Moldoveancă sucită. Cu nuanţe.

Posts Tagged "obiceiuri"

Toamna în Bucovina

Posted by on 23 September 2013 in De zi cu zi | 1 comment

Toamna în Bucovina

Toamna în Bucovina e cu sunet de păpuşoi uscat, legănat de vânt.

E cu zgomot de gater, hârşâit de sapă ce scoate barabulele, câini ce latră la norii mai negri ca de obicei.

E cu vânt răcoros ce-ţi înfioară nările, cu nechezat de cal, cu minute de soare ce încă-şi încearcă puterea.

E cu zgomot de copite pe asfalt, cu fâşâit de fân întors, cu miros de zacuscă or de plăcinte coapte.

E cu dealuri împădurite, cu vaci bălţate şi capre sprintene, e Elveţia.

Toamna în Bucovina e… o cură. Te cureţi. Îţi cureţi mintea şi sufletul, tragi aer în piept şi ţi-l cureţi de greutăţi.

Read More

Vinerea la 7.

Posted by on 27 May 2011 in De zi cu zi | 3 comments

Azi dimineață am reușit performanța să mă trezesc la 7. Zic performanță ca să îmi subminez puterea, că de fapt n-a fost deloc greu. Așa mi-am dat seama că am soare la mine în cameră numai până la 8:00. Așa am reușit să ies din casă mai devreme decât de obicei, înainte ca nenea de la colț să-și așeze arbuștii spre vânzare, înainte ca doamnele de la Igiena să-și fi terminat cafeaua și Ring-ul de citit, înainte ca lumea care începe munca la 10 s-o taie spre serviciu.

Așa am văzut cum se deschide mic.ro, cât de meticulos mătură tipul ăla în fața prăvăliei, cât de amuzanți sunt bărbații care au avut o noapte mai grea și-și beau cafeaua la dozator în fața chioșcului de cartier când se uită după fundul un pic “augmentat” al tipei care merge în fața mea. Și uite că-i 12 și simt c-am trăit o viață :)

Mi-ar plăcea să plec în weekend undeva la munte și să prind când se “crapă” de ziuă. Când eram mai mică și mergeam la cabane la majorate prindeam prima rază a soarelui înainte să mă culc. Eh, vremuri.

Read More
Anne-Marie