Moldoveancă sucită. Cu nuanţe.

Posts Tagged "metrou"

Ipoteze (2)

Posted by on 20 May 2013 in De zi cu zi | 1 comment

Ipoteze (2)

Începusem săptămâna trecută seria de Ipoteze (situații în care eu, dacă aș comenta, probabil aș primi cel puțin injurii, că știți cum stăm prin București cu țiglele pe casă: carevasăzică nu le avem).

Azi am o altă poveste pentru voi. Numai stați nițel, să mă măsor de la sâni în jos. Dacă am ofensat pe careva, rectific: de la plexul solar în jos.

Așa, vreo 1.45m. Atât aveau pițipoancele colorate (natural, nu solar!) care au intrat joia trecută în metrou ca tornada-n câmpurile americanilor. Mici și umflate, cum le șade bine pirandelor dornice de ascensiune. Mari pretenții de divă. Păr întins cu placa, două brunete și-o blondină cu o coadă de zici c-o scărmănat-o prea mult bărbatul, se-mbrâncesc în toată lumea și se foiesc până-și găsesc un colț de bârfă.

De cum au pășit în vagon, I felt they were trouble. Radarul meu de om cu ceva bun sâmț bipăia mai tare ca detectorul de metale din aeroport. Fetele îmbrâncesc un domn cu servietă și aia ce părea cea mai a dracului trage un Să mă f** în norocul tău!

N-am fost atentă la discuția lor, eram preocupată să scap de tensiunea pe care o simțeam în timp ce se holbau la mine. Și se holbau. Și se holbaaau, tăicuțule! Mai ceva ca niște studenți la Medicină în timpul unei disecții. Mă examinau aprig de la cei 1.40m și eu mă simțeam prost, dar prooost! Vorbeau între ele și se tot holbau la mine, mestecând gumă.

La un moment dat mă întreabă: Auzi, ce stație e? Le răspund și-mi mormăie un Mda, merci, în timp ce se uitau în altă parte, de data asta. De parcă era vina mea că eram la Eroilor.

Atât le-aș fi zis: Domnișoarelor, nu e frumos să vă holbați la un om și Atunci când spunem mulțumesc facem contact vizual.

Ce credeți c-aș fi pățit?

Read More

Portret de cuplu tuciuriu

Posted by on 11 July 2012 in De zi cu zi | 1 comment

Portret de cuplu tuciuriu

Urc la Obor în metrou.

Mă prind de un mâner şi simt cum mă preling pe picioare în timp ce caut din priviri un loc liber. Metroul se urneşte şi ciuful mi-e aerisit uşor, ca şi cum ar sufla un bebe peste ceafa mea înfierbântată.

La Ştefan cel Mare sper să se mai elibereze. Urcă un el şi-o ea şi-i văd cu coada ochiului că se pupă de zor. “Mânca-ţi-aş ochişorii ăia!”, spune el în timp ce-i aplică o pupătură.  “Aoleu, iar PDA din ăsta de puşti”, îmi zic. De-acu să vezi că se ling până la Dristor.

Uite şi locul meu liber! Îmi aşez faldurile fustei ca o domnişoară de pension şi cuplul apare în faţa mea. Un nene la vreo 40+, câţiva dinţi lipsă, cu o geantă chinezească de voiaj pe umăr, cu o burtă umflată de zici că-i Moş Crăciun şi iubita dumnealui. Câţiva dinţi lipsă şi ea, ochi odată luminoşi, bust ce se ţine totuşi bine. Păr prins într-o riţă scămoşată, dar dreaptă de spate şi intimidată de afecţiunea domnului.

Mie mi-a plăcut scena. Oamenii se iubeau, domle! Mânca-le-aş ochişorii lor!

Read More

Portalul

Posted by on 12 January 2012 in De zi cu zi | 15 comments

Portalul

După ce petreci câteva zile bune în provincie te obişnuieşti cu un soi de atemporalitate, dacă nu cu o dilatare a timpului ce nu poate decât să-ţi aducă linişte. Cu toate că te trezeşti după 10 a.m ai parcă vreme şi de mic dejun şi de lălăit pe net şi de ascultat muzică de dimineaţă şi de stat de vorbă cu mama şi de căscat ochii pe geam şi de ieşit pe-afară şi de participat la conferinţele de presă (care mi se par atât de ieşite din tipar, astea provinciale!) şi te uiţi la ceas şi-i abia 13:00! La Bucureşti s-ar fi făcut 16:00 fără probleme.

Nu eşti stresat, te hrăneşti cum trebuie, îţi dispar toate semnele de oboseală de pe faţă, apa de munte îţi curăţă mai bine pielea, nu ţi-o usucă şi nu-ţi aplică niciun coş pe nas, aerul te adoarme seara ca un prunc şi plimbările prin oraş cu căştile în urechi te-au făcut să te trezeşti vorbind: Printre hobby-urile mele se numără plimbările lungi… şi ce mai era :)

Dar deodată Duty Calls şi intri în fibrilaţii. Împachetarea şi la Bucureşti! Trezit şi prins trenul, moţăit incomod şi rememorat zilele atemporalităţii provinciale. Când mă dau jos din tren mă simt cum probabil s-a simţit leul Gică atunci când a fost băgat în cuşcă la Zoo. Nu-mi place agitaţia, murdăria, vorbitul tare, nu mi-e bine, vreau înapoi.

Până intru la metrou. Din momentul în care am intrat în vagon şi mi se vede reflexia în geam când e întuneric în tunel, din momentul ăla îmi intru în Urban Mode. Sunt de-aici. Mă relaxez, nu-mi mai e frică, mă gândesc la toate lucrurile ce se pot face aici, la prietenii pe care-i revăd, la ieşiri, la proiecte, la tot ce se iveşte când eşti în oraşul ăsta mare.

Metroul e portalul ce mă aclimatizează.

Read More

Domnișoara și Săliștii

Posted by on 1 July 2011 in De zi cu zi | 2 comments

Bagaje. Nu multe, I travel light :) Metrou. Geaca de piele, ochelarii de preludiu de film porno (mulțumesc fanilor pentru nickname:) ), geantă și rucsac. Mâini ocupate, căști în urechi, EVE – bitchin` – attitude – read my lips STAY OUT. Trei săliști lângă mine. Pă Filaj. La Obor. Ieșiti de la sala de la Obor, BOS. Cu un singur S (Bucur Obor Sala).

Opresc muzica. Povești de atras atenția. Cât au tras de dimineață. Cum a fost la concurs, cum l-au speriat pe ăla. Pac, întind un picior, ah, mi s-a pus un crâncel din ăla. O crampă musculară. Caută cu privirea ceva compasiune la domnișoara. Ain`t gettin` it. Ah, dar tatuaju ăla l-o fi văzut domnișoara? L-a văzut, daaaa, l-a văzut când te-ai încordat între barele de la metrou ca să scapi de alt crâncel :) În fine, vine vagonul, intrăm.

Domnișoara își caută ca o căprioară speriată un loc ferit. Săliștii după ea. “Hai să stăm aici, o păzim și pe domnișoara”. Mdaaaa, minunat. Pun muzica. Opresc muzica. Da, sunt curioasă. Se agitau prea mult acolo. Unul povestea cum s-a c&*^t pe el unul mai mic când s-a încordat uiteee-așaaaaa. Diseară mergem la sală pe la 6 juma, da? Da, da, cor de săliști. Ceva cu 30 de kile pe două scaune.

Chaules :)

Read More

Alt articol despre pupat

Posted by on 28 June 2011 in De zi cu zi | 0 comments

Hai că mă știi pe mine! Mă știi că-s pupăcioasă rău în orice loc public, numai nu atunci când suntem singuri la noi în bucătărie, sufragerie sau dormitor. Mă știi că mă omor să salivez pe toată fața ta cât mergem cu metroul, să atârn de gâtul tău când suntem în parc, în supermarket, când stăm la coadă să plătim facturile, când conduci, când ne dăm jos în tramvai, când e aglomerație în autobuz, când ieșim în oraș cu alte cupluri. Ah, mai ales cu alte cupluri! Noi facem concurs și le arătăm că ne iubim țel mai mult dintre toți!

Știi când m-ai luat cu tine la fotbal și ai dat golul ăla mișto din poziția aia imposibilă și am fost atât de mândră de tine că am intrat pe teren și ți-am sărit în brațe și te-am lins pe toată fața? Ah, Good Times! Sau mai știi când ai avut problema aia cu piciorul și ai stat în spital și te-am pupat ore în șir de se mirau și asistentele? Credeau că suntem siamezi, așa lipiți eram!

Nici nu știu de ce s-au burzuluit trecătorii la noi când, exact la coborârea din tramvai am vrut să îți ofer cel mai siropos french-kiss. Ei, fix de noi nu mai aveau moșii ăia loc! Hai, mă!

Și-mi mai place de mor când stau peste tine să ne pupăm atunci când mergem la piscină și tu ajungi acasă bronzat cu urmele corpului meu. Vai, puiuț! Îmi vine să te iubesc până te sufoc! 

Acest articol este un pamflet. Dacă vreți ceva serios, dați un ochi AICI

Read More
Anne-Marie