Moldoveancă sucită. Cu nuanţe.

Posts Tagged "hip hop"

Portretul maimuţei de concert

Posted by on 14 December 2011 in De zi cu zi | 5 comments

Portretul maimuţei de concert

La fiecare concert trebuie să existe câte-un lache care se agită aiurea, se îmbată prea devreme şi de obicei calcă pe nervi sau pe pantofi pe cei din jur.

La ultimul concert la care am fost mi-a fost dat să fiu aproape de un exemplar din ăsta. Mic de statură, cu hanorac de cocalar şi cu voce de pubert. Dădea din labe ca o maimuţă şi striga din când în când Biiine-aşeeaaaaa, Omu` Vexx! E ăla care stă în primul rând şi se uită din când în când în spate de parcă ar anima el mulţimea, de parcă el e pus acolo să te facă şi pe tine să zici Bine-aşeeeaaaa, de parcă ar fi prietenul cel mai bun al celor de pe scenă. Noroc că exemplarul ăsta era varianta S şi vedeai de el, variantele L, XL sau, mai rău, XXL fac culoar în spatele lor sau îţi lucrează ţie gambele cu fiecare ridicare pe vârfuri (că doar n-ai plătit să vezi un spate de malac).

Revenind la specie: E genul de lache ce se dă co**s la concerte hip-hop, dar ştim şi tu şi eu că la Revelion se dezbracă-n aia goală şi dansează pe manele. E ăla care-şi scoate telefonul şi pozează aiurea totul. E singurul care îşi aprinde bricheta. E ăla care spune Biiis, Biiiis când artistul a menţionat CLAR că gata, plecaţi acasă.

Unele concerte nu mai sunt despre muzică.

Read More

Bună, sunt Anne şi nu sunt repăriţă

Posted by on 17 November 2011 in De zi cu zi | 15 comments

Bună, sunt Anne şi nu sunt repăriţă

Dar am lansat ieri prima mea piesă rap.

Cât am fost PR pentru un label de hip-hop m-a prins un pic şi pe mine toată nebunia asta cu răpăiala ca stil de viaţă, ca modalitate de-a fi extrovertit, mi s-a urcat la cap că-s o dură şi că dacă mă superi vin cu băieţii peste tine! Glumesc, mi-a plăcut foarte mult ce se întâmpla când se puneau băieţii pe compus, îmi plăcea cum îmi vibrau plămânii când sunau boxele, am avut şansa să stau cu emcee talentaţi şi să îi cunosc mai îndeaproape pe Cedry2k (care-i dintre preferaţii mei, lirică +++), Pacha Man, Sişu (nu pun niciun mesaj de eliberare aici, spun doar că-i un tip interesant şi deştept), Dragonu (mare figură, îmi place mult). Stăteam uneori până noaptea târziu şi ascultam beat-uri, îi ascultam pe băieţi cum băgau câte-un freestyle, iar cum eu mereu trebuie să mă bag în seamă cu ceva am zis că mă duc acasă, îmi fac şi eu o strofă şi când mă mai duc la Luca (care ne-a ajutat cu Imnul Petrom şi al cărui Miss PR sunt) o să-i zic să-mi lase şi mie un instrumental să încerc şi eu.

Mi-a plăcut la nebunie ce-am simţit când am intrat prima oară în borcan, iar feedback-ul băieţilor cu care lucram a fost foarte bun. Începusem să fiu altfel atentă la beat-uri, să încep să compun rapid în cap câte ceva, să-mi lucrez un pic flow-ul. Ideal a fost că picam oarecum pe beat, că aveam ceva tupeu, că puteam să fiu altcineva la microfon. Mi-a plăcut la un moment dat când îmi făcusem o strofă pentru mixtape-ul unuia dintre artiştii care veneau să tragă la studio şi le-am cântat-o la “rece”. Ridicaseră sprâncenele a uimire şi păreau foarte mândri de mine.

Din nefericire, când am tras piesa asta pentru Stripes, relaţiile cu majoritatea de la studio se răciseră. Eram foarte supărată când mi-am scris textul. Instrumentalul mi-a permis să “scuip” cam toată furia pe care o adunasem. Înainte să mă apuc să le propun lui David şi Toma să facem Imnul rap al Petrom – Redescoperă România ştiam că pot să duc un pic mai mult.

Mă transform la microfon. Nu vreau să fac carieră din asta. Nu visez la colaborări cu emcee cunoscuţi, dar cât încă mai pot să mă retrag cu un instrumental în căşti pe care să-mi spun oful, ăsta să fie boxul meu. M-am bazat pe prietenii mei bloggeri când am zis că vreau să dau drumul piesei oficial. Stripes o s-o aibă pe album. E bun băiatul ăsta, are timbru, are venin. Şi eu am, încă  mai am. Câţiva dintre apropiaţii mei ascultaseră înainte un preview şi m-au încurajat. Mi-am asumat riscul de-a mă face de rahat, dar voiam foarte mult să demonstrez ceva. Am demonstrat, sper că lecţia a fost învăţată de cei cărora le-a fost adresată. Reacţiile m-au făcut să fiu toată un zâmbet ieri, m-au bucurat foarte mult fiecare mesaj, fiecare DM, fiecare share, fiecare tweet, postările pe bloguri înseamnă un gest enorm pentru mine şi le mulţumesc din suflet lui Răzvan, Chinezu, Ionuţ.

Mereu mi-am dorit cele 15 minute de faimă. Vă mulţumesc că mi le-aţi oferit!

Read More

Freelancing sau Freefalling?

Posted by on 2 June 2011 in De zi cu zi | 2 comments

“Tu dacă ești PR înseamnă că ai relații peste tot, nu?”, zice un băiat care tocmai terminase de înregistrat o piesă la Unic Studio. Da, cam așa ar trebui să fie. Power to the PR, the spindoctor, the I make it happen person, the I get you media coverage girl, the Follow me to the top specialist!

În realitate nu stau pe-o grămadă de bani ca-n imaginea asta de mai sus. În realitate e greu să-ți alimentezi visul de-a fi propriul șef. În realitate oamenii depind de tine și se bazează pe tine că Ai relații peste tot, nu?

Relațiile astea nu îți sunt înmânate în plic o dată cu terminarea facultății. Iar România nu are nicio formă de predare pentru cei care-și doresc să fie publiciști, impresari artistici, PR de trupe, tour manageri și alte funcții din sfera asta (cursurile oferite de Minister, atestatul ăla că poți profesa c-o bucată de hârtie ștampilată, nu mă îmbătați cu apă de ploaie).

Când mă apucasem, în Octombrie anul trecut, de treaba asta cu PR-ul pentru trupe, optimismul meu era over the top. După șase luni am avut parte de primul șut în fund. Mi-am revenit repede și am apucat un nou proiect, dar schimbasem genul muzical. De la rock am trecut la rap. Și-mi place la nebunie ceea ce învârt, doar că împreună cu echipa mea de la Unic Production încă suntem în căutarea formulei magice. Formula aia magică ce ne poate hrăni pe toți. Pe ei ca artiști și pe mine ca freelancer care se bazează numai pe fler și ceva neuroni țâfnoși. Pe mine ca freelancer care-și pune fundul la bătaie în fiecare zi, încercând diverse abordări și așteptând mereu în gardă, `cause the music industry is a jungle, iar hip-hop-ul e cam a man`s world în care până acum am reușit să mă integrez.

Am o direcție, am o strategie, am material și am echipă (chiar dacă sunt locomotiva lor, îmi asum asta), citesc și învăț de unde apuc, stau pe lângă ei cât mai mult, dar așa mi-ar mai plăcea să am un mentor! Să merg trei luni în State, să văd cum învârt greii treaba, să mă întorc și să știu exact cum să urnesc trenul din loc.

Știți voi de vreun program/cursuri care oferă și burse pentru ăștia mai lipsiți de verzișori ca mine?

Read More
Anne-Marie