Moldoveancă sucită. Cu nuanţe.

Posts Tagged "fabrica molid"

Pentru câteva secunde mi-a fost frică de înălţime

Posted by on 18 April 2012 in De zi cu zi | 5 comments

Pentru câteva secunde mi-a fost frică de înălţime

Îmi tremură picioarele. Muşchii mei aproape atrofiaţi de atâta stat în fund la laptop se revoltă după cei 8km pedalaţi pe o bicicletă fără viteze şi cu trei dealuri greoaie de urcuş. Am fost nevoită să pedalez şi la vale, doar-doar oi lua avânt să urc măcar jumătate din următorul fără să mă dau jos din şa.

Am pedalat ca nebuna la întoarcere (cu două opriri pentru fotografie şi scăldat retina în soare la apus. M-am holbat la minunea aia de abur ce se ridica deasupra pădurii până mi-au dat lacrimile). Voiam să ajung la timp sus în pâlnie, să prind satul mângâiat de razele alea minunate.

Cel mai frumos apus se vede de sus, din pâlnie.

Şi trec în goană prin faţa bsericii, apoi prin faţa birtului (unde un grup de băieţi îmi face semn ca la autostop şi mă întreabă ceva, dar le strig un Habar n-am! şi pedalez în continuare) şi ajung în faţa curţii. Proptesc bicicleta de poartă, sar şanţul în fabrică şi încep să urc. Bunicul mă vede şi strigă după mine: vezi că nu mai sunt bare de protecţie!, dar nu mă gândeam decât la ce frumos o să văd de sus. Şi totuşi, totuşi îmi tremură picioarele de la efort. Încă îmi reglez respiraţia şi verific cu piciorul treptele mâncare de rugină şi de vremuri. “Poate se surpă şi m-am dus naibii!”, îmi trece scurt prin minte. Urc două nivele şi mă opresc. Ameţesc un pic şi simt nevoia să mă prind de ceva, dar nici o bară, nici un sprijin. Nu pot să mă uit în jos, nu pot să mă uit în sus. Iau stâlpul din stânga în braţe şi realizez că mi-e frică de înălţime. Hai, mă, Anne, ce naiba! Nu ţi-a fost niciodată frică, acuma te-a lovit? Scările înguste şi spaţiul destul de mic în care puteam să mă învârt pe călcâie şi să fac cale întoarsă îmi dau de gândit. La naiba, eu nici n-o să pot să mai cobor! Încă îmbrăţişam stâlpul.

Şi apoi mi-am făcut singură scena aia din filme, în care eroul principal se îmbărbătează, you can do it!, şi pun piciorul pe prima treaptă şi bat pariu că a cântat o muzică din aceea triumfală şi ajung în vârf. Mă aşez, încă tremuram. Şi apoi privesc spre dealuri, spre acoperişul roşu, spre satul vecin ce se vede în zare şi mă liniştesc. Am prins apusul.

Read More
Anne-Marie