Moldoveancă sucită. Cu nuanţe.

Posts Tagged "medici de familie"

Sănătatea și medicii de familie

Posted by on 30 May 2014 in De zi cu zi | 5 comments

Sănătatea și medicii de familie

Am fost înscrisă pe lista unui medic de familie la Medas Unirii în 2012, dacă nu mă înșel, pentru că au avut o promoție atunci și eu nu aveam medic de familie în București. M-am mutat de la Piatra Neamț și am început să merg la consultații la doamna Diana Nedelcu. În tot acest timp, cât am figurat pe lista dumneaei, am beneficiat și de trimiteri către: analize de sânge, consult gineco, consult ORL, deci aveam un istoric medical.

De un an de zile m-am mutat în Alba Iulia și nu am un medic de familie în zonă, iar drumuri la București mi-e peste mână să fac de câte ori am nevoie de trimiteri. Am sunat la Medas pentru o programare la medicul meu de familie, că ajung în Capitală la începutul lui iunie. Aveam nevoie și de informații cu privire la actele sau fișa pe care trebuie s-o ridic de la doamna Nedelcu pentru a mă putea muta la un medic în Alba Iulia, că bănuiesc că așa se procedează. Or te poți muta și online? Te scot dintr-o listă și te bagă în alta? Poate mă lămuriți.

În fine, problema mea e că de la Medas am fost înștiințată că doamna Nedelcu nu mai lucrează la ei (asta după ce am sunat eu, da? Nu am primit nici măcar un sms cu: tu, fraieră, vezi că te-am mutat la doctorul X) și că pacienții dumneaei sunt în evidența unei alte doctorițe, nu i-am reținut numele, din cadrul Medas Profesional. Not cool.

Azi sun din nou, că am aflat că am nevoie de un RMN și de o trimitere de la medicul de familie către medicul specialist, ca să nu mă curăț de câteva milioane, scurt. Doar că, surpriză, nici măcar istoric în cadrul Medas nu mai am, nu mai figurez cu nimic, de fapt nu am fost mutată la altă doctoriță, ci doamna Nedelcu și-a luat listele cu pacienții și s-a mutat. Unde? Ha, ha, nu se știe unde. Cică să dau eu de ea. Nu am număr de telefon, pentru că mi-am schimbat telefonul și s-au pierdut numerele. Nu au nici cei de la Medas numărul ei de telefon, că cică nu mai colaborează de ceva timp. Nu știu unde e cabinetul. Iar eu, pe lângă trimiterea aia la RMN, vreau să-mi iau catrafusele și să mă car la Alba Iulia.

De la Medas mi s-a comunicat să sun eu la Casa de Sănătate ca să mă lămurească ei. Am sunat. Nu răspunde nimeni vinerea la ora 16.

Bun. Întrebare: am cum să evit să-mi fac 100 de draci și s-o caut pe doamna Nedelcu în tot Bucureștiul ca să-mi elibereze fișa și să mă pot muta la alt medic? Cum se procedează?

Read More

Nu există copil cuminte și babă frumoasă

Posted by on 7 February 2013 in De zi cu zi | 2 comments

Nu există copil cuminte și babă frumoasă

Ieri am așteptat vreo două ore să intru la medic. La un moment dat apare pentru consult poate cea mai frumoasă familie pe care am văzut-o eu vreodată: o mamă tânără, îmbrăcată cu o pereche de blugi și-o cămașă simplă, dar purtând cel mai senin și mulțumit zâmbet, nemachiată, dar frumoasă de fericire, soțul și trei copii: o fetiță de patru ani și doi băieți.

Copiii își dau gecile jos și ocupă scaunele din sala de așteptare. Nu trece mult timp și fetița e luată de mână de o doamnă care aștepta și ea: Tu ești fetiță sau păpușă?

Fetița se rușinează puțin și răspunde: păpușă. Avea dreptate. Ochi negri și părul închis la culoare, prins în codițe împletite, hăinuțe mov și energie debordantă. Fratele mijlociu, vorbăreț și el, semăna cu Harry Potter, varianta blondă. Iar fratele cel mai mare, tot cu ochelari, se așezase pe ultimul scaun din rând, cu spatele la noi toți, cufundat în gânduri.

Fetița începe să-l bată, în joacă, pe fratele mai mic. La cât de mici erau pumnii care-l loveau, băiețelul zâmbește compătimitor. După o scurtă atenționare din partea mamei, băiețelul o liniștește: Mami, las-o să mă bată, că tati m-a învățat un secret! și se uită cu subînțeles la celălalt părinte. Fetița nu se lasă mai prejos și îi spune tatălui: Tati, îl bat pentru că mama m-a învățat ceva: lupte!

Doamna care o alintase pe fetiță nu-și putea dezlipi privirea de la ei. “Ce fericită trebuie să fiți! Eu mi-am dorit toată viața și nu mi-a dat Dumnezeu! Înăuntru e o domnișoară care își face analizele, vrea și ea să facă un copil”, i se adresează doamna mamei.

 Au urmat câteva discuții despre familie și copii, am prins frânturi. Doamna povestea cum găsise pe stradă un copil abandonat, într-un concediu și cum l-a îngrijit. N-am înțeles cum s-a terminat povestea. Mă uitam cu drag la dinamica relațiilor dintre frați: cum se ajutau să își toarne apă în pahare, cum fetița îl tot lua în brațe pe fratele mijlociu și cum acesta îi mângîia creștetul și nu mă puteam gândi decât la cât de frumos vor crește cei trei într-o familie atât de sănătoasă.

Cum coada înainta greu, fetița începuse să se plictisească și să se alinte. Ba cânta, ba țopăia, la își mai tachina frații. Toți ne îndreptaserăm atenția asupra lor și zâmbeam. Mama îi atrage din nou atenția, rușinată de privirile noastre. Fetița se potolește și ia loc. Doamna intervine: Lăsați-o, doamnă! Nu există copil cuminte și babă frumoasă! Fetița se sesizează: dar eu nu sunt babă! Doamna râde și o mângâie blând: dar eu sunt…, spune ea cu o urmă de regret în glas.

Până să intre familia la consultație, doamna terminase. Și-a luat la revedere de la ei ca de la propria familie. Pa, frumuseților, vă pup! Promiteți-mi că în fiecare seară spuneți o rugăciune la Doamne-Doamne și mulțumiți pentru mami așa frumoasă și tânără și frățiorii voștri. Promiteți? Și-i pupă și-i strânge în brațe pe toți trei.

Trebuie să fie crunt să nu poți face copii. Întâmplarea asta mi-a redat speranța: instituția familiei tocmai a fost restabilizată.

Read More
Anne-Marie