Moldoveancă sucită. Cu nuanţe.

Posts Tagged "lighean"

Săptămâna 4.

Posted by on 12 October 2011 in De zi cu zi | 9 comments

Săptămâna 4.

Pentru cineva obsedat de duşuri, igienă şi microbi ca mine e imperios necesar confortul oferit de o baie/duş cald. De-o lună rezist cu stoicism şi mă îmbăiez numai la prietenii mei de culoare care stau în vile prezentate pe la MTV. Viaţa-i grea.

Lăsând gluma la o parte sunt foarte revoltată. Bine că am predat pistolul ăla nemţesc cu care învăţasem să trag că cineva din conducerea blocului ar fi primit o gaură-n fund. Sunt restanţe de 200 de milioane în bloc. Buuuun. Noi suntem trei fete (majoritatea timpului chiar patru) care sunt obişnuite să facă cel puţin un duş pe zi. Din ecuaţia asta rezultă că cel puţin doi băieţi sunt fericiţi că vin nişte gagici la ei şi le folosesc cabina de duş. Am avut eu grijă să pun toate întrebările legate de cabina de duş :)

Ultimul dialog pe care l-am avut cu administratorul este redat mai jos, cuvânt cu cuvânt:

– Domnu` M, ce se întâmplă cu apa caldă?

– Nu e.

– (sigur mi-am pus moaca de No shiiiit, Captain Obvious!) Da, ştiu că nu e, dar mi-aţi zis că trebuia să vină Marţi şi azi e Miercuri.

– Păi n-a venit.

– (pfaai, ăsta-mi încearcă răbdările) Da, domnule M, dar avem deja trei săptămâni fără apă caldă, nu puteţi să-i debranşaţi doar pe restanţieri?

– Teoretic da. Dar contractul e semnat pe tot blocul.

– (m-a lămurit crenguţă, cu o ultimă sforţare, întreb) Şi când credeţi că o să avem apă caldă?

– Probabil la sfârşitul săptămânii.

Bun, dialogul ăsta a fost săptămâna trecută. Iată-ne de-o lună fără apă caldă. De-aia plătesc chirie-n centru, să mă spăl în lighean.

De ce am scris asta pe blog? Da, Anne, scrii porcării, ăsta nu-i subiect de blog. Nu-i, dar vreau şi eu să văd dacă am cititori empatici :) Îmi mai trece din supărare când cineva îmi plânge de milă. Plus că am auzit eu că articolele despre igienă prind bine.

 

Read More
Anne-Marie