Moldoveancă sucită. Cu nuanţe.

Posts Tagged "frica"

De ce nu citesc mai mult? Scuza perfectă

Posted by on 17 August 2016 in De zi cu zi | 3 comments

De ce nu citesc mai mult? Scuza perfectă

Miercurea mi se pare că e ziua în care se dau cele mai multe link-uri utile pe rețelele sociale pe care îmi duc veacul (sper să trăiesc mult. și bine.). De aceea Miercurea e ziua în care dau de cele mai multe ori Inimioare, Save for Later sau Save Link. Nu revin asupra lor decât foarte rar, pentru că am memoria unui guppy și sunt mai ușor de distras (pe Internet, că-n viața reală e altă poveste) ca un copil într-un magazin de jucării (ce puțin citesc, tot același rahat de comparații clișeistice folosesc, câh).

Azi am citit vreo oră și jumătate, în pat, de pe telefon, după ce m-am trezit. În briza ce bătea la orele dimineții și umfla perdeaua subțire eu stăteam și-mi rupeam pielițele degetelor de Vai, ce proastă sunt. Cât de puțin știu. Ce nepregătită! Câte ratez!

fomo

Read More

Scurte despre viitor

Posted by on 5 November 2012 in De zi cu zi | 0 comments

Scurte despre viitor

Tânjim după viaţa pe care o duc alţii, după felul în care îşi gândesc concediile, după cum îşi petrec weekendurile, după cum îşi prepară unii altora micul dejun.

Mă uit din ce în ce mai des, cu mai multă atenţie şi vădită nemulţumire la locul unde locuiesc şi la cum sunt compuse lucrurile din jurul meu.

Am 24 de ani şi am hotărât că trebuie să-mi fixez un termostat. Adică să delimitez bine zona în care ştii că mi-ar fi mai bine, începând cu aspectul financiar. Când termostatul ăla coboară sub temperatura pe care i-ai fixat-o tu, înseamnă că ai coborât standardul şi ajungi să lucrezi doar pentru salariu, din care îţi plăteşti cheltuilelile şi aia e.

Citesc că marii antreprenori au avut câte-un declic, pe care şi-l amintesc foarte bine: fie unul era sărac lipit şi a văzut un tip într-un Porsche elegant or a trecut într-o seară pe lângă un restaurant şi a zărit o femeie superbă care cina cu un bărbat mai puternic decât era el în momentul respectiv. “I want that” a fost decizia.  Lista mea de “I want” e scrisă.

Frica. Dacă nu mi-ar fi frică de atâtea răhăţele, mi-aş aduna coiţele şi mi-aş cumpăra un bilet dus către New York. Îmi displac teribil oamenii care lasă scenariile negative să le anihileze entuziasmul şi ambiţia.

Ai grijă pe cine asculţi. Cu atâţia sfătoşi în jur, sunt mai mulţi experţi în cum ar trebui să fie viaţa ta decât ai nevoie.

Şi am înţeles că trebuie să fii jos, jos ca să îţi dai seama ce naiba trebuie să faci.

Read More

Viaţa în marele oraş

Posted by on 9 February 2011 in De zi cu zi | 0 comments

E aşa cum trebuie să fie: cu zgomot, praf, lumini şi sirene, trafic, înjurături şi câini. Pe de altă parte ai mai multe baruri, cluburi, pub-uri, mai multe sortimente de mâncare, mai multe firme de delivery, mai multe locuri de muncă, mai multe teatre, mai multe parcuri şi mai multe cinematografe. Iar pe cea de-a treia parte ai nevoie de mai mulţi bani.

Haotică oi fi eu în gânduri, dar nu prea-mi place haosul urban. Debandada. Vânzoleala. Pericolul. Rata de infracţionalitate. Vorbele şi privirile urâte. Sinuciderile de la metrou. Şoferii care trec pe roşu. Claxoanele. Toate astea mă sperie şi mă agită.

Tocmai ce am terminat de parcurs un foto-articol despre viaţa în cartierele rău-famate din State. Cartiere despre care auzi în filme, dar nu ai ocazia să le “experimentezi” decât prin ochii unui cercetător. Vi-l recomand, mie mi-a pulsat sângele mai cu putere.

Am coborât la supermarket. Pentru aprovizionare. Cu toate că nu era tocmai oră de vârf – am învăţat deja care sunt orele de vârf la supermarket-ul de lângă bloc, ştiu câţi casieri sunt în orele acelea, ce locuri au fiecare, câţi supraveghetori sunt, cum se mişcă oamenii ce adună coşurile – dar azi era mai multă vânzoleală decât de obicei. Câteva feţe noi printre oamenii cu care mă obişnuisem în staff. Mi-a atras atenţia o femeie care se ruga de unul dintre şefii de magazin s-o mai lase înăuntru încă puţin.

“Vorbesc eu cu şeful, îl rog eu, numai nu mă daţi afară”.

“Nu, doamnă, nu se poate, dar am vorbit cu paza să nu îl lase să intre”.

“Mulţumesc. Mulţumesc”, femeia îşi freca mâinile şi avea privirea aţintită către intrare. Stătea în spatele unui raft şi nu m-a observat când am trecut către pungile cu cereale.

Mi-am făcut turul, am luat ceea ce-mi trebuia şi am mai zăbovit în preajma congelatorului în speranţa că mai prind nişte frânturi din discuţie. Femeia făcuse din supraveghetorul raionului un fel de protector. Se plimba după el şi încerca să-l facă atent la drama prin care trecea.

“Se droghează. Mi-a luat tot din casă, şi maşina de spălat. Eu acuma nu mai ies de-aici că mă aşteaptă afară”.

A urmat apoi o discuţie între supraveghetor, pază şi şefa de magazin, sub privirile îngrijorate ale femeii. Când am plecat am lăsat-o uitându-se printre stickerele lipite de geamul magazinului după omul care o aştepta afară. Nu ştiu cât de relevant e aici tonul pielii.

Read More
Anne-Marie