Moldoveancă sucită. Cu nuanţe.

Posts Tagged "muzica"

Lejer.

Posted by on 3 November 2011 in De zi cu zi | 2 comments

Merg pe stradă cu căştile-n urechi de cele mai multe ori. Şi ca să acopăr zgomotul, şi că-mi fac tot felul de filme pe muzică şi tind să-mi reglez şi cadenţa paşilor pe ritm. Îmi place să am un fundal sonor cam pe oriunde mă duc.

Mi se descarcă bateria de la player mereu când sunt în oraş. Uneori plec de-acasă cu căştile-n urechi şi mă prind că n-am baterie doar în lift. Şi cum îi semn rău să te întorci, continui drumul aşa. Şi atunci ascult poveştile. Poveştile de pe trotuar, din staţia de tramvai, din tramvai (nu ştiu cum, dar în Bucureşti lumea-i mai vorbăreaţă în tramvai decât în autobuz sau troleu), din supermarket (mai vorbesc casieriţele una cu cealaltă, mai câte-un gagiu cere lămuriri la telefon Iubita, suc cu pulpă sau fără?).

Azi eram în tramvai şi n-aveam muzică. Doi puşti s-au postat lângă bara de care mă ţineam eu şi vorbeau pe un ton ridicat despre greutăţile de la sala de forţă. Să tot fi avut vreo 16 şi adidaşi mişto. Ambele perechi Osiris, dacă mă mai ţine tinereţea :) După ce au terminat cu “8kile n-aveai tu cum să ţii singur, mă, te-am ajutat eu primele trei dăţi, ţineam cu o mână, apoi te-am ajutat mai mult că deja nu mai puteai. Da, şi eu mă duc duminică dimineaţa de la 10 şi apoi mă culc. Nu fi fraier! O să faci febră musculară şi n-o să mai poţi ţine paharul” au trecut la chestiuni mai profunde şi-au dat şi-o dumă bună că m-am apucat şi eu de râs. Cică: oare cât îţi ia să numeri până la 7 miliarde? Şi după ce s-au pus de acord cam în câte secunde rosteşti optimilioanedouăsutecincizecişitreidemiitreisutezece au scos calculatorul. 60 de secunde, 3600, 365 de zile – să le tot fi dat vreo 843 de ani. Ăla cu buze mari şi ochi de ghindă a rămas siderat: Băăă, laşi moştenire peste generaţii număratul până la 7 miliarde! Să fiţi prima familie care a reuşit performanţa asta! – na, mie mi s-o părut o dumă bună, că l-o dus capu` la generaţii şi moştenire.

Cea mai acută problemă pe care-au atins-o a fost însă Devastarea apartamentului părinţilor în timpul unei petreceri cât ei nu sunt acasă. Şi povesteau că lipsea o şipcă din parchet, că pervazul era ars, că aşternutul a fost pătat, că patul a fost rupt, că mirosea în bucătărie nu ştiu cum, că măcar s-au combinat cu nu ştiu ce colegă. Eu n-am îndrăznit să dau nicio petrecere în casa mamei că ştiam că dacă vine o ceată la tine şi faci puppy eyes şi-i rogi: Ateeeenţie la covor, nu vărsaţi nimic, aveţi grijă să nu spargeţi nimic, vă rog să puneţi toate lucrurile la loc – nu te bagă în seamă nici naiba. Atunci care să fie strategia pentru vandali? Bă, bine-aţi venit la mine, faceţi ce vă taie capul? Rupeţi casa-n cinşpe, mă doare-n paişpe?

Serios, voi cum aţi făcut cât au lipsit ai voştri?

Read More

Tu ţii cont de review-uri?

Posted by on 19 October 2011 in De zi cu zi | 10 comments

Tu ţii cont de review-uri?

Întrebasem acum vreo două săptămâni pe Twitter dacă urmăritorii mei sunt influenţaţi de review-uri înainte să meargă la un film, să cumpere o carte sau un album muzical. La ce sunt bune review-urile şi care-i momentul în care acestea îţi răpesc din distracţia pe care ţi-o oferă cele trei: filmul, cartea şi muzica.

La mine e aşa:

FILM – îmi place să mă duc la un film ca la un blind-date. Nu mă interesez niciodată de povestea unui film, de distribuţie, de regizor dacă sunt invitată la cinematograf. Merg pe mâna celui/celei care mi-a adresat invitaţia. Până acum nu am dat greş decât de vreo două ori, cu nişte filme de duzină la Mall, comedii din acelea uşurele. Eu şi când am fost la Avatar habar n-aveam despre ce-i vorba, auzisem doar că Mamă, ce film, trebuie să mergi, e în topuri acum, bla bla. Şi nu mă omor după James Cameron, cu toate că am văzut Titanicul de 11 ori. Nu-mi place să văd trailere. Nu-mi place să ştiu ce se întâmplă în film dinainte. Nu citesc review-uri de frica spoilerelor, le citesc cu drag după ce văd filmul. Şi nu mă duc la cinema foarte des, decât repet, dacă-s invitată de vreun grup, prieten, amică sau agenţie. Singurul indiciu la care apelez, dar doar atunci când aleg să-mi dau eu jos un film de pe torente (da, piratăm cu drag şi spor, ce să facem şi noi) e să mă uit la punctajul filmului pe imdb. După ce văd filmul musai caut coloana sonoră, v-am zis că am o plăcere teribilă să scotocesc după muzică.

CARTE – da, aici îmi sunt folositoare review-urile. O carte n-o termini într-o oră, la fel cum termini un film. Cu o carte te lupţi, pagină după pagină (asta dacă-i o carte proastă). Aşa că or citesc coperta, o răsfoiesc neapărat dacă am acces fizic la ea, să-mi dau seama de stilul în care e scrisă, dar majoritatea cărţilor pe care le-am citit mi-au fost recomandate sau am citit despre ele prin diverse locuri. Aşa că DA Review în cazul cărţilor.

MUZICĂ – mă folosesc când şi când de review-uri, dar doar dacă e vorba de albume întregi. Îmi place să ştiu care-s piesele cele mai apreciate de pe albumul respectiv, un pic de istorie a trupei, cum s-au născut anumite idei de track-uri, unde a fost înregistrat, cu cine au mai colaborat.

Răspunsurile pe care le-am primit pe twitter favorizau review-urile, în special cele de film. Pe voi cum vă ajută?

Read More
Do NOT follow this link or you will be banned from the site!