Posts Tagged "livrare la domiciliu"

Cum am rămas eu flămândă

Posted by anne on 14 September 2011 in De zi cu zi | 5 comments

Acum vreo câteva seri decid să dau comandă de pizza. Venisem din oraş, nu avusesem timp să mănânc ceva cât am fost afară, m-am gândit că-mi comand, îmi pun un serial şi apoi somn.

Sufăr eu că livrările nu sunt decât până-n 23, era 22:30, intru pe mess că pizzeria era online şi mai făcusem comandă via Yahoo (ce-i drept, de pe contul unui băiat). Mai comandasem de la ei, a fost OK.

EU: Bună seara, aş vrea şi eu să dau o comandă, zic eu.

Pizza Guy: De ce?

EU: Cum adică de ce? De ce vreau să dau o comandă sau de ce anume?

Pizza Guy: :))))))

(numai chef de glume n-aveam, obosită şi flămândă).

Văd că nu mai zice nimic, continui: am mai dat comandă la voi, sunt în baza de date, o Quatro Stagioni să fie.

PS: sunasem înainte pe numărul afişat pe site şi nu răspunsese nimeni.

Sunt întrebată pe ce nume.

Anne-Marie.

Pizza Guy: Ce nume frumos! Voi veni chiar eu să vă aduc comanda.

Mda, minunat.

Pizza Guy: Puteţi să ne daţi un telefon?

Zic: am mai sunat. Mă aveţi în baza de date oricum, Anne-Marie Chelariu. Plus că am mai făcut comandă pe messenger, de ce să mai sun dacă deja vorbim aici?

Fără răspuns.

Am rămas flămândă şi m-am culcat nervoasă.

FrustrĂri legate de livrări

Posted by anne on 20 January 2011 in De zi cu zi | 6 comments

Repede, repede, că uit moaca lui nenea căruia i-am dat 50 de bani.

Mi-am comandat azi mâncare împreună cu a mea colegă de apartament. Nu spui de unde, dar a venit răpidi-răpijor şi-a fost bun, bun şi îndestulător. Doar că eu mereu am avut o problemă legată de plata unor livrări. Cât se lasă? Se lasă? Cum se lasă? De ce se lasă?

La coafor şi-aşa-i scump ca naiba. Dacă laşi azi cu 10 lei în plus şi nu mai laşi data viitoare eşti o chitră. Dacă nu laşi deloc poate te face nasol cu următoarea ocazie. Dacă livrarea e gratuită (cu o comandă minimă, adică şi-aşa ţi-ai cam luat mai mult decât poţi mânca doar ca să ajungă ei la tine) atunci mai lăsăm ceva în plus? Cât? Doi lei îi puţin, cinci lei e cam mult.

Nu s-a întâmplat nimic din toate astea acum un sfert de oră (ştiu, am înfulecat rapid), doar că la telefon mi s-a zis că pot plăti cu bonuri de masă şi cum situaţia financiară e precară după plata luminii, chiriei şi Internetului, am zis Phew! Câte bonuri? Patru. Bun.

Acuma ce mă fac că vine nenea la uşă, îl întâmpin fericită: Ce repede-aţi venit! şi îmi zice patru bonuri şi un leu douăzeci. VăLEU! Păi, da… Gabi, ai doi lei? Fată, n-am niciun ban. Simona? Ai un leu, doi? Fată, n-am.

Anne avea doi bănuţi de 50 şi vreo patru de 10. Monede, da. Faţa omului când i-am dat 50 de bani: PRICELESS. Mi-a stat mâncarea-n gât. Acum regret că n-am card, să nu fiu nevoită să FACE THE PAIN of not having money and having to say I`m sorry I can`t tip you.