Moldoveancă sucită. Cu nuanţe.

Posts Tagged "molid"

Fabrica Molidul, Vama – amintiri filmate

Posted by on 28 January 2015 in De zi cu zi | 0 comments

Fabrica Molidul, Vama – amintiri filmate

Înainte să am canalul de YouTube filmam scene random cu telefonul. În primăvara lui 2012 am urcat în “pâlnia” din satul bunicilor, Molid și am filmat apusul. Pâlnia era, de fapt, un sistem de filtrare a apei folosite în procesul tehnologic, în cadrul fabricii de mucava și filtre Molidul, deschisă în perioada interbelică. Bunicul meu, inginerul Virgil Chelariu, a fost directorul acestei fabrici din 1983 până în 1992.

Read More

Pentru câteva secunde mi-a fost frică de înălţime

Posted by on 18 April 2012 in De zi cu zi | 5 comments

Pentru câteva secunde mi-a fost frică de înălţime

Îmi tremură picioarele. Muşchii mei aproape atrofiaţi de atâta stat în fund la laptop se revoltă după cei 8km pedalaţi pe o bicicletă fără viteze şi cu trei dealuri greoaie de urcuş. Am fost nevoită să pedalez şi la vale, doar-doar oi lua avânt să urc măcar jumătate din următorul fără să mă dau jos din şa.

Am pedalat ca nebuna la întoarcere (cu două opriri pentru fotografie şi scăldat retina în soare la apus. M-am holbat la minunea aia de abur ce se ridica deasupra pădurii până mi-au dat lacrimile). Voiam să ajung la timp sus în pâlnie, să prind satul mângâiat de razele alea minunate.

Cel mai frumos apus se vede de sus, din pâlnie.

Şi trec în goană prin faţa bsericii, apoi prin faţa birtului (unde un grup de băieţi îmi face semn ca la autostop şi mă întreabă ceva, dar le strig un Habar n-am! şi pedalez în continuare) şi ajung în faţa curţii. Proptesc bicicleta de poartă, sar şanţul în fabrică şi încep să urc. Bunicul mă vede şi strigă după mine: vezi că nu mai sunt bare de protecţie!, dar nu mă gândeam decât la ce frumos o să văd de sus. Şi totuşi, totuşi îmi tremură picioarele de la efort. Încă îmi reglez respiraţia şi verific cu piciorul treptele mâncare de rugină şi de vremuri. “Poate se surpă şi m-am dus naibii!”, îmi trece scurt prin minte. Urc două nivele şi mă opresc. Ameţesc un pic şi simt nevoia să mă prind de ceva, dar nici o bară, nici un sprijin. Nu pot să mă uit în jos, nu pot să mă uit în sus. Iau stâlpul din stânga în braţe şi realizez că mi-e frică de înălţime. Hai, mă, Anne, ce naiba! Nu ţi-a fost niciodată frică, acuma te-a lovit? Scările înguste şi spaţiul destul de mic în care puteam să mă învârt pe călcâie şi să fac cale întoarsă îmi dau de gândit. La naiba, eu nici n-o să pot să mai cobor! Încă îmbrăţişam stâlpul.

Şi apoi mi-am făcut singură scena aia din filme, în care eroul principal se îmbărbătează, you can do it!, şi pun piciorul pe prima treaptă şi bat pariu că a cântat o muzică din aceea triumfală şi ajung în vârf. Mă aşez, încă tremuram. Şi apoi privesc spre dealuri, spre acoperişul roşu, spre satul vecin ce se vede în zare şi mă liniştesc. Am prins apusul.

Read More

Aniversare în Moldova

Posted by on 26 March 2011 in De zi cu zi | 0 comments

Am vinit o țâruc pân-acasî la mamica.

Nu mai fusesem de la Crăciun, știți cum e, nu mai știe familia cum arăți, îs îngrijorați că poate apari la televizor și te scapă. Plus că venirea mea a coincis cu aniversarea tatălui și bunicii mele.

Am intrat în Frasin și-apoi în Molid (mă gândisem să dau un tweet, dar poate credeați c-am făcut vreun accident) și m-am bucur că tăti gainuțili ierau în bataturî, cî tăti blidili ierau la locu lor, cî câinili m-o batut la fel ca totdeauna, cî tăti tufili di ghiocei ierau pi strat șî că lumea iera voioasî și veseloasî cum trebuie.

Pe scurt, scurt, scurt, bunicu iar m-a impresionat când a venit c-o bucată de hârtie la mine, să i-o verific: “Să spună nepoata dacă am înțeles eu bine”. Pe foaie stătea scris citeț, inginerește:

Web – platformă de Internet

Facebook – rețea de socializare

Twitter

Google – motor de căutare

I-am zis lu` Bunicu că-i pun la vară Internet, să nu mai stea să bată la mașină scrisori pentru Germania.

A venit și rândul lui Oma să mă facă să râd când a întrebat dacă n-am teleglobu la mine să-l vadă și musafirii pe prietenul meu, Amir. Telegblobul = laptop, Amir = prietenul meu, Andrei, căruia îi spunem noi într-un anume fel, dar în nici într-un caz atât de arăbește :) Plus că Oma e mare telenovelistă și personajul principal din telenovela acum în vogă e Amir, deci îmi vrea femeia binele.

Închei cu o constatare: la mesele noastre nu scapă nimeni nebăut bine. Noroc că eram cu mașina și am găsit înțelegere la paharnicii Bunicul și Nenea Mihai. Dacă ai paharul gol nu trec multe secunde până să-ți fie umplut. Dacă rămâi pe-o singură băutură, ești încurajat să încerci și din celelalte trei sticle de pe masă. Cu cât băutura e mai tare, cu atât meseanul se scutură, scoate un Pffff, Aaaaah, cât îi di bună!

La mulți ani! :)

Read More
Anne-Marie