Moldoveancă sucită. Cu nuanţe.

Posts Tagged "incredere"

Heirup personal, un pic siropos, dar necesar

Posted by on 5 September 2012 in De zi cu zi | 5 comments

Heirup personal, un pic siropos, dar necesar

5 septembrie. Viitorului.

Sunt nouă. Abia scoasă din cutie. Miros a ţări străine şi a călătorii în Orient. “Sunt tânăr, doamnă!”

Sunt cel mai nou bibelou pe care l-au primit bunicii tăi la aniversarea nunţii de platină. Strălucesc mai ceva ca trofeul acela pe care l-ai câştigat când erai într-a opta şi pe care-l lustruieşte mama ta în fiecare duminică. Stau dreaptă şi ţanţoşă şi pot să privesc lumea de sus. Sunt panoplia din biroul şefului tău. Sunt o armă încărcată. Cu multe gloanţe pe ţeavă. Sunt pregătită pentru luptă. O să lupt.

Sunt cel mai precis ceas pe care poţi să-l porţi vreodată la mână. Ştiu ce vreau, încotro mă duc şi am echilibru. “Stainless steel”, zice. Da, acum aşa e. N-am răni, nu am niciun petec, n-am trecut prin niciun malaxor. Am un zâmbet larg şi braţe largi, şi-s ambele ale tale.

Sunt cel mai ager vânător. Acum simt că ochesc perfect şi dobor fără zgomot şi fără durere.

Port lentile de contact, dar te văd bine. Şi mă văd bine şi pe mine. Am o minte suficient de sănătoasă cât să gândesc că viitorul e frumos. Şi e aşa cum ni-l facem noi. Doi oameni frumoşi nu au cum să aibă un viitor urât.

Am o inimă bună. Şi educaţie. Şi maniere. Am toate poveştile lumii în tolbă, să ţi le povestesc atunci când te plictiseşti. Sunt nouă. Sunt optimistă. Sunt o copilă curioasă.

 De aceea nu vreau să mă gândesc la ce-i rău. La murdărie. La dezbinare, la suferinţă, la hârşâială, la cutia Pandorei, la sex sportiv, la lipsa de direcţie, la cioburi, la ură, la înjurături, la “Cară-te din viaţa mea”, la “M-ai distrus, nu mă mai repară nimeni”, la tine cu alte femei, la mine cu alţi bărbaţi, la tot ce nu mai rămâne după ce se sparge bula.

Acum simt că am o căptuşeală sufletească ignifugă. Viaţa-i prea scurtă ca să stăm cu frica-n sân.

Read More
Anne-Marie