Moldoveancă sucită. Cu nuanţe.

Posts Tagged "mancare chinezeasca"

Și l-am prins cu… peștele-n gură!

Posted by on 11 March 2014 in De zi cu zi | 0 comments

Și l-am prins cu… peștele-n gură!

Pe cine? Nu pe Grivei, nu pe Zdreanță, ci pe cormoran! Să n-o lungim, să nu mai tragem… cormoranul de gușă, să vă povestesc ce-am văzut eu la televizor și tare m-am minunat!

Din când în când mă mai holbez pe Paprika TV. Dios mio! Preferabil, cu burta plină. Bale, bale, promisiuni că “data viitoare fac și eu”, vai, ce bine arată, ce simplu pare, trebuie să gătesc și eu așa. Nu contează că tot la pui ajungem, or la paste, or la cotlețele pe grătar, important e că, pentru o oră, cât te uiți acolo, te crezi Ducesa Bucătăriei.

În fine. Ajungem în China, vineri seara, cu ajutorul lui Luke, în cadrul emisiunii Pe fluviul Mekong cu Luke Nguyen. Toate bune și frumoase, doar că ce-a gătit băiatul ăla acolo n-am mâncat eu nici la Wu Xing, nici la chinezul ăla de lângă Dristor, cu all you can eat. Aveam burta plină și tot m-aș fi înfruptat cu urechi de lemn și porc pârlit în sosuri din alea delicioase cu noodles mici și grași. No, bun. Că tot n-ajung la partea cu păsăretul.

Voia să gătească pește Luke al nostru. Și s-o dus, ca tot omul care vrea pește proaspăt, la pescuit! D`oh. Numai că partida asta de pescuit nu era tocmai una obișnuită: unde ioc, nadă nix, momeală zero. Numai câțiva cormorani și un nene care îi dresase să pescuiască în locul lui. Îi lega la gât ca să nu înghită prada, îi arunca în apă, ăștia bâldâbâc!, la fund, prins peștele-n cioc, hâști, hâști din aripi, nenea le cânta ceva pe păsărească și îi ghida înspre înotătoarele ce urmau să fie gătite, apoi poc!, în năvod, prindea cormoranul care avea deja peștele-n cioc.

Las mai jos clipul, cu mențiunea că eu abia gătesc în bucătărie, ăsta o face în BARCĂ!

sursa foto: shanghaifocus.com

Read More
Anne-Marie