şi-o tăiem iar la distracţie. Ne-am trezit frumos la 10, c-am uitat să mai punem ceasu!

De excursia dintr-a patra cu Doamna Şoldan şi pistolu şi păianjenul imens de pe pernă şi discoteca şi apa de colonie a băieţilor şi sclipiciul din păr vă mai povestesc dacă îmi mai dă Chinezu o leapşă :)

 

Read More
Anne-Marie