Moldoveancă sucită. Cu nuanţe.

Posts Tagged "motive pentru care solicitati sa lucrati"

Nouă motive pentru care să nu muncești

Posted by on 5 February 2013 in De zi cu zi | 9 comments

Nouă motive pentru care să nu muncești

1. Ai să arăți întotdeauna impecabil: odihnit, fără cearcăne, dușat și îmbrăcat frumos atunci când tu vii la întâlnirea cu prietenii de acasă și ei direct de la birou.

2. Nu o să trebuiască niciodată să pleci mai devreme din club: oameni buni, mâine dimineață trebuie să fiu la birou. Deci party on!

3. Ai timp să citești toate cărțile pe care vrei să le citești (nu doar dimineața și seara, în metrou), să te uiți la cele mai noi filme, să hălădui prin magazine și să nu porți aceeași pereche de blugi.

4. Înveți rețete noi și ai o zi întreagă la dispoziție să distrugi bucătăria. Cu toții ne-am săturat de o halcă de carne friptă pe fugă, seara, la bec.

5. Nu trebuie să îți calculezi mereu zilele de concediu dacă vrei să pleci din oraș sau din țară. Pleci când vrei, vii când vrei! Democrație, domnule!

6. Nu trebuie să exersezi vocea de bolnav dacă nu vrei să mergi într-o zi la muncă. N-ai chef să te trezești azi? Nicio problemă!

7. Nu trebuie să minți că a murit nimeni dacă vrei să pleci trei zile la o cabană cu gașca.

8. Nu trebuie să răzbați prin ploaie și frig dimineața și nu trebuie să moțăi pe niciun birou.

9. Nu trebuie să asculți cotcodăceala nimănui, problemele de acasă, înjurăturile printre dinți legate de vreun client și nu trebuie să râzi la glumele răsuflate ale grăsunului ce vrea să fie băgat în seamă.

Vorba aia, dacă toată lumea o face, nu înseamnă că e și o idee bună.

 

 

Read More
Anne-Marie